The Demon's Hospital

2.

Sâmbătă,perfect,ma trezesc pe la ora 12:15,ma ridic rapid din pat si ma îmbrac repede. Ies din casa si merg deja spre spital. Astazi sunt mai pregătită,am un cutit la mine sa ma apar în caz că am nevoie. Intru prin aceiasi ruptură din gard si merg spre usa spitalului,usa care normal era închisă cu un lacăt dar de ieri se pare ca a ramas deschisa. Cand păsesc înăuntru ma cuprind toti fiorii. Locul mirosea a mortaciune si totul era sinistru. Anumite camere sunt luminate de ferestre iar altele sunt întunecate asa ca ma simt nevoia sa scot telefonul si sa pornesc blitul. Merg pe coridorul lung unde gasesc receptia. Pe coridor se mai gasesc scaune cu rotile,targi si...oase putrezite,lucru care ma face sa tremur. Ce caut mai exact? Hm...Intru in prima camera care mi se arata acolo  vad multe paturi unde cândva stăteau oameni. Ma simt urmărită. Ori mi se pare din cauza ca aici au murit atatia oameni ori fiindcă acel cineva pe care l-am vazut ieri stie ca sunt aici. De frica imi curge o lacrima dar o sterg repede. Nu trebuie sa mai fiu paranoică,nu e nimeni aici. Bun...acuma? Ies din camera si ma gandesc ca e mai inteligent sa merg la etaj. Sunt la primul etaj si observ ca marele coridor pe care ma aflu se despică în 3 holuri mai mici. Ok,merg pe cel din mijloc. Merg pana in capătul lui,intru intr-o camera,asta a fost cea mai mare greseala pe care am putut sa o fac. Raman stana de piatra in fata baltii de sânge ce se afla in fata mea,sânge inca...proaspăt....asta nu e de bine. Cineva chiar este aici. Un mic geamăt de uimire imi iese fara voie. Ok,trebuie sa ma linistesc. Poate sângele e de la un animal. Poate doar atat. Cine sa fie aici? Deodată un sunet de tava aruncat pe podea se aude. Nu,nu,nu! Chiar e cineva aici! Ce fac?! Ma apuc sa alerg pe coridor pana ajung la scări. Le cobor repede si ajung in dreptul receptiei. In jurul meu se aude o vocea de bărbat râzând puternic,rade de mine. Ma pun iar pe alergat dar cu cateva secunde inainte sa ies ,usa de la intrare mi se închide in nas si ma lovesc de ea. Ma ridic de pe jos si imi scutur capul ca sa ma dezmeticesc. Asta trebuie sa fie un vis! Nu e posibil! În fata mea apare un băiat de vreo 20 de ani,cu parul saten si ochii albastrii deschisi. Arata asa de bine. Stai! Ce dracu zic?
-Cine esti? El nu imi raspunde,era îmbrăcat în alb fin cap pana in picioare. Pare a fi un pacient. Dar cum daca toti de aici sunt ... Morti? El se apropia de mine încet si totusi cu un zâmbet dement.
-Cine esti si ce vrei de la mine? El se opreste la 2 metrii in fata mea.
-Intrebarea este ce cauti tu aici,Ruth? Prima oara cand ii aud vocea minunată,prima oară cand imi rosteste numele. Stai,mi-a zis numele?
-D...de unde stii cum ma cheamă?
-Of,of, eu stiu totul Ruth. Nu imi place sa repet ,tu ce cauti aici? Face o fata de psihopat lucru care ma sperie grozav de tare.
-Amm...fac un referat...pentru scoala ...da
-Nu vezi ca ne deranjezi?
-Pe...voi? Nu esti doar tu aici?
-Desigur ca nu,nu le vezi? Nu le auzi? Ok,pe cat de frumos este,pe atat de nebun e.
-Nu...Nu le vad.
-Ai deranjat spiritele. Spune el incruntandu-se.
-Atunci am sa plec. Spun si ma întorc apăsând pe clanta dar fara rezultat. Ii simt respiratia in ceafa. Cand ma întorc tresar cand il vad la cativa centimetri de mine .
-Doar nu te lăsam sa pleci asa usor,nu?
-Nu am vrut sa deranjez p...pe nimeni... Ma uitam in ochii lui,are niste ochii asa frumosi dar în ei se citeste durerea si...dementa.
-Nu este frumos ce spui... Spune el in timp ce pune ambele mâini in lateralele mele. Imi citeste gândurile sau ce?
-Ma faci sa rad Ruth,spune chicotind.
-De ce nu ma lasi sa plec?
-Fiindcă de acum...esti legata de spital. Asta a sunat a blestem,ochii lui se fac negrii ca in filmele horror iar apoi dispare. Usa se deschide iar eu ma dezechilibrez putin. Ma grăbesc sa ma ridic si ma întorc inapoi acasa. Imi scot telefonul si o sun pe Alex:
-Alex,in 5 minute la cafenea,spun si ii închid.
Nici eu nu stiu ce scriu aici 😂😂😂. Sper sa va placa cartea mie mi se pare o carte psihopata de dragoste dar e ok.