"Bună Alice Lawrence,
Comanda ta în valoare de 500 de dolari va fi livrată în termen de 1-2 zile lucrătoare. Anexat acestui email se află varianta electronică a facturii tale.
O zi frumoasă!
Angel Paper"
Iar am comis-o. Închid mail-ul primit de la librărie și îmi pun telefonul în mod avion. Lilly avea dreptate. Nu ar trebui să fiu lăsată nesupravegheată și cu un card de credit la îndemână nici măcar într-o librărie electronică.
Mă uit la teancul de cărți necitite care se află lângă dulap. Zici că le simt privirile acuzatoare îndreptate în direcția mea. Mă așez mai bine pe canapeaua din living și încep să vorbesc cu copilașii mei.
-Șșș, mami o să vă mai aducă niște frățiori și surioare. De vreo 500 de dolari, dar nu asta e important. Promit că o să vă citesc curând pe toate.
Midnight se freacă de teancul de cărți și îl face să își piardă pentru o secundă echilibrul, de parcă ar fi încuvința sceptic la cuvintele mele. Motanul negru îmi sare în brațe și miaună.
-Iar îți e foame?
-Miau!
- Dar abia ți-am dat de mâncare! De ce nu poți să mănânci și tu cât surorile tale?
Motanului nu pare să îi pese de părerea mea, doleanțele fiindu-i mult mai importante, drept pentru care mai scoate un mieunat prelung.
-Nehalitule!
Mă ridic anevoie, cu toate oasele trosnindu-mi ca unui schelet care a învățat să danseze step. Trec pe lângă coșulețele în care torc fără nici o grijă Sakura, Yume și Nadeshiko și iau de pe raft mâncarea pentru pisici. Umplu un bol până la refuz, iar Midnight începe să mănânce în grabă, ca și cum ar fi fost o cursă contra-cronometru.
-Sper că acum ești fericit.
Scot un căscat prelung și îmi întind oasele. Cred că ar trebui să mă culc. Mă îndrept spre dormitor și mă prăbușesc pe tatami, iar restul nu mai contează.
💠
Zilele trec normal: sunt îngropată până la gât în hârțoage la muncă, iar după ce ajung acasă le dau de mâncare nehalitelor mele feline și companioane de apartament. Dar cum nimic nu poate să fie perfect la infinit, uite că vine și ziua de vineri. La exact șapte fix, Daniel White e prezent în fața ușii mele.
-Bună seara, Alice. Ești gata?
-Bună și ție. Hai s-o facem și pe asta.
Ies și încui ușa, iar apoi îl urmez pe Daniel la mașina sa, un BMW albastru închis, ultimul răcnet, din ceea ce mi-a spus Sarah ultima dată când am văzut-o. Nu mă pricep la mașini. Niciodată nu am fost pasionată de subiectul ăsta, așa că nu mi-am bătut capul să le țin minte modelele sau datele legate de apariții . Îmi deschide portiera și mă invită înăuntru, iar apoi se așează pe scaunul șoferului. Simt cum îmi studiază ținuta din cap până în picioare, rânjește aprobator, iar apoi bagă cheia în contact și pornește mașina.
-Mă bucur că ai acceptat să ne vedem azi. E o seară atât de frumoasă, nu crezi?
-Mda... Presupun că e ok. Încerc să îi răspund la întrebări cât de neutru pot, sperând ca răspunsurile mele seci să îl descurajeze. Nu am chef de conversații politicoase. Mai bine aș fi fost acasă, revăzând Buffy, spaima vampirilor împreună cu pisicile mele, sau citind una dintre noile mele achiziții. Parcurgem restul drumului în liniște, iar eu mă uit pe geam la toate clădirile luminate puternic care rămân în urma noastră, până ajungem în fața unui restaurant de fițe, numit Baroque. Daniel coboară și îmi ține portiera.
-Mersi.
Îl urmez la recepție, unde o blondă drăguță, de vreo douăzeci de ani, ne primește cu un aer puțin stângaci.
-Bună seara. Cu ce pot să vă ajut?
-Avem o rezervare pe numele White, două persoane. Daniel îi zâmbește cuceritor, iar tânăra verifică baza de date, cască ochii cât farfuriile și roșește puternic.
-Vă rog să mă urmați la masa dumneavoastră, domnule White. Să știți că sunt o mare fană. V-am citit toate cărțile. Mi-au plăcut la nebunie toate, mai ales ultima! Aceea e o adevarată capodoperă...
Cât ne conduce la masa rezervată, vorbește cu el de parcă eu aș fi invizibilă. Mă așez pe unul dintre cele două scaune de la masa cu vedere spre grădina interioară a localului în timp ce blondina începe din nou să roșească.
-Oare ar fi prea mult să vă rog să faceți o poză cu mine? Știu că poate auziți asta mereu, dar e o mare onoare pentru mine faptul că v-am cunoscut în persoană.
-Sigur. Nu uita să îmi dai tag dacă o postezi online. Daniel îi face cu ochiul, iar apoi se pozează cu ea, afișând un zâmbet de un milion de watți.
Nu mă pot abține să nu îmi dau ochii peste cap, iar fătuca fuge aproape țopăind să ne aducă meniurile.
