Între Viciu Şi Obsesie

7

      
         Aerul rece de dimineață o făcu pe Camellia să strângă mai tare paltonul în jurul taliei sale şi să meargă în paşi grăbiți prin frunzele uscate din Parcul Central, având ca destinație cafeneaua lui Lorenzo, acolo unde Evelina o aştepta deja de câteva zeci de minute. De mult timp nu i se mai întâmplase să adoarmă aşa de adânc, iar apelul pe care îl primi de la prietena sa ajunse exact la timp pentru a nu întârzia încă din prima zi de lucru.

        — Brr! Ce frig! se plânse aceasta în timp ce-şi desfăcu eşarfa-i de caşmir pe care o avea înfăşurată în jurul gâtului, atunci când ajunse la bar, în dreptul Evelinei care o privi zâmbind încă din momentul în care intrase pe uşă.

       — Dacă asta e mai nou forma ta de salut... o tachină Evelina, stârnind între ele un râset la unison, ce-i molipsi atât pe Lorenzo cât şi pe puținii clienți aflaţi la acea oră în bar.

        Doar unul se arătă nepăsător, atrăgând atenția Evelinei atât prin postura sa impunătoare cât şi prin faptul că le privea pierdut încă din clipa în care intră în încăpere, la puțin timp după sosirea Camelliei.

        — Doamnelor! apăru şi Lorenzo, punându-le în față băuturile obişnuite.

        Fetele îi zâmbiră în semn de mulțumire, iar după o scurtă pauză în care nici una dintre ele nu mai spuse nimic, bucurându-se de aroma cafelei, Evelina îi atrase atenția Camelliei cu o întrebare neobişnuită.

         — Şii... m... ți-ai dorit vreodată super puteri? întrebă aceasta pe un ton jucăuş, stârnind indignarea prietenei sale, care nu făcu decât să-i zâmbească strâmb, căutând totuşi un răspuns pentru curiozitatea brunetei.

        — Nu cred că m-am gândit niciodată serios la asta, deşi cred că aş avea câteva dorințe, dar... ce-ți veni?

       Evelina chicoti satisfăcută, continuând jocul de cuvinte cu subînțeles, căruia Camellia nu-i găsi încă sensul.  

       — Mie mi-ar fi plăcut ca în momentul ăsta să pot citi gândurile oamenilor de pildă, mărturisi spre surprinderea prietenei sale. 

       — Aha... bâigui aceasta, arcuind sceptică dintr-o sprânceană de parcă ar fi vrut să o încurajeze să continuie, căci pe chipul său se citea un mare nu cred că te înțeleg. De ce ai vrea asta?

      — Nu ca să mă bag, ținu să precizeze, ridicând şi mâinile de parcă ar fi fost în defensivă, dar încă din primele clipe de când a intrat aici, un anume el, s-a aşezat în colțul din stânga spre fereastră şi te fixează ori de câte ori are ocazia, deşi recunosc faptul că mi-aş dori să mă înşel, iar el de fapt să mă privească pe mine la cât de bine arată, completă aceasta pe un ton sugestiv privindu-l la rândul său, stârnind în Camellia o mare curiozitate, căci înțelesese că nu era vreo cunoştință comună şi îndemnând-o parcă să se întoarcă pentru a-l scana subtil.

         Aşa cum prietena sa îi spusese, nu-i luă mult pentru a repera noua figură din acel bar, iar atunci când asta se întâmplă, rămase mai mult decât suficient fixată asupra lui, ajungând la un moment dat să se privească reciproc, creând de ambele părți o anume tensiune între ei.

       Păreau să-şi spună atâtea din priviri şi totuşi... nimic.

        E... gândi ca pentru sine când îi întâlni ochii întunecați. Îl recunoscu drept fiind cel care o refuzase la inaugurare, iar asta o neliniştea oarecum. Era clar ceva la acel bărbat care o intriga şi atrăgea în acelaşi timp, dar într-un final se întoarse spre Evelina.

        — Să mergem! o îndemnă fără alte explicaţii, coborând de pe scaunul de la bar, luându-şi paltonul pentru a se îmbrăca.

       — Camellia! încercă aceasta să o oprească, punând o mână pe brațul prietenei sale. Asta vei face de acum? întrebă spre confuzia ei. Nu poţi fugi la nesfârşit de bărbați! completă, făcând un semn discret spre cel din spatele ei.

      Pe chipul Camelliei apăru un zâmbet aproape insesizabil, mulțumită de grija Evelinei pentru ea, deşi gândi că de data aceasta prietena sa se înşelase. Nu fugea de bărbați, dar nici nu-şi dorea o relație. Nu devenise absurdă. Da. Suferise enorm după despărțirea de Sebastian, dar asta nu însemna pentru ea că toţi bărbații erau la fel, cu atât mai puțin cel vizat, căci la o primă vedere nu păru să aibă nimic în comun cu fostul său soț.

       — Nu e asta! se grăbi să o lămurească pe Evelina. Doar că sunt în întârziere, mai adăugă arătându-i ceasul de la mână pentru a părea cât mai convingătoare.

      — Înțeleg... murmură printre dinți bruneta şi coborî de pe scaun pentru a se îmbrăca la rândul său, dar nu înainte de a-i săgeta o privire plină de scepticism.

      Ştia cât de greu îi fusese Camelliei,  dar schemele astea pentru a se eschiva din situațiile nefavorabile nu i se păreau deloc străine.

       — Totuşi, nu vrei să-ţi fac rost de numărul lui? insistă atunci când o ajunse din urmă exact la ieşire, mai mult pentru a o tachina, alegându-se cu o privire ucigătoare.

       — Ce ai zice să-mi faci rost de o prietenă nouă? răspunse aceasta cu o altă întrebare, începând mai apoi să râdă şi grăbind pasul spre mica sa afacere, nerăbdătoare fiind să simtă mirosul sutelor de flori şi să se piardă în miile de culori ale acestora.

        Printre crizanteme, cale, begonii şi alte specii de flori, timpul avea să treacă extrem de repede pentru fete, iar ziua se arătă destul de interesantă încă din primele ore.

        Aflată undeva în micul depozit din spate, Camellia fu surprinsă să o vadă pe Evelina intrând zgomotos pe uşă înspre ea.

        — Ai un client, o lămuri aceasta, făcându-i semn să meargă spre partea din faţă.

       — Nu te poţi ocupa tu? îi ceru Camellia, arătându-i mimosele pe care le îngrijea.

       Nu ar fi fost prima persoană pe care prietena sa o servea, aşa că o intrigă puțin faptul că o solicita pe ea, deşi ştia perfect care e mersul lucrurilor.

       — Eu... am o urgență! se scuză bruneta, rânjind spre Camellia care zâmbi înțelegătoare şi-i confirmă că se va ocupa ea.

       Fără nici un fel de grabă, se curăță de pământ, după care îşi îndepărtă mănuşile şi şorțul pentru ca într-un final să-şi treacă mâinile prin cap, pieptănându-şi astfel firele blonde şi rebele.

        Nu punea prea mare preț pe aspect, însă oricine ar fi fost dincolo de uşa aceea merita să vadă varianta puternică şi îmbunătățită a Camelliei.

        — Bună... ziua! salută aceasta atunci când intră în încăpere, surprinsă de prezența bărbatului, pe care îl făcu să ia mâna de pe trandafirul criogenat şi să se întoarcă spre ea.