Invisible

unu

Capitolul 1

Primul motiv: ,,Te iubesc pentru că îmi oferi cel mai cald zâmbet atunci când totul în jur se prăbușește. Mă faci să uit de nori negri și-mi aduci un curcubeu în suflet!''

Uneori, nici nu-mi imaginez cum am reușit să te cunosc. De multe ori mi se spune că sunt o persoană irascibilă, îngâmfată și fără să-i pese de cei din jurul său. Dar cu timpul, mi-am dat seama că nu trebuie să mă intereseze tot ceea ce spun persoanele din jurul meu. Și acest aspect, l-am remarcat atunci când tu ai apărut în viața mea.

Mi-am dat seama că dragostea adevărată este un sentiment pe care toți dorim să-l simțim, dar nu toți au norocul să-l întâlnească. Este cel mai frumos lucru care s-ar putea întâmpla cuiva, și asta doar pentru că este un sentiment pe care îl împărți cu cineva.

Când întâlnești pe cineva, nu este iubirea aceea reală, la care ne așteptăm cu toți. Acest lucru se va întâmpla pe parcurs, atunci când persoana iubită îți va împărtăși sentimentele pe care le are față de tine.

Am remarcat, că acest sentiment înseamnă încredere, prietenie, ajutor reciproc, dar de cele mai multe ori, grijă și atenție.

Recunosc, că aceste lucruri nu le-am simțit pe pielea mea, dar le-am auzit din partea prietenilor apropiați sau pur și simplu a unor străini. De cele mai multe ori, m-am pus în locul lor, să văd cum este să simți acest sentiment 'magic', dar de cele mai multe ori, dăteam greși. Niciodată nu-l vei simți fără sprijinul persoanei dragi.

Dar cu toate acestea, să revenim la povestea mea, și să vă spun că totul este vorba despre el. Băiatul care mi-a luat mințile. Pot spune că este genul de imperfecțiune al naibii de imperfectă. Ochii săi mirifici, de un albastru pătrunzător, mă făceau să mă pierd în ei, fără să constat asta.

Spre deosebire de mine, el este o persoană mult mai calmă, blajină și nu în cele din urmă, cu capul pe umeri. Dar un singur defect îl strică: niciodată nu observă sentimentele pe care o persoană i le oferă.

După patru ani de prietenie, doi ani de obsesie și un an în care l-am făcut să mă observe cu adevărat, pot spune că am ajuns la un început. Dar începutul la ce?

Mă aflam în sala de sport, așteptând emoționată, ca domnișoara Prescot să numească următoare candidată pentru echipa de majorete. Știu că sună patetic, dar încă din clasele mici, visam să devin o gimnastă. Și uite-mă aici, gata să dau tot ce este mai bun din mine, pentru a fi admisă în echipa școlii.

— Domnișoară Stewart, este rândul dumneavoastră! vocea răgușită a antrenoarei se aude în sală. Impresionează-mă! spune înainte ca melodia ritmată, să răsune în boxe.

Încercam să execut fiecare pas, specific unei majorete, fără a avea un pic de emoție. Totul decurgea perfect, până când cineva a aruncat cu o minge de volei, direct spre mine, făcându-mă să-mi pierd echilibrul. Atunci am auzit fluierul insistent al antrenoarei, răsunând.

— Descalificată! Următoarea concurentă.

Auzind acest cuvinte răsunate din glasul antrenoarei, am fugit din sală, îndreptându-mă spre curtea liceului, într-un loc retras. Mă așez jos, lăsând că lacrimile să se scurgă pe obraji mei calzi. Simt cum totul în jurul meu se prăbușește.

Deodată, simt cum două mâini poposesc pe umeri meu, cuprinzându-mă într-o îmbrățișare. Sincer, chiar am nevoie de una în acest moment.

— De ce ești tristă? a spus calm, așezându-se lângă mine.

Suspin, dându-mi câteva șuvițe blonde după ureche. Nu îmi vine să cred cum o banală probă de majorete, a reușit constant să-mi schimbe starea de spirit.

— Fiindcă simt cum totul se prăbușește în jurul meu.

— Ce vrei să spui cu această afirmație?

— Astăzi, au fost preselecțiile pentru echipa de majorete. Și am dat și eu probă, spun observând curiozitate lui. Dar am dat-o în bară rău de tot, și din nou lacrimile mi se ivesc în colțurile ochilor.

— De asta ești supărată? Fiindcă nu ai fost admisă în echipa de majorete? Serios, Rebecca, chiar nu te înțeleg, spune făcându-mă atentă, dar în același timp și curioasă. Sincer, eu nu te văd fluturând niște pampoane și aclamând. Tu nu ești ca ele și nici nu vei fi. Fiindcă tu ești o persoană bună. Și știi ceva? face o pauză scurtă, atrăgând-mi atenția.

— Majoretele sunt la fel ca și păpușile Barbie. De fapt, chiar sunt niște păpuși. Unele încrezute, obsedate de felul cum arată. Tu nu ești așa și nici nu îmi doresc acest lucru, fiindcă deja ești specială în felul tău, Bexs.

Iar eu mi-am dat seama de felul său de a fi. Și acesta este unul din motivele pentru care îl iubesc pe acest băiat.