Lady A și profesorul [+18] (III)

Capitol 2

Știam locul. Fusese o pădure mult mai mare acolo, dar începuseră să construiască niște spații de birouri în zonă și au distrus locul acela pe care nu l-am mai văzut de ani buni și din acest motiv nimeni nu mai mergea acolo.

Am ajuns în tăcere, pentru că deja vina se instala în sufletul meu.

- Îmi pare rău că ai plecat și tu din cauza mea, am spus. Și mai ales că acum trebuie să stai după fundul meu...

- Nu mă deranjează. Fundul tău merită.

Nu am apucat să îi văd fața că a coborăt din mașină și s-a dus în spate, la portbagaj.

Am coborât și eu după câteva clipe, exact când el a trecut pe lângă mine și mi-a pus o geacă în brațe.

- E un pic mai răcoare aici, iar tu ai cea mai minusculă rochie pe care am văzut-o. Ai tăi te-ai văzut cum ai plecat îmbrăcată la nenorocitul ăsta de bal?

- Pe bune, nu crezi că exagerezi? Nu ești fratele meu ca să mă dădăcești atâta, oricât de mult apreciez gestul de a-mi da geaca asta.

- Nu poți să îmi mulțumești simplu pentru geacă și atât?

Mai luase din portbagaj o pătură pe care o întinse peste iarba și acum se uita la mine cu mâinile pe șolduri. Nu puteam să nu remarc mușchii încordați ai brațelor ce se dezvăluiau în fața mea acum, pentru că purta un tricou alb cu sigla universității lui în piept.

- Eu îți mulțumesc pentru geacă, dar tu nu poți să nu te mai porți ca fratele pe care nu îl am și nici nu îl vreau?

Oftă.

- Crede-mă că ultimul lucru pe care îl vreau acum este să mă port ca un frate cu tine.

- Dar ca ce vrei să te porți?

Tonul lui m-a intrigat și am simțit că trebuie să bat fierul cât era cald și așa poate aflam ce dracu' e în capul lui când mă vede. Dacă mă vede...

Își trece din nou mâinile prin păr și înjură printre dinți, întorcându-se cu spatele la mine. Era încordat și eu mă simțeam tot mai atrasă de el.

Am făcut un pas spre el. Și încă unul.

- Clay? l-am întrebat încet. Ca ce vrei să te porți?

- Ca un animal, mi-a spus și am simțit cuvintele în stomacul invadat de fluturi.

- Ce vrei să spui?

S-a întors spre mine.

- Cine dracu' ești și ce ai făcut cu copila aia care se juca în grădină și își uita mereu jucăriile la mine în curte?

De data asta vocea lui era răgușită, iar privirea lui... era exact acea privire pe care eu o visam că am să o primesc din partea lui. Întunecată, pătrunzătoare, încărcată de dorință.

- Nu te-am adus aici pentru asta, dar mă jur că de când te-am văzut în seara asta am vrut să îți sărut buzele. Te-am adus aici să te iau de lângă labagiul ăla, pentru că nu vroiam să știu că într-o camera la nici 10 metri de mine, tu ai fi putut să ți-o tragi cu cineva. Pur și simplu am vrut să te iau de acolo. Să te țin aproape. Sau acasă, unde știam că nimeni nu mai salivează după tine.

Dumnezeule, ce îmi auzeau urechile... erau cuvinte rupte din Rai. Sau cel puțin așa le simțeam eu. Nu erau cuvinte de dragoste, știam că nu este vorba de asta aici, dar era un sentiment plăcut de posesivitate pe care îl simțeam din partea lui și care mă umplea de încântare. Și de dorință. Pentru că în comparație cu el, eu eram îndrăgostită de el.