Nyctophilia // Volumul I ✔

Capitolul 2.

L-am imbratisat strans, nevrand sa ii mai dau drumul niciodata. Si-a pus mainile pe spatele meu, si ma mangaia usor, atingerile sale neincetand sa imi provoace stari euforice.

– Nu iti voi da drumul niciodata. a spus sarutandu-ma scurt pe crestetul capului.

– Te iubesc, Zayn. am spus.

M-am ridicat in sezut, respirand greu. M-am uitat in jurul meu, vazand ca sunt la mine in camera, sunetul alarmei auzindu-se neincetat. Eram transpirata, inima batandu-mi cu putere. Am oprit alarma, apoi am revenit in starea de soc pe care o aveam.

Nu imi venea sa cred ce vis am putut avea. Eu? Spunandu-i lui Zayn ca il iubesc? Cum de mi l-am putut imagina atat...atat de dragut? Cu siguranta el nu este asa. Atat de protector si de afectuos. Nici nu vreau sa accept faptul ca am avut acest vis.

Mi-am pus mainile la tample, incercand sa respir normal, si sa ma linistesc.

Am tresarit la auzul batailor in usa ale mamei mele. Am mai respirat inca o data adanc, apoi m-am ridicat din pat si i-am deschis usa.

– Emmy, eu voi pleca.

– Oh, okay. Ne vedem diseara. spun pregatind sa inchid usa, dar mana ei m-a oprit. M-am intors din nou cu fata spre ea, cu o expresie confuza.

– Ma refeream pentru 4 zile.

– Ce? Unde?

– La o universitate de medicina din Londra. Directorul de acolo m-a ales pe mine pentru a ii ajuta pe acei elevi la pregatirea pentru un concurs.

– Si chiar trebuie sa te duci?

– Desigur. Este o oportunitate. Voi castiga ceva bani, si da foarte bine la CV-ul meu.

– Dar de ce nu l-au ales pe Berry? Sau pe Samantha?

– Pentru ca eu am avut acest noroc, draga mea. Este vreun motiv anume pentru care nu vrei sa plec? spuse ea privindu-ma ingrijorata. Aveam privirea in pamant, evitand sa ii raspund.

Avea dreptate. Este o oprtunitate. Nu merita sa dea cu piciorul la o asemenea oferta, doar pentru ca fiicei ei ii este frica de un baiat...

– Emmy?

– Ce? Nu. Adica, du-te. Ai dreptate. Este o oportunitate pentru tine.

– Sigur nu este nicio problema? a intrebat ea.

– Sigur. spun zambindu-i fals. Mi-a dat o imbratisare scurta, apoi am auzit-o cum a coborat treptele, tarand dupa ea geamantanul.

***

– Fetelor, nu dau nicio petrecere doar pentru ca a plecat mama.

– Bineinteles ca trebuie. Ai o casa uriasa. Nu putem rata o asemenea sansa.

Sarah a avut ideea de a da o petrecere in lipsa mamei. Bineinteles ca am spus nu. Dar, cum ea este foarte insistenta, m-a batut la cap toata dimineata cu aceasta idee, deloc buna.

Mergeam impreuna cu Hanna si Sarah in spre scoala. Astazi nu se fac ore, dar trebuia sa mergem pentru un anunt important. In scurt timp, ajunsesem in curtea scolii. Erau atat de multi adolescenti, incat nu puteam vedea nimic in fata mea. Dar Sarah. luat-o inainte pierzand-o din raza mea vizuala.

Hanna m-a luat de mana, si m-a tras prin multime, pana ce am ajuns pe la mijloc, dar tot undeva in spate. Ajunsesem langa Sarah, ce vorbea cu doi baieti de varsta noastra.

– Baieti. spuse Hanna atragandu-le atentia celor doi si a Sarei.

– Ea este Emily. spuse gesticuland cu mainile spre mine. Am schitat un zambet, privind in jos rusinata. In fata mea a venit unul dintre baieti. Mi-am ridicat incet privirea spre el, intalnind doi ochi albastri superbi, un zambet imens, si parul sau ciufulit brunet.