Elevă la Academia militară // Finalizată//

Capitolul 7- Bârfe

- Ce a fost aia? întreabă şocat Luca.

- A fost o joacă de copii! râd forțat.

- Dacă copii ar totura oameni... mă completează derutată Eva.

- Domnişoară Woods, mulţumesc pentru scoarea acestor informaţii foarte importante! Vă sunt datoare! îmi zâmbeşte cald directoare.

- De fapt eu vă sunt datoare, fiindcă m-aţi lăsat pe mine să mă acop de ei. îi zâmbesc la rândul meu.

- Ai vrea ca mâine să te învoiesc de la ore? Ca să te odihneşti mai bine.

- Nu mulţumesc! Am stat destul în spital şi sunt gata de mers la ore. o asigur veselă.

- Bine atunci! Mâine vreau să te văd pe holuri bine dispusă, iar dacă te deranjează ceva, să nu eziţi să vii în biroul meu. O zi bună, Alexandra!

Prima dată m-am gândit că poate îi spun mamei Emmei ce mi-a făcut fiica ei în ziua balului, însă eu nu sunt o pârâciosă şi îmi rezolv singură problemele. Bine, doar dacă e ceva foarte rău( de exemplu dacă este rănit cineva) îi spun directoarei. Oricum, Emma a început războiul ăsta stupid, iar eu îl voi câştiga!

- O zi bună şi dumneavoastră, Dna Moore! zic şi mă întorc spre prietenii mei încă şocaţi de ce au văzut. Vă comportaţi ca nişte copii de grădiniţă! Fiţi bărbaţi!

- Azi după ore vii în sala de antrenamente ca să facem ore suplimentare. Te aştept! îmi zice Alek şi îmi face cu ochiul, apoi plecă agale în lungul holului.

Asta a fost mai mult decât ciudat, din toate punctele de vedere:1. Alek NU face cu ochiul, 2. el niciodată nu a făcut "pregătire " cu vreun elev, şi 3. rusul ăsta niciodată nu e relaxat, mereu e gata pentru o luptă corp la corp chiar și cu un urs! El a devenit un prieten/gardian/instructor al meu.

- Eu merg în camera mea să mă schimb, sângele proştilor a sărit şi pe uniformă. mă plâng eu.

- Vin cu tine, oricum trebuie să îmi iau geanta cu cărţi! îmi zice Katie fericită.

- Eu cu Luca mergem la cantină să mâncăm ceva. Pa! ne salută fericită Eva.

- Ne întâlnim acolo! Bye! strig odată cu Katie după prietenii noştrii care s-au îndepărtat de noi.

Mergem încet pe hol, când cineva mă ia de păr cu o forţă nu foarte mare, dar suficient de puternicăca sămăia prin surprindere. Mă întorc nervoasă spre persoana care a îndrăznit să facă asta şi o văd pe 'frumoasa' Emma cu acolitele ei. Îmi dă drumul la păr când mă uit la ea cu o privire criminală.

- Să mai îndrăzneşti o singură dată să mă atingi pe mine că dacă nu...

- Dacă nu, ce? întreabă ironică Emma cu un zâmbet mândru pe faţă.

- Nimeni, nici chiar mama ta, nu o să îţi găsească cadavrul în veci! zic nervoasă.

- Of, mă laşi, fetiţa lu'tata! Am venit la tine ca să îţi spun să stai departe de Alek! Nu te mai baga tu în relaţiile altora! spune enervată, iar pe mine mă apucă un râs puternic care nu îmi dă pace.

Fetiţa asta se pune cu mine? Nu că m-aş lăuda sau ceva, dar dacă îi trag un dos de palmă o bag la cinci metrii sub pământ. Alek nu o suportă pe Emma, eu nu o suport, prietenii mei nu o suportă... Nimeni nu o suportă! Fetiţa asta caută bătaia şi ghici ce? O s-o primească dacă mă enervează mai mult decât sunt deja.

- O întrebare, tu ştii unde am fost acum? o întreb calmă după ce mă opresc din râs.

- Ar trebui să mă intereseze? zice Emma, apoi își dă ochii peste cap.

