I'm so sorry, but I love you

capitolul 3

Ajunsa acasa, fata urca direct in camera ei, refuzand invitatia la cina a parintilor ei. Amandoi observara ca era putin abatuta, insa ea refuza sa le dea detalii, zicandu-le doar ca citise o carte care era putin trista.

- Iubire, tu o crezi? zise mama fetei dupa ce aceasta disparu din raza lor vizuala.

- Nu, Chaelin, chiar deloc. O fi fost trista cartea aia, dar eu tot cred ca o mai supara ceva. Insa nu imi pot da seama ce anume. Aseara parea ok, a iesit cu Junhee in club, iar astazi....hmm, zise el dintr-o data. Poate asta e!

- Ce anume?

- Bine nici pentru asta nu vad motive, insa astazi a inceput sa lucreze Junmyeon cu noi. Poate nu ii place de el? Sau poate a comentat ceva si s-au certat sau.....?

- Siwon, iti dai seama si singur ce aberatii spui? Junmyeon e un inger, cum ar putea sa o supere. Bine, ma rog, fi'ta e putin nebuna, deci nu se stie.

- Aaaa, acum e a mea? Dar oare ce la cine o fi luat nebunia asta, nu stii?

Intre timp Hyejin urca in camera ei si incuie usa. Se tranti apoi pe pat si dadu frau liber lacrimilor pe care cu greu le retinuse pana atunci. Poate ca el avea dreptate, si diferenta de varsta dintre ei era mult prea mare, insa si-ar fi dorit sa aiba macar o sansa de a-l cunoaste mai bine si de a ii demonstra ca merita. O durea ideea de a continua sa lucreze cu Junmyeon, deoarece era constienta ca incepuse sa il placa foarte mult. Stia ca totusi nu avea de ales, nu vroia sa renunte si nu vroia sa isi dezamageasca tatal care avea mare incredere in ea.

Nu reusi sa doarma deloc toata noaptea, deoarece gandurile nu ii dadeau pace, iar a doua zi cand cobora sa ia micul dejun mama ei ii observa tristetea, si o chema la ea.
- Draga mea, ce s-a intamplat? Hai ca nu e taica-tu acasa, imi poti spune tot! Nu incerca sa ma convingi iar ca este vorba despre o carte trista. E vorba despre un baiat?
- C-ce? Cum adica?
- Draga mea, te cunosc. Insa totusi ma ingrijoreaza faptul ca pana acum nu te-am mai vazut asa daramata nici macar cand vreunul decidea sa nu mai iesiti impreuna. Ce ti-a facut omul asta?
- Nu stiu mami, pur si simplu nu reusesc sa imi iau gandul de la el, desi el ma ignora. Nu cred ca ii plac, deci....
- Vino incoace, zise femeia desfacandu-si larg bratele si strangandu-si apoi fata la pieptul ei. Ma doare sa te vad plangand din cauza unui baiat. E fraier daca nu stie sa te aprecieze! Arata-i tu ce pierde! Eu am incredere in tine, si nu pentru ca esti fata mea. Insa esti frumoasa si inteligenta si poti avea orice baiat doresti. Sunt convinsa de asta iubito.
- Nu vreau orice baiat mami, aia e problema! Eu...il vreau pe el, ofta fata, strangand-o in brate pe cea care ii daduse viata.
- Atunci go get him iubire! Te sustin! zambi femeia sarutandu-i apoi fruntea.

Fata o adora pe mama ei deoarece mereu stia ce sa ii spuna pentru a o bine dispune atunci cand era trista. Stia perfect cum sa o sustina. Merse apoi sa se aranjeze pentru a merge la birou si hotara sa il ignore mai mult pe noul ei sef.

Reusi sa faca ce isi propuse in urmatoarele 3 saptamani petrecute alaturi de el, insa din pacate gandul ei ca poate avea sa il si uite se dovedi a fi imposibil. Desi incerca sa petreaca pe cat mai putin timp posibil in compania lui, ajunse la concluzia ca zambetul lui ii ocupa mintea chiar si atunci cand se astepta mai putin. Junhee observa schimbarea prietenei ei si incerca sa o scoata in oras mai des pentru a o inveseli, insa totul era in zadar.
- Jinnie, hai, nu poti sa te inchizi asa in tine, incerca ea sa ii spuna intr-o zi.
- Jun, lasa-ma in pace. Ce vrei sa fac? Pur si simplu nu mi-l pot scoate din minte, asta e. Orice as face, cu oricine as iesi in oras, gandul meu tot la el se intoarce. Ma urasc pentru asta, intelegi? As vrea sa fiu ca el, sa pot lucra aici fara nici o problema, sa nu imi pese de nimic. Si sa dorm linistita noaptea.
- E clar, esti pierduta. Eu am terminat astazi, zise fata ridicandu-se. Nu vrei sa mergem la cafenea?
- Multumesc, dar din pacate mai am multa treaba, si as vrea sa profit de faptul ca acum a plecat toata lumea din birou si ca e liniste. Pot sa rezolv linistita tot ce am in pending.
- Hyejin, dar e ora 8!!
- Stiu. Tu fugi acasa, nu iti face griji. Ne vedem maine!

