Între Viciu Şi Obsesie

Prolog

        
  
         Momentele critice i-au determinat întotdeauna, pe cei care reuşeau să vadă că în fiecare rău exista şi o parte bună, să devină mai puternici.
       
        Cu cât avansau în timp, cu atât sistemele ce stăteau la baza bunei funcționări a Statului, deveneau din ce în ce mai complicate și mai neînțelese de toți oamenii de rând, iar atunci când una din crizele bancare s-a transformat într-una economică, mii de afaceri au dat faliment și milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă.

         Și Nick rămăsese șomer, căci firma la care lucrase ani de zile a redus activitatea de producție la jumătate, suspendând contractele de muncă a sute de muncitori. Cine s-ar fi gândit că o fabrică de cauciucuri avea să acționeze astfel, având în vedere fluxul de vânzări pe care îl avea atât pe plan intern, cât şi pe plan extern? Şi totuşi... se întâmplase, iar pentru familia Davis, formată doar din tată şi fiică, acest lucru reprezenta începutul unui lung şir de evenimente neplăcute.

        — Iar ai băut! constată Camellia, atunci când, odată intrată pe uşa larg deschisă a casei, dincolo de izul puternic de alcool, o lovi din plin imaginea dezolantă a lui Nick Davis, ce-şi sprijinea capul pe blatul mesei din sufragerie.

        — Aşa! Şi?
Bolborosi aproape indescifrabil bărbatul, fără a-şi arunca privirea spre fiica sa, căci era prea obosit chiar şi pentru asta.

        Pentru el, aceea era portița de scăpare din lumea reală şi crudă care-l adusese în stadiul de a se judeca pentru banii ce i se cuveneau de drept, dar pe care foştii săi şefi refuzau să-i mai ofere.

        — În felul ăsta te distrugi! Ne distrugi pe amândoi!
Îndrăzni Camellia să se răzvrătească la cei şaisprezece ani ai săi, neştiind atunci cât adevăr grăise.

         Băutura nu făcuse decât să-l distrugă în câțiva ani pe bărbat, ajungând într-un final, într-un moment de disperare şi încurajat de aburii alcoolului la care nu renunțase nici măcar o clipă chiar şi atunci când ajunsese întreținut de propria-şi fiică, să-şi pună capăt zilelor. Episod extrem de dramatic pentru tânăra ce împlinise exact în aceeaşi zi, vârsta majoratului, dar cum un necaz nu vine niciodată singur... femeia îndrăznise odată cu trecerea timpului să viseze la o viață liniştită, căsătorindu-se cu unul dintre colegii de facultate, lucru care nu se dovedise a fi cel mai înțelept.
Cine a spus că foamea vine mâncând, sau în cazul ei, dragostea vine aşteptând? Asta se dovedise a fi cea mai proastă concepție, căci sentimentele neîmpărtăşite a celui care nu avea să-i ofere decât bani, avuseră ca urmare zeci de nopți în care o înşelase, încheiate cu o primă şi ultimă tentativă de a o lovi.

        Încă din acel moment nefericit viața femeii luase o altă întorsătură, iar tot răul spre bine devenise motto-ul preferat al Camelliei, căci ziua în care-şi recâştigase libertatea, îi adusese în buzunare o sumă modică, ce acoperea în ochii instanței chinul la care o supuse fostul său partener.

        — Trebuie să sărbătorim!
Îi sugeră buna şi unica sa prietenă adevărată, odată ieşite pe uşile Tribunalului.

        Camellia ar fi refuzat bucuroasă oferta, dar se simțea datoare Evelinei  pentru toate clipele în care îi fusese alături, sincer şi necondiționat, aşa că se limită la a schița un zâmbet, lăsându-se condusă spre locul lor obişnuit.

        În timp ce la toate televiziunile se zvonea despre posibila cădere a întregii economii, în barul de la colțul străzii, Lorenzo servea cafea scepticilor din gurile cărora nu se auzea decât Cu ce mă afectează pe mine? sau Lasă-i să vorbească! plin de nepăsare, deşi, unii precum Camellia, înțelegeau perfect cum un sistem neînțeles poate afecta şi pe cel mai neînsemnat om de rând.

       — Eu cred că au dreptate!
Îndrăzni Lorenzo să spună, arătând cu privirea televizorul pe ecranul căruia rulau aceleași știri, încă de cu câteva zile în urmă, făcându-i pe clienții săi, să-i urmeze exemplul.

      — Prostii!
Îngâimă unul dintre ei, și își mută toată atenția pe cafeaua așezată în fața sa.

      — Îhâm! ... în orice zvon este și o fărâmă de adevăr.
Răspunse iarăși barmanul, arcuind o sprânceană.

      — Lorenzo! interveni și celălalt bărbat. Nu te teme prietene! Și dacă aș ști că îți dau ultimii bani din buzunar, de cafeaua sau de brioșa ta, eu n-am de gând să mă lipsesc! Măcar atâta plăcere să mai am și eu.
Încercă Stam să glumească, făcând haz de necazul în care se afla de când nevastă-sa băgase divorțul, stârnind amuzamentul puținilor clienți din jur.

        Și Lorenzo zâmbi, dar zâmbetul său era mai mult unul trist.

        — Azi dimineață am vorbit cu Vidal, făcu referire la prietenul său ce deținea băcănia de peste drum. În curând își închide afacerea. Știți? Întrebă mai apoi, generând o liniște mormântală.

       Nu era nimic de adăugat, căci, așa cum spusese Lorenzo, magazinul de alimente reușise să dea faliment, după douăzeci de ani de activitate, în cea mai aglomerată piață din Enfield, făcând loc unei noi afaceri, iar în vitrinele fostei băcănii, trona un afiș pe care era scris cu litere de mână de închiriat.

        — Ai auzit asta?
Întrebă Camellia cu voce joasă, ieşită parcă din transă, îndreptându-şi atenția spre locul cu pricina. 

        Evelina ridică din umeri şi abia după ce sorbi din cafeaua deja rece, se încumetă să întrebe:

        — Ce ai de gând să faci?

        Camellia îşi privi prietena şi zâmbi.

        — Cred... că după atâta timp în care am mulțumit pe alții, voi face în sfârşit ceva pentru mine.