let your heart decide » disney

ii. your eyes take my breath

    “maybe home is nothing but two arms holding you tight when you’re at your worst” 

    Simţeam cum lumea mea se întrăgea de fiecare dată când îl revedeam, iar bucăţile sparte ale inimii mele se contopeau între ele şi îmi agitau sufletul; mă anunţau că îmi trăiesc eternitatea. Buzele sale îmi întunecau complet gândurile, iar inima mea dorea să sară de la locul ei de fiecare dată când acesta îmi şoptea că eram frumoasă, plină de viaţă şi blândă. Clipe întregi se scurg atunci când ne privim, transformându-se în minutele repezi ale săruturilor noastre; în cele din urmă, adormeam sub acelaşi cer înstelat, sub aceeaşi constelaţie înviată de puterea iubirii noastre.

    Însă noaptea aceasta era diferită – simţeam, în adâncul sufletului meu, că avea să se întâmple ceva important. O importanţă ce purta o mască fină, ce urma să se spargă în orice moment, şi eram nerăbdătoare. Nerăbdătoare să descopăr micul infinit ce avea să mi se desfăşoare în faţa ochilor; aveam să simt unicitatea întâmplărilor, aveam să fiu specială, pentru el. Dacă era nevoie m-aş fi dăruit în faţa morţii pentru fericirea lui, dar, pe de altă parte, aş fi dat orice să simt intensitatea momentului. Adoram acest mister ce îi învăluia zâmbetul, şi ochii săi care mă pătrundeau prin faptul că priveam însuşi oceanul, un ocean calm, liniştit. Braţele sale protectoare mi-au prins talia într-o îmbrăţişare în care mi-aş fi lăsat dorinţele, visele şi idealurile, fiindcă acestea nu contau, dacă nu îl aveam pe el. 

    – Se face frig, am murmurat. Ar trebui să intri. 

    Mâinile mi-au tremurat pe clanţă, în încercarea de a deschide uşa şi a pătrunde în acel mic sanctuar de căldură. Era o noapte de vară liniştită, însă friguroasă; ştiam că Elsa avea să plece de acasă, aşa că l-am chemat ca să mai petrecem puţin timp singuri, fiindcă această vară trecuse mai repede decât m-aş fi aşteptat. Aceasta era una dintre nopţile noastre. Nopţi în care ne ascundeam împreună de privirile critice ale lumii, încercam să părem ceea ce de fapt nu suntem, încercam să ne arătăm afecţiunea, acestea erau nopţile noastre. 

    Iar acum, în timp ce stăteam atât de apropiaţi şi încercam să nu respirăm sacadat, îmi imaginam cum ar fi dacă am rămâne astfel pentru totdeauna; fiindcă îl iubeam mai mult decât de obicei, mai mult decât îşi iubeşte luna stelele. Mi-a prins mâinile în ale sale, iar un milion de fiori îmi străpunseră corpul, deoarece fiinţa lui, atingerile lui, gândurile lui mă făceau să doresc să prind aripi – şi să-l iau cu mine, departe de aceste locuri. Mă temeam de necunoscut, ce se afla atât de departe de inima mea, însă nu mă temeam de sentimentele pentru el, atât de adevărate, de pure, de neînţelese; el îmi aducea pace şi împăcare, îmi aducea ceea ce ploaia aducea plantelor, el era apa ce era necesară rădăcinilor mele pietrificate, reprezenta întregul de care inima mea avea atâta nevoie. 

    Întunericul împăienjenise încăperea; nici o picătură de lumină nu se evaporase în aer. Noaptea era cea care acoperea răul făcut ziua – acea lumină ce nu apărea pe cerul tuturor. Ei bine, pentru mine, noaptea era acea lumină ce strălucea puternic, şi îşi stopa licărirea când razele soarelui îi străpungeau visele. Norii alburii călătoreau liniştiţi pe cerul sticlos; luna le ghida calea către intrarea în rai. Iar noi o priveam, fiindcă reprezenta poarta formată din rămăşiţele negurei distruse în furtunile mortale, specifice în aceste locuri; erau furtuni care distrugeau atât negură, cât şi inimi. 

    Iar eu îmi amintea perfect. Îmi aminteam acea noapte de primăvară, acea noapte în care ploaia îmi aducea atât de multă bucurie în suflet. Acea noapte în care l-am lăsat baltă, şi i-am sfâşiat inima. Noaptea în care nu i-am fost loială şi am sărutat pe cineva în schimbul unui joc copilăresc. Însă teama mi-a tăiat aripile ca să mai pot continua ceea ce începusem cu şatenul de care eram îndrăgostită atunci, fiindcă cruzimea durerii din ochii blondului de acum mă făceau să doresc să mă întorc înapoi în acea noapte şi să-mi previn sufletul: ai grijă pe cine alegi, deoarece ai putea să îţi omori şansele la o viaţă mai bună.