I'm not an angel

Capitolul 4

Am intrat încet în apartament așteptându-ne la ce e mai rău, dar nu era așa. Este destul de frumos, un apartament cu 2 camere spațioase. Puteam locui linistite aici.

După ce am explorat puțin apartamentul, m-am dus să fac un duș, fiind destul de obosită după această zi grea. Fără să vreau, gândul mi-a zburat la el, la ochii lui, acei ochi. Of, gata Kim, nu ai de ce să te gândești la ciudatul ăla. Oricum nu îl vei mai vedea niciodată.

Ieșind din baie, rămân surprinsă să o văd pe Emma în același loc de când am intrat în apartament. Am putut observa ușor că este supărată, așa că m-am gândit să fiu o prietenă bună și să încep eu conversația.

— De ce ești supărată pe mine? întreb eu după care realizez că este cea mai tâmpită întrebare pe care puteam să o pun.

— Kim, uite, stiu care e treaba, tu ești o fire mai rebelă și independentă, dar în calitate de prietenă îți interzic să te apropii de demonul ăla! îmi spune ea destul de clar și răspicat.

Enervându-mă tonul ei destul de ridicat, mă hotărăsc să trec pe lângă ea pentru a intra în cameră, evitând o posibilă ceartă. Mă așez pe pat și mă prefac că încerc să dorm.

— Emma, îmi poți stinge becul? Îmi e cam somn, spun eu dându-i de înteles să mă lase în pace.

După ce oftează zgomotos, îmi stinge becul și pleacă la ea în camera, lăsându-mă singură. Știu că are dreptate când îmi zice să stau departe de Davis, dar e ceva ciudat la el pe care nu îl pot înțelege. Știu că e un demon, dar aici se întâmpla ceva mai mult de atât, iar eu nu pot sta doar să privesc. Fără să vreau, somnul pune stăpânire pe mine astfel intrând în lumea viselor.

 
   Mergeam pe aceste coridoare lungi diferite de cum erau în fostul liceu. În aer se simțea un miros destul de dulce și puțin sărat, chiar mă înțepa atunci când îl inspiram. Era clar ca este un miros de demon. Prea mult miros dulce pentru a fi la un liceu normal. Înseamnă că sunt în lumea de jos. Mă uit speriată în jur neînțelegând ce caut aici, în Iad.

— Ce face prințesa mea? Cum ți se pare lumea de jos? întreabă cineva din spatele meu suficient de tare încât să îl aud.

Cunosc această voce blândă și caldă. Mă întorc în direcția ei pentru a îl vedea pe Davis. Ce caută el aici? Sau mai bine zis, ce caut eu într-un loc ca ăsta? Și de ce m-a numit așa?

Mă uit din nou la Davis, care încă așteaptă un răspuns de la mine. Dar ce aș putea să îi spun? Nu, o să îi spun exact ce gândesc.

— Davis, ce îngerii mei caut aici? Adică cum de am ajuns în locul ăsta? întreb eu așteptându-mă la ce e mai rau.

— Nu îți aduci aminte? spune el puțin surprins. Motivul pentru care ești aici este acela că...

Mă uit speriată în jur și realizez că a fost doar un vis. Dar nu! Nu trebuia să mă trezesc acum, voiam să aflu. Vreau să știu adevarul, trebuie să îl știu. Sunt sigură că acest băiat a apărut cu un motiv în seara precedenta pentru a ne ajuta, nu avea cum să fie o simplă întâmplare. Pe îngeri, sigur am înnebunit.

Îmi iau telefonul de pe masă și văd că este 7:45 dimineața. Super, acum nu mai pot să dorm. Mă ridic încet din pat pentru a nu face zgomot, mai mult ca sigur Emma doarme la ora asta. Mă îmbrac în niște pantaloni lejeri și un tricou larg, cred că dacă ies puțin să alerg, voi reuși să îmi ordonez gândurile.