We all have our demons

5.

Complimentul lui Luc m-a surprins. Nimeni nu mi-a mai spus ca eram frumoasa, inafara de mama. Nu eram hidoasa, dar nici de nivelul Emmei nu eram. Eram ok la capitolul frumusete.

-Merci, i-am replicat, inrosindu-ma.

-Obrajii tai se potrivesc cu ochii mei, a adaugat, luandu-mi fata in palmele lui moi.

Ce se intampla? Nu puteam sa ma indragostesc. Nu in timpul apocalipsei. Nu de un player. Nu de Luc. Dar inainte sa imi dau seama ce se intampla, buzele noastre deja incepusera dansul afectiunii, inlantuite.

Un zgomot ciudat, ca de tunet a răsunat de afara. Mi-am dezlipit buzele de ale lui Luc și am privit speriata in jur. Cabana nu explodase, iar rezistența nu era afectată.
   Luc m-a cuprins cu brațul sau călduros, iar eu mi-am pus capul pe pieptul lui.
   -Mi-e frica. Rău de tot, i-am mărturisit.
   -Totul va fi bine, m-a liniștit el.
   -De ce tocmai acum? am întrebat, gândul meu ducându-se la legatura asta frumoasa pe care o aveam cu el... la sfârșitul lumii. Un adevărat clișeu.
   Luc nu a spus nimic, iar eu am repetat.
   -De ce tocmai acum?
   -Pentru ca vremurile se schimba, El. Îmi doresc doar sa nu fie totul din cauza mea, a replicat, in vocea lui apărând regret.
  Nu am realizat despre ce vorbea, dar la momentul acela ma interesa doar sa fiu in siguranța. Și fix asta simteam in brațele lui. Așa  ca m-am cuibărit mai bine și intr-un final am adormit, lăsându-l pe Luc afundat in gândurile sale...