I'm so sorry, but I love you

capitolul 9

     Junmyeon iesi din camera fetei cu ochii in lacrimi. Nu ii venea sa creada ca ea ii ascunsese acest lucru. Dupa spusele doctorului era clar ca stia acest lucru inca dinainte ca el sa plece din oras. Reusi sa ajunga acasa si se lasa pe canapea gandindu-se la tot ceea ce se intamplase. Il durea sa vada cat suferea fata. Se gandea ca nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat daca el ar fi rezistat tentatiei de a o iubi. Daca ar fi rezistat tentatiei de a o saruta si de a o strange in brate. Din pacate nu putea sa dea timpul inapoi si sa faca lucrurile altfel. Singura lui speranta era ca ea sa il uite cu timpul si ca viata ei sa mearga mai departe alaturi de cineva care sa nu o faca sa sufere si sa o iube asa asa cum merita. Si-ar fi dorit insa din tot sufletul ca el sa fie acea persoana. Si-ar fi dorit sa fie el cel alaturi de care se trezeste in fiecare dimineata, cel care o face sa zambeasca. Stia ca daca pentru ea mai existau sanse sa mearga mai departe, pentru el era deja prea tarziu. O iubea mult prea mult ca sa o poata uita vreodata. Casa aceasta ii aducea aminte de ea si de momentele lor fericite petrecute acolo. Se ridica sa plece hotarand sa nu se mai intoarca aici niciodata. Era destul ca ea era prezenta in inima lui, i-ar fi fost si mai greu sa locuiasca aici.

     Dupa ce barbatul iesi din salonul ei, Hyejin ramase cu privirea atintita pe usa si cu lacrimi in ochi.
- De ce naiba te-ai intors Junmyeon? De ce?? De ce nu ma lasi in pace si nu pot sa te uit orice as face? Tot ce imi ramasese amintire de la tine era minunea care crestea aici, sopti ea mangaindu-si abdomenul, iar acum....nu mai am nimic, sunt singura.

     Usa salonului se deschise brusc, si mama ei aparu uitandu-se la ea cu ochi mari.
- Jinnie! Iubita mea!!
- Mami, tine-ma in brate te rog. Am nevoie de tine.
- Shh, zise femeia strangand-o la pieptul ei. Va fi bine iubito, va fi bine. Am vorbit cu domnul Lee, si mi-a spus totul.
- Dar imi e teama.
- Stiu draga mea, dar ai incredere. Tu trebuie doar sa ai grija de tine, sa te linistesti si totul va fi bine, ai sa vezi.
- Da mami, dar de ce doare atat de tare? De ce nu il pot uita?
- Pentru ca il iubesti Jinnie. Asta e adevarul, nu te poti minti singura. Nu il vei putea uita niciodata.
- Asta ma ingrijoreaza. As vrea sa...sa uit totul...sau sa dau timpul inapoi si sa nu ma incurc cu el.
- Te rog sa nu mai spui asta niciodata Choi Hyejin! Oricat de urat ar fi acum, ati avut multe momente fericite. Si pe astea trebuie sa le pastrezi in suflet toata viata pentru ca sunt lucruri importante. Nu ti-am spus niciodata insa si eu cu tatal tau an fost despartiti o perioada, dupa ce am ramas insarcinata cu tine. Tot asa, imi doream sa uit si sa nu ma mai gandesc la el, insa te aveam pe tine si stiam ca nu voi putea sa il uit niciodata.
- Ceee?? Si de ce nu am stiut pana acum? zise fata socata.
- Pentru ca am considerat ca esti prea micuta ca sa stii totul. Sau poate nu micuta, dar erai prea nevinovata. Insa acum treci prin aceeasi experienta, ai ramas insarcinata cu barbatul pe care il iubesti. Asa ca simt nevoia sa iti povestesc totul.
- Si cum ati ramas impreuna pana la urma? intreba ea curioasa.
- Ne-am dat seama ca ne iubim prea mult ca sa stam despartiti. Am decis sa ramanem impreuna. Nu a stiut ca eram insarcinata, ne-am impacat cand aveam aproape 6 luni si a observat ca imi crescuse cam mult burtica. Atunci i-am spus adevarul. De fapt i-as fi spus eu si inainte, insa imi era teama de reactia lui. Nu stiam daca si el si-ar fi dorit un copil, insa uite ca mi-a fost teama degeaba. Nu cred ca aveam cum sa mai intalnesc alt om ca el in viata asta. Isi dorea si el foarte mult sa avem un copil, insa nu avusese curaj sa imi ceara asta, desi eram de un an si ceva impreuna atunci cand am ramas. De asta ma gandesc ca poate exista o sansa si pentru voi doi.
- Mi-as dori mama. Mi-as dori sa existe fie si 1% sanse pentru noi.
- Draga mea, timpul le va rezolva pe toate, ai incredere, zise Chaelin imbratisand-o din nou.

Femeia vroia sa afle ce se intamplase intre cei doi. Il vazuse pe Junmyeon iesind din camera fiicei ei cu ochii in lacrimi. Il cunostea destul de bine si era ferm convinsa ca el avusese un motiv bun sa se desparta de fata, dar ca o iubea inca foarte mult. Iesind apoi din salon, scoase telefonul din geanta si forma un numar. Era determinata sa ii ajute pe cei doi sa se regaseasca, si sa faca tot ce ii statea in putere sa ii vada in sfarsit fericiti.