epilog (in care Romeo ne vorbeste)
-Acum bagă targa cu tine în ambulanță. Știu ce înseamnă pătura aia întinsă cu totul asupra ta. Înseamnă că am ajuns prea târziu.
Da, știu că vorbesc singur dar nu cred că m-ar putea interesa mai puțin. Am ajuns prea târziu.
-Poate că mi-a luat prea mult să îmi leg șireturile foarte scurte de la pantofi dimineață. Sau poate mi-a luat cu o secundă mai mult ca de obicei să o hrănesc pe Nora. Sau poate... nu cred... dar totuși? Poate că am stat prea mult cu ea în pat dimineață, înveliți în plapuma caldă, în timp ce tu înghețai într-un bloc părasit. Da. Cu siguranță asta a fost.
Aș vrea să mai pot să îți spun câte ceva. Să îți reamintesc de zilele frumoase, acelea înainte să afli și să mă aflu între ciocan și nicovală. Nu am vrut să mă căsătoresc. Chiar nu am vrut. Doar că am fost nevoit pentru ca firma să continue să prospere. La început a fost ciudat, era clar că era prea devreme și amândoi știam prea bine că va veni un moment în care cel puțin unul dintre noi se va îndrăgosti de alt cineva și cu toate acestea am continuat. Timpul a trecut repede și am devenit comozi unul cu celălalt. Iar pe tine te-am aruncat într-un colț al minții si am refuzat să îmi mai amintesc de tine. Chiar și atunci când „căsnicia” mea se ducea pe apa sâmbetei.
Sunt un nenorocit. Știu. Nu mai merit să trăiesc. Și asta știu. Cred totuși că cel mai important este faptul că nu pot să mai trăiesc. Nu când știu că tu nu mai ești aici. Pare nebunesc. Da, știu. „Cum ai putut trăi până acum, atunci?” m-ai întreba tu dacă ai mai fi aici. Nici eu nu știu. Poate că a fost gândul că vei fi mereu undeva la un colț mi-a ținut de cald. Nu știu.
Aici, la etajul șase al acestui bloc înca îți mai găsesc urmele. Două tricouri cu trupa ta favorită, pachetul cu țigări și geaca de piele cu care te mândreai mereu. Acum a ajuns o bucată de material care are o formă vagă a unei geci. Nu pot să o îmbrac pentru că nu știu sigur care sunt găurile potrivite, dar tot iți simt mirosul de lavandă acum amestecat cu fum de țigări și vapori de alcool.
Aici, la etajul șase al acestui bloc, cu cele două tricouri cu trupa ta favorită ascunse în găurile gecii și cu una din țigările din pachetul tău aprinsă, dar fără a o fuma cu adevărat, totul pare mai clar. Ambulanța a plecat de mult dar pot auzi polițiștii mișunând prin clădire, încercând să găsească ușa pe unde au mai intrat când am sunat la ambulanță. Nu o vor mai găsi. Nici eu nu aș fi găsit-o daca nu ai fi lăsat-o deschisă. Și mă bucur. Mă bucur că nu o să o mai găsească. Nimeni nu ar mai trebui să ajungă aici. Ar trebui să rămână veșnic îmbibat în tine.
Aici, la etajul șase al acestui bloc, înfășurat în tine și cu parfumul tău împingându-mă din spate, mă las să cad în neant.
the end.
