I'm not an angel

Capitolul 1

Mă plimb agale prin fața casei, dar brusc sunt extrasă din gândurile mele de telefonul care a început să vibreze, semn că am primit un mesaj. Emma, numele celei mai bune prietene apare pe ecran.

— Kim! Am o problemă uriașă, acum îmi fac bagajul și nu stiu dacă să îmi iau peria de păr albă sau galbenă! Ajută-mă, te rog!

Citesc mesajul și încep să râd, o ador pe fata asta. Azi, este probabil cea mai importantă zi din viața noastră și ea se gândește ce perie de păr să își ia. Era clar că Emma a vrut să vină cu mine pe pământ din prima secundă în care am anunțat-o că vreau să plec, chiar dacă ea se simțea bine aici.

— Eu nu îmi voi lua nimic la mine, scopul e să încep o viață nouă fără ca nimic să îmi aducă aminte de trecut!

Nu trec nici câteva secunde până când primesc răspunsul la mesajul meu.

— Am înțeles, fără perie de păr! În mai puțin de o oră sunt la tine și putem pleca.

Îmi pun telefonul înapoi în buzunar fiind puțin tristă de decizia mea. Urmează să îmi părăsesc părinții care nu au greșit cu nimic. Urmează să îi pedepsesc din cauza lumii în care trăim. Mi se pare nedrept, dar altă soluție nu am găsit.

Astfel, decid să merg intr-un parc pentru a o aștepta pe Emma, fiind sigură că dacă aș fi mers acasă, nu aș mai fi putut pleca. Toate privirile părinților mei m-ar fi tăiat ca lama unui cuțit, chiar dacă acestea ar fi fost pline de iubire. Așa că prefer să nu îi mai văd pentru ultima dată. Nu voiam să fie un "adio", pentru că știam că la un moment dat aveam să îi revăd.

Cineva se asază langa mine pe bancă râzând de fața mea speriată. Normal că este Emma. Sare pe mine în a doua secundă, îmbrățișându-mă și urându-mi cel mai perfect "la mulți ani" auzit de mine. Sincer, dacă acest specimen nu ar exista, eu cred că aș fi pierdută de mult.

***

— Ești gata de plecare? mă întreabă zâmbind Emma în timp ce își aranjă părul blond care era lăsat pe spate.

Fiind incapabilă de a mai vorbi, dau încet din cap înștiințând-o că sunt pregătită.

— Kim, să știi că ești nebună pentru că faci asta. Nu zic că nu îți înțeleg motivele, dar ești cea mai psihopată persoană pe care o cunosc. Și dacă tot am deschis subiectul, poți, te rog, ca atunci când ajungem să nu le dai tuturor motive să ne bată? mă întreabă Emma spunând aceste cuvinte atât de rapid, încât a rămas fără aer, iar eu a trebuit să mă chinui pentru a o înțelege.

La auzul întrebării ei am început să râd. Nu stiu despre ce vorbește, eu nu fac asta mereu. Nici măcar nu o fac intenționat, doar ca nu îmi gândesc toate ideile înainte să le rostesc.

— Doar din faptul că ai râs, mi-am dat seama că o să avem o grămadă de probleme...

Fără să o las să termine am activat mașinăria care ne va duce, sperăm că în siguranță, pe pământ. Astfel, încep să mă simt ușor amețită, iar ultima imagine este cea cu Emma care cade încet pe jos.