-Dincolo de gânduri.

Cine sunt?

Cine sunt eu? Bună întrebare. Pot fi ceea ce vor alți să vadă, pot fi ceea ce eu îmi doresc, pot fi ceea ce părinți îsi doresc. Pot fi cine vreau, unde vreau şi cum vreau.
Dar cine sunt până la urmă? Sunt un copil, o frunză, o plantă, un gând, o amintire? Sunt oare ceea ce-mi doresc eu sau ceea ce-şi doresc alți? Ia loc şi stai cu mine, hai să ne cunoaştem, hai să citim sau ți-e frică? Şi mie mi-a fost, iar acum stau şi mă afund în acelaşi gânduri, aceleaşi amintiri, aceleaşi răni, aceleaşi dureri.

Rănile mă dor, sunt amorțite ce e drept dar ce faci cu ele când timpul nu le vindecă? Nu mi-a spus nimeni că atunci când voi fi rănit, rana va fi şi mai adâncă cu timpul.
Amintirile mă bântuie şi nu sunt tocmai plăcute sunt precum nişte fantomițe care intră şi ies când vor din sufletul meu. Am închis uşa, de ce mai vii? Am închis ochii, voi dormi?
Cine sunt şi de ce scriu? Scriu pentru că sufletul mi-e legat cu lanțuri. Nu mai simt nimic, singurătatea e medicamentul pentru suflet. E linişte şi nu a mai trecut nimeni pe aici sau poate nu am vrut să-i las?

Cum să scriu despre fericire dacă nu o simt? Nu o găsesc? Nu o mai caut, am încetat. Am duse multe lupte pentru fericire ca într-un final tristețea să mă ia în brațe din nou.
E comodă, e rece şi sumbră. Ea m-a însoțit peste tot în timp ce toți au plecat. Ce tristă e tristeția asta, e atât de meschină încât mulți fug de ea. Unde va duce? Unde mă va duce? Unde voi fi? Cine voi fi? Nu ştiu, dar vreau să aflu...