– Și ce îți dorești să faci după ce absolvim?
– Sincer, mă gândeam să îmi deschid un magazin micuț cu ceai și cărți, tu?
Iau o mușcătură din sandwich-ul rece, așteptând ca Lilly să îmi răspundă.
– Aș vrea să deschid o ceainărie. Ce ai zice să ne asociem? Să deschidem un local micuț, unde să avem ceaiuri de toate felurile și un spațiu liniștit pentru citit. Dar aș vrea să mă ocup de PR.
– Atunci eu merg pe contabilitate. E o idee minunată! Ar trebui să ne apucăm de planificat ca să putem să ne transformăm visul în realitate cât de repede.
Dăm mâna și ne continuăm masa și planificarea pe fugă, ca să ajungem la timp la cursurile de după-amiază.
Ah, câte amintiri! Dacă aș fi știut în primul an de facultate că visul nostru va ajunge realitate probabil aș fi încercat să mai simplific din planuri. Mă uit cu groază la teancurile de hârtii care tronează încă de vineri pe biroul meu, încercând să mă conving să trec la treabă. Iau tot pe rând teancurile de hârtii de pe birou și le pun jos, pe podea. Gata! Am auzit cum mi-a pocnit coloana ca semn de protest la efortul fizic făcut dar, mândria de a fi capabilă să îmi văd în sfârșit biroul e mai mare decât durerea de spate. Am îmbătrânit... Oftez și îmi dau o șuviță albastră din ochi.
- De ce naiba arată locul ăsta ca muntele Everest în miniatură?
-Biroul arată așa pentru că mi-am luat o zi liberă, iar contabilitatea pentru ceea ce am ajuns noi să avem nu se ține atât de ușor.
Sarah dă din umeri.
– Nu mi-am dat seama niciodată câte hârțoage ai pe cap. Apropo de hârtii...
-Da?
Iau dosarul pe care mi l-a întins Sarah și îmi întind picioarele pe birou. Papucii de casă în forma de Kermit îmi zâmbesc fericiți și adaugă o pată de culoare încăperii.
- Am adus contractele de colaborare și pretențiile autorilor. Unii au niște pretenții destul de ciudățele, chiar și din perspectiva ta. De câte ori ți-am zis să scapi de papucii ăia de casă?! Ești femeie în toată firea.
- Biroul meu, regulile mele. Lasă că știi că ma iubești. Chicotesc și iau o înghițitură de cafea din cana personalizată, primită cadou de la fete la a treizecea mea aniversare. Să vedem. Nu are cum să fie atât de rău..
Răsfoiesc dosarul, verificând corectitudinea datelor în timp ce Sarah nu mă scapă din ochi. O ceașcă de ceai din safir? Să își aducă anaconda la eveniment? Pe bune? Au idee câte hârtii o să trebuiască să completez? Protecția animalelor, protecția oamenilor, mai ales a copiilor prezenți... Oare cer prea mult dacă la eveniment participă oameni cu pretenții decente? Unde sunt zilele în care erau fericiți autorii doar cu simplul fapt că se puteau lansa într-un cadru neconvențional?
Sarah zâmbește ca și cum ar știi ceva ce mie îmi scapă.
– Știi că încă n-ai văzut tot, nu-i așa? Uită-te mai bine, la contractul lui Daniel White. A specificat clar că singura lui pretenție este să ieși la o întâlnire cu el. Deja i-am spus că ești de acord. O să te ia la întâlnire vineri la șapte.
-CE?!
– Ce? Oricum nu ai nici un plan.
- Ba am planuri.
- Statul în fața televizorului pentru un maraton de zece ore de seriale mâncând înghețată și povestind cu pisicile tale nu se poate numi plan. În plus, gândește-te că faci asta ca să ajuți compania să evolueze. Va fi o întâlnire de afaceri. Daniel e celebru acum, ba chiar e autorul cel mai important din cadrul acestui eveniment, iar prezența lui ar aduce un plus de imagine ceainăriei...
Mă uit urât la ea și îmi dau seama că m-a prins în capcană. Si Sarah e la fel de conștientă de asta. Știe cât de mult țin ca totul să meargă ca pe roate cu evenimentul.
-Deci?
Oftez.
- Se pare că o să am o întâlnire...
- Minunat! Sarah începe să bată din palme plină de entuziasm. Știi ce înseamnă asta? Azi după program mergem la cumpărături!
-Yay...
- La cinci te aștept în față. Să nu cumva să întârzii că fac urât.
- Am înțeles, să trăiți. Mimez salutul militar, chicotind.
-Pe loc repaus, soldat. Ne vedem la cinci.
