I'm not an angel

Capitolul 7

   Mă desprind din îmbrătisarea ei pentru a putea să o privesc în ochi. Încerc să vorbesc, dar mi-o ia înainte.

— Kim, o să îți fiu mereu alături, nu o să te las să faci astfel de greșeli! îmi spune ea pe un ton atât de calm încât mă cutremur.

— Mulțumesc pentru tot, mulțumesc pentru că îmi ești prietenă si pentru că ești aici pentru mine! zic eu încet.

— Nu ai de ce să îmi mulțumești, cum am zis...pentru tine fac orice.

   Mă duc încet spre baie pentru a face un duș. Emma a zis că nu ar trebui să stăm în casă, așa că o să mergem să ne plimbăm. Fără să vreau, gândul îmi zboară la el, nu înțeleg de ce totul e așa ciudat. Toate astea mă depășesc, mai bine nu îl cunosteam.

   Ies din baie și mă îndrept spre dulap pentru a mă îmbrăca, dar se aude soneria. Îmi dau seama că este telefonul meu. Ce ciudat, cine îmi poate da mesaj acum? Doar Emma îmi știe numărul. Iau telefonul de pe pat și îl deschid.

— Ce faci, îngeraș?

   Citesc mesajul de câteva ori până să îmi dau seama că doar el îmi spune așa. Deci este incredibil... Doamne, te rog, dă-mi răbdare, că putere am să îl omor și chiar nu vreau să omor pe nimeni.

— Numărul acesta nu se află în serviciu, vă rugăm, nu mai încercați.

— Da da, bună încercare. Trebuie să vii cu ceva mai original ca să mă păcălești pe mine.

   Nu înțeleg ce mai vrea. De ce nu mă poate lăsa în pace.

— De ce îmi tot spui "îngeraș"? îi scriu eu încercând să ignor mesajul lui.

— Pentru că mi se pare ciudat că ești înger, adică nu arați ca unul și nici nu te comporți mereu ca un înger, așa că am ales să îți spun așa.

   Am ales să nu îi mai scriu înapoi, nu are rost. Chiar vreau doar să mă lase în pace. Se poate asta?

— Kim, ești gata? țipă Emma din camera alăturată.

— Da, vin imediat!

   Ne plimbăm de ceva timp, am intrat prin câteva magazine. Emma și-a cumpărat o bluza, dar eu nu am avut chef de cumpărături.

   Ieșim din magazin și realizăm că afară se întunecase, așa că am hotărât să mergem spre casă. Ajungem pe o străduță destul de pustie și nu era deloc luminată.

— Em, am o presimțire rea! Hai să ne întoarcem, îi spun eu încet.

— Stai calmă, hai pe aici! Dacă nu meregem pe aici, o să dureze prea mult pentru a ajunge acasă, murmură ea încrezătoare.

   Dintr-o dată un miros dulce si sărat îmi ustură nările. Este același miros ca și în visul meu, înseamnă că sunt mulți demoni în apropiere! Trebuie să o anunț pe Emma.

— Emma...încep eu

— Da, știu...demoni, îmi comfirmă ea.

   Bun, acum ce ar trebui să facem? Dacă ne întoarcem să plecăm ne vor ataca și daca continuăm să mergem pe aici, tot atacate o să fim. Nu avem șanse să scăpăm.

   Aud un țipăt. Mă întorc spre Emma, dar nu apuc să fac nici un pas că sunt împinsă într-un perete. Mă doare îngrozitor de tare capul. Imediat simt cum sunt strânsă de gat si rămân fără aer. Încerc să îmi mișc capul pentru a îmi vedea atacatorul.

   Am dat peste niște ochi negri, nimic anormal.  Încerc să mă adun ca să îi vorbesc.

— Ce vrei de la mine? întreb eu încet,  fiind încă strânsă de gât.

— Nimic, vreau doar să afli adevarul, nimic mai mult.

   Rămân șocată la cuvintele lui. Ce trebuie să aflu? Mai ales de la un demon? Asteptam curioasă să continuie, dar simt cum sunt trasă de cineva. Cel care mă atacase zăcea acum plin de sânge pe jos. Mă uit spre cel care pot spune că m-a salvat și rămân șocată uitându-mă la el. Era Davis...

— Ești bine? mă întreabă el, pot spune că era puțin îngrijorat.

— Emma! țip eu amintindu-mi că ea a început să țipe cu ceva timp în urmă.

— Sunt aici! Stai calmă, sunt bine! îmi zice pe un ton serios.

— Ce ai pățit? o întreb repede.

— Cineva m-a atacat, spune ea zâmbind, dar Davis m-a ajutat să scap.

   Am rămas puțin șocată la auzul cuvintelor ei, tocmai a recunoscut că el a ajutat-o? Dar de ce a făcut asta? De ce nu ne lasă în pace? Sigur, ar trebui să îi fiu recunoscătoare, dar nu.

   Mă întorc spre Davis care stătea cu un zâmbet tâmp pe față. Probabil se așteaptă să îi mulțumesc, dar nu o să vadă el asta.

— De ce ne-ai ajutat? întreb eu cu o voce dură.

— Serios, niciun mulțumesc? Nimic?

— Mai întâi vreau să știu de ce ne-ai ajutat, tu, fiul diavolului! Ai băgat spaima în toți, de ce te comporti diferit cu noi? îl întreb eu confuză.

— Am vrut să vezi că nu sunt chiar atât de rău cum mă crezi, dacă uneori omor oameni nevinovați este pentru că așa sunt eu! Sunt un demon, asta fac demonii! O să înțelegi...

— De ce aș înțelege eu? rostesc altă întrebare.

   Dar înainte să îmi dau seama, el a dispărut, lăsându-ne singure pe aleea pustie și întunecată.

   Aici se întâmpla ceva prea ciudat. Mai întâi vine un demon pe care nu îl cunosc și îmi spune că trebuie să aflu adevărul. Apoi, Davis îmi spune că o să îi înțeleg nevoia de a omorî uneori oameni.

   Este mult prea greu să țin pasul cu tot ce se întâmplă. Ne hotărâm pana la urmă să plecam spre casă încă confuze. Încerc să mă adun pentru a putea avea gânduri limpede, dar nu reușesc.