Între Viciu Şi Obsesie

4

         — Camellia!

         Vocea prietenei sale o trezi din reverie, făcând-o să abandoneze orice gând negativ despre bărbatul ce abia se mai vedea dincolo de Piața Centrală şi al cărui privire îi rămăsese întipărită pe retină.

        — Da? răspunse şi se întoarse spre tocul uşii, acolo de unde Evelina o strigase şi unde o aştepta nerăbdătoare.

        — Vino să încasezi! Tocmai ai făcut prima vânzare, o anunță cu zâmbetul pe buze, făcând-o pe Camellia să se grăbească.

       Tot Universul ei se rezuma acum la clienții şi florile de care trebuia să se ocupe, iar un simplu refuz din partea unui necunoscut nu avea puterea să-i strice această satisfacție, chiar dacă pe moment se simțise ciudat.

        Intră în mica încăpere şi inima îi săltă încă o dată de bucurie, când observă mâna aceea de oameni care o priveau plini de admirație, de parcă ar fi realizat cine ştie ce operă de artă.

        Evelina i se alătură imediat, punând-o la curent cu fiecare achiziție pe care trei dintre femei le făcuseră, deşi aceasta scanase din priviri subtile florile din mâinile lor.

       Pentru prima zi, cele câteva plante alese de ele, îi dădeau Camelliei încrederea necesară că se poate.

         Când se apropie de doamnele mai în vârstă, privirea-i rămase pentru câteva clipe pe bătrânica ce păru nerăbdătoare să intre în florărie şi care se asemăna atât prin portul elegant cât şi prin silueta-i slăbuță cu bunica sa Selena. O regăsea atât în  chipul brăzdat de riduri şi încadrat între şuvițele grizonate, cât şi în ochii ciocolatii, dar şterşi de trecerea anilor, iar toate acestea erau completate de un zâmbet cald.

         — Doamnă, ați făcut o alegere foarte bună cu Azaleea, i se adresă femeii, făcând-o pe aceasta să mai admire încă o dată florile acelea ce semănau izbitor de mult cu trandafirii, având o culoare de un roz viu, strălucitor şi al cărei frunze de un verde închis creau un contrast minunat. Costă doar cinci dolari, dar vă rog să nu o ţineți prea mult la soare. Îi place umbra şi să fie udată moderat, mai concluzionă, spre mulțumirea acesteia care se arătă uimită şi totodată recunoscătoare pentru sfatul primit.

        — Cu siguranță aşa voi face! o anunță entuziasmată. Ştii? întrebă parcă retoric ca mai apoi să răspundă tot ea. Chiar aveam nevoie de o pată de culoare în camera şi în viața mea,  răspunse bătrâna, înmânându-i Camelliei mai mult decât necesar pentru acel ghiveci şi grăbindu-se să iasă înainte ca ea să apuce să mai spună ceva.

        Camellia zâmbi. Ştia că nu se va întâmpla asta mereu şi că în vremurile acelea de criză toţi țineau cu dinții de cel mai mărunt bănuț, aşa că aprecie gestul doamnei, gândindu-se deja la un mod de a o răsplăti pentru generozitatea sa la următoarele achiziții pe care avea să le facă.

        Îi păru trist modul în care femeia privise Azaleea, de parcă noul şi singurul său scop mai era să aibă grijă de acea floare.

        — Ea este doamna Person! Locuieşte vizavi, spuse o altă femeie mai robustă, pe care Camellia o recunoscu ca fiind doamna Taylor ce-şi plimba mândră câinele de rasă prin întreg cartierul şi care acum arăta în direcția imobilului de peste stradă. La centrul acela de bătrâni, completă spre uimirea Camelliei.

          Aceasta îşi mută privirea spre locul arătat şi confirmă printr-o înclinare a capului.

          De aceea a zis camera şi nu casa, gândi ca pentru sine înainte ca femeia să continuie pe un ton ce voia să pară misterios.

          — Au adus-o aici acum câteva luni şi... cum nu are pe nimeni care să-i facă cumpărăturile sau care să mai meargă la ea, îi mai dau voie să iasă în împrejurimi, concluzionă doamna Taylor, privind lung spre clădire, de parcă ar fi putut revedea scena derulată cu timp în urmă.