Cele doua fete isi luara ramas bun, si Hyejin se aseza din nou la birou si continua sa isi vada de treaba. Dupa circa o ora, Junmyeon iesi din biroul lui si fu uimit sa mai vada inca lumini aprinse. Crezu initial ca cineva le uitase asa, insa cand se apropie o vazu pe fata aplecata asupra biroului ei rasfoind niste hartii.
- Hyejin? Ce faci aici la ora asta? E deja noua si ceva, pentru dumnezeu! zise el cu voce tare, facand-o sa tresara.
- Aveam de terminat astea pentru prezentarea de maine, aproape sunt gata. Imi pare rau, dar acum o sa plec pentru ca m-am taiat intr-o coala, si nu am la mine plasturi.
- Ceee? De ce naiba nu mi-ai spus ca ai nevoie de ajutor, puteam sa le facem impreuna! Nu trebuie sa stai pana tarziu pentru asa ceva!
- Si tu ce faci aici asa tarziu? i-o intoarse fata.
- Ai dreptate. Si eu pregateam asta pentru maine. Hai vino cu mine in birou, am o trusa de prim ajutor. Nu poti sa pleci asa, stiu cat de dureroase sunt taieturile in hartie.

Fata il urma fara sa scoata un cuvant.

- Da-mi mana sa vad, zise el serios, intinzand palma catre ea.
- Pai...asta e, sopti fata intinzand palma stanga catre el.
- Dumnezeule, dar e destul de urata. Cred ca maine te va durea. O sa o dezinfectez putin locul, si te va ustura. Imi pare rau, dar trebuie sa o fac.
- Ok, domnule doctor, incerca fata sa zambeasca slab, si muscandu-si apoi limba pentru a nu schita nici un gest atunci cand el ii sterse cu blandete palma.
- Chiar nu te doare deloc? zambi el observand ca ea nu tresarise deloc nici macar atunci cand ii bandaja zona.
- N-nu. E ok, mormai ea, incercand sa isi retraga mana, fiind insa oprita de a lui.
- Hyejin? De ce ai ramas pana tarziu? Nu te-am rugat sa imi spui daca ai nevoie de ajutor? continua Junmyeon, atingandu-i usor obrazul.
- Vroiam sa termin. Si nu....vroiam sa te dezamagesc, sopti ea incet, coborand privirea in pamant.
- Doamne, vino incoace, pufni el tragand-o la pieptul lui si strangand-o tare. Nu mai face asta, te rog! Ma doare sa te vad asa!
- Da, dar tu...incerca ea sa riposteze, insa fu oprita de lacrimile care incepura sa ii curga pe obraji.
- Eu sunt mandru de tine! Sunt mandru sa lucrez cu tine, intelegi?

Isi puse din nou palma pe obrazul fetei, fortand-o sa ridice privirea catre el. Ii sterse lacrimile apoi o privi timp de cateva secunde fara sa scoata un cuvant. In cele din urma ii spuse:

- Iarta-ma, insa nu rezist.
- Poftim? zise ea mirata incercand sa ii descifreze privirea.

Fara sa ii mai raspunda, Junmyeon isi lipi palma de spatele ei, si o trase si mai aproape de el, lipindu-si apoi buzele de ale ei. Degetele lui urcara pana intalnira parul ei moale, si se afundara apoi in el, in timp ce buzele lui le mangaiau pe ale ei usor, reusind in cele din urma sa le faca sa cedeze. Mainile ei urcara la randul lor catre parul lui moale, si corpul ei se lipi involuntar de al lui. Hyejin il impinse usor catre canapeaua pe care o avea in birou, pana ce il forta sa se aseze, iar ea se aseza in poala lui continuand sa il sarute cu patos. Mainile lui se oprira pe soldurile fetei, strangand-o tare.

- Hyejin, nu e bine ce facem, opreste-te, sopti el in timp ce fata incepuse sa ii sarute maxilarul.
- Ba e foarte bine, eu nu ma plang, i-o intoarse ea. Te rog, lasa-ma sa te sarut, zise apoi intorcandu-se catre buzele lui si incepand sa le muste usor. Imi doresc de mult sa fac asta!
- Mhhh, te rog, nu face asta pentru ca ma tentezi si mai mult decat o faci deja de cand te cunosc!
- Si tu nu imi faci mie acelasi lucru? Sau asta nu conteaza? ranji fata incet muscandu-i buza de jos si miscandu-se apoi incet in poala lui, facandu-l sa geama.
- Hyejin, opreste-te! zise el serios, cuprinzandu-i chipul cu palmele lui mari. Miscarile tale au...efect asupra mea, si nu e bine sa continuam asa, pentru ca nu voi reusi sa ma controlez prea mult.
- De ce sa te controlezi? Nu vreau sa faci asta!
- Hyejin, nu! Intre noi nu poate fi nimic! Esti micuta, ai toata viata inainte! Nu iti poti pierde vremea cu mine, eu nu te pot face fericita.
- Asta e, nu? Tu ma vezi tot ca pe un copil rasfatat, zise ea cu glas tremurat, ridicandu-se in picioare. Nu te poti uita la mine ca la o femeie, nu? Orice as face pentru tine tot nu e bine si nu e de ajuns, sopti ea cu lacrimile curgandu-i din nou pe obraji si fugind apoi din biroul lui.

- Tocmai, te vad ca o pe o femeie, si incerc sa imi scot asta din minte, zise el nervos dand cu piciorul unui scaun. Ce naiba faci Junmyeon? Cum de ti-a venit in minte sa o saruti asa?