Banal

am ucis orizontul

am ucis orizontul

și nu mi-a părut rău

sfredelându-l în bucăți

pe din două.

ia-mi stelele, galaxiile

praful de stele din gene,

dar nu-mi lua nemurirea

,,ai să distrugi întreaga lume".

—  Chiar asta intenționam!

Cine sunt aceei ce spun

că sunt doar creator?

pot să distrug la fel de bine

tot ceea ce am temelit,

prin suflu de argint.

materia plânge

cu glasul de cioburi

Ah! Ce se distruge!

Ah! Ce-mi place!

cum se chinuie

doar să fie.

am pus într-o cană

sângele străveziu

al universului

rupt din rânduri

căzut-n sferturi și jumătăți

deasupra foilor nude

de gânduri crude.

le-am dat un foc

ca să se nască

materia cu suflul

de gheață.

metalul buzelor ermetice

sfredelind chipul de gresie

ești haous printre libelule

ești dezordinea îngerilor

în cuștile cromozomice din iad

lumina din pal a întunericului

frunzelor fosforescente a atomilor

crepusculari.

am pus și oasele la fiert

în ceaunul cu nimicuri,

l-am lăsat la foc mic

esență de veacuri,

să se coacă puțin 

în fiertura timpului

până a dat în clocot.

în marea păcatului roșu

i-am pus și mirodeniile,

așteptând să cânte greierii.

refuz să nu te distrug bine,

 prin cusătura din ying și yang

am rupt spuma de velură

înjunghiat în mătura

apusului viscelar

pe strada stelelor 

însiropate în menta putredă

a cerului ruginit de mreje.

mirosea a dezastrul

orizontului ucis 

cu mii de fețe

unde creatorul nebun

rânjea privind pocalul

 simbiozei psihotice

în lumea coșmarului alb

când umbra devine violină

iar luna patosul viermilor

la poarta viselor schingiuite

unde vameșii fredonau

balada orizontului asasinat

pe ritmuri organice de psalm.