Între Viciu Şi Obsesie

3

        Sub o cupolă de sticlă pe un suport din lemn, departe de razele soarelui ce i-ar fi putut dăuna culorii albastre, trandafirul criogenat al Camelliei dădea cu adevărat stil modului în care aceasta renovase mica încăpere.

         Departe de a fi o florărie obişnuită, încăperea aceea proaspăt vopsită în nuanțe de alb, găzduia pentru clienții săi şi un colț de relaxare, în care puteau liniştiți să-şi bea un ceai din plante aromate sau să citească ziarul, odihnindu-se pe noile scaune în stil baroc, ce păstrau împreună cu masa, aceleaşi nuanțe deschise, special alese astfel, pentru a da impresia unui spațiu mai mare. Aproape toate magazinele de la parterele blocurilor înalte de peste zece etaje ce înconjurau piața centrală din Enfield, aveau problema spațiului, excepție făcând, desigur, cafeneaua lui Lorenzo, căci el era fericitul posesor a câtorva zeci de metri pătrați în plus.
         
         Camellia nu se intimidă de acest aspect şi se străduise să creeze cea mai specială şi unică florărie care să atragă potențialii clienți, atât prin rafinamentul cu care aranjase totul,  cât şi cu prețurile deloc mari, comparativ cu florăria din capătul celălalt al oraşului, iar ziua inaugurării se apropiase atât de repede, că ultimele detalii păreau să crească în importanță.

          — Să punem asta aici? Camellia, cu o tavă de gustări, proaspăt livrate de firma de catering la care apelase pentru ziua cea mare, se întoarse spre bruneta cochetă şi aranjată la patru ace, arătând din priviri blatul tejghelei pe care erau deja aşezate paharele cu picior, din cel mai ieftin cristal, în care turnaseră deja şampania. Crezi că ar sta bine? o mai  întrebă pe Evelina, care nu se sătura din admirat cât de schimbat şi animat părea locul acela, față de atunci când prietena sa îl închiriase.

         Şi cum avea să nu arate bine? Din maroul acela plin de praf, completat de rafturi vechi şi zgâriate, în doar câteva saptamâni, făcuse o încăpere luminată şi înviorată de suporturi speciale pentru ghivecele imense în care erau aşezate mai multe sortimente de flori parfumate şi colorate.

         — Pune-le unde vrei! Oricum se vor termina imediat, o sfătui Evelina, zâmbindu-i încurajator.

         Camellia zâmbi la rândul său, dar după ce sprijini tava aceea pe masă, se arătă emoționată.

          — Sper să ai dreptate! mărturisi prietenei sale, îndreptându-şi atenția spre vitrina largă, prin care zărea mişcările celor de afară, consultând mai apoi ceasul, căci ora cincisprezece era la câteva minute distanță. Sper să vină suficientă lume, mai murmură ca pentru sine.

         Evelina se apropie de ea şi după ce-i aranjă gulerul cămăşii, pe care aceasta alesese să o poarte drept completare a pantalonilor de stofă albaştri şi a platformelor negre, o fixă cu ochii săi verzi şi i se adresă cu cea mai mare siguranță.

         — Ai să vezi că vor veni! Poate nu să cumpere din prima, ci mai degrabă din curiozitate, dar vor veni! îi spuse pe un ton destul de convingător.

         Camellia mulțumi din priviri prietenei sale, ridicând mai apoi din umeri şi zâmbind la rândul său, luând-o pe prietena sa într-o îmbrățişare strânsă de care simțea că are atâta nevoie.

          Ultima perioadă fusese total dedicată acestei afaceri, iar faptul că o avea pe Evelina alături de ea indiferent de situație, îi crea pe partea emoțională o stare de confort pentru care se simțea extrem de recunoscătoare.

         — Să nu cumva să plângi! încercă să glumească aceasta, desprinzându-se din brațele Camelliei, care chicoti uşor, încercând să alunge lacrimile ce amenințau să-i invadeze ochii albaştri, exact aşa cum spusese Evelina.

