Sânge de demon [În Aşteptare]

Băiatul din vis

*Hizashi pov*
Mama: Scumpo, te-ai întors de la școală? striga mama din bucătărie în timp ce eu mă descalț.
Eu: Da, mama.
Mama: Ei bine, cum a fost?
Eu: Bine. spun eu după care mă grăbesc spre camera mea.
Mă arunc în pat și mă uit la mesajele de pe telefon. Erau câteva notificări de la noi episoade din anime - urile mele preferate. Vroiam sa trag o privire, dar somnul m-a tras mai tare.
Am adormit fără sa îmi dau seama, un somn adânc, atat de adânc încât nici nu deosebeam visul de realitate. Mă aflam la școală, era seara, cerul gri, totul părea neutru. Un lucru ciudat mi-a atras atenția totuși, pe geamul clasei în care mă aflam am observat un baiat care stătea pe o bancă uitandu-se în gol. Am pornit spre el, coborând scările, ieșind pe ușa făcută special pentru elevi și indrepdandu - mă spre banca la care trebuia sa îl găsesc pe acel băiat.
Cum mă așteptam el era acolo, stătea și mă analiza de jos pana sus, se uita atent la mine, eu habar nu aveam ce sa fac, simțeam ceva ciudat. El s-a ridicat de pe banca și s-a apropiat de mine. Era cam de 1.57, deci era scund pe lângă mine. Avea parul de un albastru pur, expresia lui nu îmi dădea nici un semn de slăbiciune. Dintr-o mișcare își puse mâinile pe lângă obrajii mei, mâinile lui erau atât de mici, pielea lui atât de alba și catifelata. El a făcut contact vizual cu mine, patrunzandu - mi fiecare parte a corpului cu privirea. Avea niște ochi albastri, albastri și mari. Părea atât de neajutorat, dar tot o data te făcea sa te înmoi în preajma lui. Se uita atent la mine, eu având obraji puțin rozalii, ne priveam fix în ochi, pana când imaginea mea a devenit neclara, intr-un final nu mai vedeam decât negru. Pe fundal auzeam un cântec de leagăn și niște cuvinte nedescifrate, printre acele mesaje codate am auzit " Ajuta-ne, doar tu ne poți scoate din asta. Avem nevoie de tine! ". Acea voce subțire, ca a unui copil de 13 ani, parcă avea un tremur mic în ea. So kawaii!!!
M-am trezit brusc, nu știu Cum dar am și picat din pat. Mă durea groaznic capul, nu aveam nici o idee de ce. Gândul meu îmi zboară doar la acel băiat misterios.
Am privit camera mea cea de o nuanță deschisa de roz și m-am ridicat de pe podea luandu-mi telefonul din nou. Mă uit la el, fac ochii mari când vad cât e ora. Dau sa cobor scările din capătul holului și sa mă duc spre bucătărie.
Eu: Mama! o strig eu. Mama!!! dar nimic.
Se pare ca am rămas singura acasă. Încerc sa ignor acel sentiment ciudat pe care îl am de când am intrat în camera mea, sentiment care se asemăna cu frica, dar nu era același lucru, era diferit.

/// Uite ca se poate, 500 de cuvinte de data asta! Sper ca va place povestea, am parte de prieteni care îmi sunt alături și mă mai sfătuiesc în legătură cu povestea, multumesc Daria2006Aaa , the_hazelnut_bunny , maleghsb și vouă pentru ca îmi sunteți alături! Va iubesc ♡ !///