         În mintea Camelliei un bec licări, dar oftă la cele auzite şi se întoarse la treburile sale cu promisiunea pe care şi-o făcu sie-şi că o va vizita pe bătrână. Din motive neclare îşi dorea să-i ştie povestea sau doar să-i țină companie, aşa cum ar fi făcut cu propria-şi bunică. Probabil că-i era dor de Selena, iar faptul că acum avea o florărie care să-i aducă aminte de ea, o făcea să fie şi mai nostalgică.

         — Da-ți-mi voie să vă ajut cu alea! o îndemnă pe doamna Taylor şi-i arătă blatul de lucru, acolo unde avea să împacheteze frumos acele crizanteme pe care aceasta le alesese.

          Era doar începutul, căci rând pe rând, prin mâinile sale, trecură alte specii de flori de culori şi mărimi diferite, destinate altor clienți, iar ziua păru că trecuse pe nesimțite, în încăpere rămânând într-un final doar cele două prietene.

         — Crezi că a fost bine? întrebă Camellia, în timp ce încuia uşa şi privea pierdută pe fereastra largă, în fața ochilor săi, aflându-se doar o stradă pustie, slab luminată de felinare vechi pentru ora aceea aproape târzie.

         Evelina zâmbi încurajator şi se apropie de prietena sa, proptindu-se la rândul său în dreptul ferestrei pentru a vedea... nimic.

         — A fost foarte bine, răspunse sincer, fiindcă era de părere că în ceea ce privea aşteptările sale, acestea fuseseră depăşite cu mult. Dar cu tine ce e? întrebă mai apoi, aruncând o privire fugitivă spre blonda care ridică din umeri. Nu eşti în apele tale, spuse mai mult ca o observație.

        Camellia se întoarse spre Evelina şi schiță un zâmbet.

         — Cred că sunt doar obosită. Ziua asta s-a dovedit a fi mai solicitantă decât m-am aşteptat, atât pe plan emoțional cât şi fizic. Am nevoie de doar câteva ore de somn, o lămuri pe brunetă, care aprobă fiecare cuvânt spus de Camellia.

          Şi ea se simțea obosită, fiindcă muncise cot la cot cu ea pentru ziua aceea, iar puținele ore în care se întinse, mai mult se foise de pe o parte pe alta decât să fi dormit.

          — Şi mai ai de gând să rămâi? o întrebă pe Camellia, în timp ce îşi aşeză poşeta pe umăr, gata de plecare.

         — Mai stau vreo jumătate de oră. Trebuie să fac curat aici, răspunse, arătând spre suporturile florilor care trebuiau şterse de apă şi curățate de frunzele căzute, dar pe un ton ce sugera că ar fi vrut să rămână singură.

         Evelina o îmbrățişă scurt şi ieşi prin uşa din spate, lăsând-o pe Camellia cu florile şi gândurile sale.

         Cea din urmă, aruncă o privire de jur împrejurul său, iar după ce zăbovi printre ghivecele cu flori ale căror tulpini avu grijă să fie bine aşezate în apă, îşi încheie lucrul spălând pavimentul.

         Perfect! gândi ca pentru sine în timp ce ieşi afară în aerul răcoros de noapte, încuind uşa în urma sa.

         Era o linişte mormântală pe străzile acelea, deşi ceasul arăta puțin peste ora douăzeci şi două, iar Camellia avea de parcurs doar câteva sute de metri pe jos până la blocul în care locuia aşa că îşi luă timp să se oprească la fântâna arteziană din centrul Pieței Centrale, ținând strâns în mână o monedă. 

          Se opri în fața monumentului de piatră dură din care țâşnea şuvoiul de apă şi închise ochii preț de câteva secunde.

         Ai grijă ce-ți doreşti căci s-ar putea să se îndeplinească! Vorbele bunicii sale îi răsunară în subconştient cu câteva clipe înainte să-şi pună dorinţa şi să arunce moneda, auzind-o mai apoi cum atinge apa şi ajunge pe fundul fântânii.