          — Nici n-aveam de gând! protestă Camellia, aruncând o privire asupra corpului său. Cum sunt? întrebă referitor la haine şi făcu o mini piruetă în fața brunetei care o privi admirativ.

        Dintotdeauna îi plăcuse stilul Camelliei de a-şi alege ținutele în funcție de evenimente, iar acum era de părere că până şi hainele păreau a fi în temă cu locația.
 
          — Eşti foarte bine! răspunse sincer aceasta, analizând-o din cap până în picioare cu o oarecare invidie vizavi de corpul frumos al blondei din fața sa. Acum grăbeşte-te şi deschide! O îndemnă mai apoi, căci era deja ora marei inaugurări.

          Camellia inspiră adânc o cantitate mare de aer în încercarea de a-şi calma bătăile puternice ale inimii şi se apropie de intrare oarecum sceptică, deşi, odată ce deschise uşa, se lumină la față instant fiindcă un număr de cam cincisprezece persoane de vârste diferite, păreau interesate de locația sa.

         — Putem intra? întrebă o bătrânică din mulțime, ce-i aduse aminte instant Camelliei de bunica sa.
   
         — Sigur! Îngâimă aceasta, făcându-le loc să treacă şi înghițind în sec atunci când mâna caldă a bătrânicii poposi pentru câteva clipe pe umărul său.

          O cuprinseră varii emoţii atât din pricina evenimentului cât şi din cauza acelei coincidențe stupide de a o fi regăsit pentru câteva clipe pe bunica sa într-o persoană străină.

          Puțini erau cei care aveau habar de faptul că numele nu era întâmplător şi Colțul verde al Selinei îi fusese dedicat celei care-i insuflase interesul pentru flori.

         Camellia aşteptă să intre fiecare persoană în parte, timp în care se reprinse din reverie, iar atunci când nu se mai simți supravegheată, îndepărtă rapid lacrima din colțul ochiului, reafişând zâmbetul său molipsitor, căci avea să se întoarcă la cele câteva persoane ce păreau fascinate de realizarea sa.

          Pentru câteva minute bune, timp în care Evelina încercă să-i fie de ajutor şi să servescă invitații cu şampanie şi gustări, Camellia vorbi nonstop despre diferite specii de flori, dăruind fiecărei persoane în parte, câte un mini aranjament floral, special făcute de ea, drept amintire, iar pe fundal, dincolo de zumzăitul format de murmurele persoanelor ce discutau între ele, rulau melodii lente, în perfectă armonie cu ambientul. Şi florilor le place muzica! spunea mereu aceasta zâmbind, când cineva o complimenta pentru alegerile făcute.

           O singură persoană stătea de partea cealaltă a vitrinei, urmărind cu privirea ceea ce se întâmpla înăuntru, făcând-o pe Camellia, care-l surprinse stând acolo de câteva minute bune,  să-i acorde mai mult interes lui decât celor ce o înconjurau.

          Cea din urmă dispăru din raza lui vizuală, preț de câteva clipe, timp în care se deplasă către uşă şi se îndreptă direct spre bărbatul ce nu avu timp de reacție şi se găsi în ipostaza de a-i oferi explicații.

          — Nu vreți să intrați? întrebă arătând spre uşă şi apropiindu-se de el, în timp ce-i studia atent atât gesturile, cât şi înfățişarea.

           Bărbatul, ce se dovedi a fi mai înalt decât ea atunci când ajunseseră față în față, o fixă cu privirea sa întunecată, intimidând-o oarecum, în timp ce-şi trecu rapid o mână prin păru-i brunet şi scurt, gest pe care Camellia îl interpretă ca a fi unul de nervozitate, deşi nu se clinti din loc şi aşteptă zâmbitoare răspunsul lui.

         — M...nu! Poate mâine sau poate altă dată, spuse el negând şi din gesturi, după care se răsuci pe călcâie la o sută optzeci de grade, lăsând-o privind în urma lui, confuză şi cu sentimentul că ar fi făcut sau spus ceva greşit.