- I-am torturat pe cei care m-au împuşcat. Trebuia să vezi cum cereau îndurare, să auzi ţipetele disperate de durere... au fost un deliciu pentru urechile mele. Prin urmare, ai foarte mare grijă ca să nu ajungi în locul tipilor ălora. zic şi îi fac cu ochiul, vrând să plec, dar vocea piţigăiată a Emmei mă opreşte.

- Nu te cred! Mama nu te-ar lăsa să faci aşa ceva, în academia ei. mă corectează ea făcându-mă mincinoasă subtil.

- Atunci de ce am un pumnal de la mama ta plin de sânge?

Scot pumnalul din teacă aratanudu-le sângele puţin întărit. Rămân nemișcate, dar un licăr de frică se citeşte în privirea fiecăreia. Fiind sigură că nu mai spun nimic din cauza şocului, plec cu Katie spre camera noastră.

Intrăm în dormitor şi merg repede la baie ca să mă schimb de hainele murdare. Ne îmbarcăm cu uniforma obligatorie: cămaşă albastră, pantaloni lungi negri din stofă şi pantofi negri pe care i-am personalizat cu puţin sclipici. Îmi prind părul într-o coadă simplă şi mă dau cu puţin rimel. Sunt gata să merg la cantină ca să mănânc ceva săţios. La spital mă îndopau cu budincă sau legume fierte care nu îmi plăceau mai deloc, dar acum sunt la şcoală şi vreu carne!

Ajungem într-un final în sala meselor, iar când intrăm, toţi ochii cad pe mine şi nimeni nu mai scoate vreo vorbă. Katie merge la masă unde erau Luca şi Eva, iar eu mă duc să îmi iau o salată cu piept de pui pentru stomacul meu perforat. Mă aşez şi eu la masă începând să mănânc cu poftă. Nu bag în seamă puţinele priviri aruncate pe furiş de către colegii mei.

- S-a dus vestea. mă anunţă Luca ezitând.

- Treaba lor! Nu mă interesează ce cred despre mine. ridic din umeri indiferentă.

- Ai acţionat mai bine decât credeam eu. şopteşte Eva uimită.

- Ei haide! Ce aş putea să fac? Să îi bat pe toţi căci mă bârfesc? Nu sunt chiar aşa, am şi eu o oarecare limită. spun amuzată de situaţie.

Prietenii mei vorbesc despre un viitor examen, iar eu mă pierd prin gânduri. Azi am cinci ore de curs, apoi ora de pregătire cu Alek pe care o aştept cu nerăbdătoare. Vreau să îl fac mândru şi să se comporte ca un egal cu mine, nu ca un superior. Sunt scoasă din gânduri de o mână care îmi atinge timid umărul. Mă întorc plictisită şi îl văd pe arătosul James cu un zâmbet 'prietenos' pe faţă.

- Hei, Alexandra! Mă întrebam dacă ai vrea să ne întâlnim după şcoală şi să mergem la un restaurant? zice el seducător, iar pe mine apucă râsul, însă mă abţin cu greu.

- Niciodată nu refuz mâncarea pe gradis, dar acum spun pas. Nu mulţumesc, am altă treabă după şcoală! îi zic calmă cu un zâmbet strâmb pe faţă.

- Nici mâine? insistă el.

- Nici mâine, nici poimâne, nici niciodată. îi zic şi mă întorc la locul meu.

- Treaba ta! Tu pierzi,târfo! bolboroseşte James supărat.

Nu îl bag în seamă pe acest idiot şi mă apuc din nou să mănânc din salata rămasă şi observ chipurile şocate, dar fericite a prietenilor mei. Stau aşa cam zece secunde, până Katie îşi revine la normal.

- Eşti prima care l-a refuzat pe James, mai ales în faţa colegilor noştrii! exclamă veselă Katie.

- Mă simt bine, primesc vreo medalie pentru asta? întreb veselă, iar prietenii mei râd puternic. Chiar serios vorbind, nu primesc nici un premiu pentru asta?!

- Lasă glumele şi hai la ore! zice amuzată Eva.

Sper să vă placă! Am muncit mult. 😊😊😊

Nu uitaţi de vot şi com! ❤💖