Just Love I - The Angel

Chapter 2

Confuzie

Sarah opreşte maşina, parcând-o în fața instituției. În timp ce eu deschid portiera maşinii, prietenii mei erau deja afară.

- Hai acolo! Ne face semn Jeremy spre un grup de fete şi băieți. Sarah dă dezaprobator din cap, iar eu strâmb din nas.

- Nu cred că e o idee bună.

- Ăm... Eu îi dau dreptate Sarei. Adică serios, Jer, tipii ăştia nu ne-ar băga în seamă nici într-o mie de ani.

Prietenul nostru îsi dă ochii peste cap, iar eu mă aşez pe o canapea, Sarah alăturându-mi-se.

- Eu cred că sunt de treabă, totuşi.

- Fi serios, Jeremy. De treabă până îți dau una în cap. Decide Sarah să spună.

- Nu-s chiar aşa răi, cel puțin până îi cunoşti. O voce de fată sparge liniştea, apropiindu-se de noi. Eu sunt Rihanna. Se prezintă.

- Eu sunt Sarah, iar ei sunt prietenii mei, Larra şi Jeremy. Ne pare bine să te cunoaştem!

Fata zâmbeşte larg, însă zâmbetul îi dispare când un băiat îi strigă numele, chemând-o.

- De asemenea. Trebuie să plec, ne mai vedem.

Fata se îndepărtează de noi, începând să vorbească cu tipul acela.
Părea destul de drăguță. Parul ei este şaten, cu o nuanță vagă de blond pe la vârfuri, iar ochii căprui. Destul de prietenoasă, însă ceva la ea mă intrigă.

- Eşti în regulă? Sarah întreabă pe cineva. Dar nu se aude niciun răspuns. Mă uit stânga, dreapta, dar nimic. Hei, cu tine vorbesc!

Se holba la mine şi eu la ea. Îmi duc mâinile la piept, mimând un "Cu mine?", iar ea îşi face cruce.

- Doamne, Larra, pe ce pământ trăieşti?!

Îi zâmbesc ştrengăreşte, încă puțin confuză.

Jeremy mă trage de mână, făcân la fel şi cu Sarah, iar cu o ultimă privire aruncată spre Rihanna, care acum vorbea cu 3 fete îmbrăcate vulgar, ne-am îndreptat către clădire.

- Cât e ceasu'? O întreb pe Sarah, dar răspunde Jeremy.

- Avem timp, stai liniştită.

- Nu e vorba de asta, doar că trebuie să îmi aşez cărțile în dulap în ordine alfabetica, să strâng notiță cu notiță, pe categorii. Să îmi verific agenda pentru a vedea dacă sunt la ordinea zilei cu temele. A şi mai sunt şi creioanele, pixurile care trebuiesc aranjate de la mic la mare, sau era invers?! Nu, cred ca de la mic la...

- Calmează-te! Ai timp pentru toate. Râde Sarah.

- Şi ce dacă nu îți aranjezi pixurile?! Nu e sfârşitul lumii. Spune Jeremy, iar eu îmi măresc ochii la el, ofensată.

- Tu glumeşti? Cum aş mai şti care este pentru notițe , scriptum, pentru...

Cei doi izbucniră în râs. I-au poziția unei mame când îşi cearta copiii, mâinile în şolduri, sprânceana stângă ridicată, lovind podeaua cu piciorul.

- Hai să mergem. Spune Jer.

*

Îmi priveam agenda, chicotând uneori de fericire, ca totul e pus la punct. Mă uit şi la orar, luandu-mi teneşii cei noi.

- Eu am o ora de dans. Mă adresez prietenilor mei.

- Şi eu la fel! Bate Sarah din palme şi țopăie fericită.

- Eu trebuie sa o ajut pe doamna Katrina cu decorul pentru piesa de teatru. Raspunde Jeremy.

- Ok! Atunci ne vedem la cantina după? Îl întreb.

Aprobă din cap şi se îndepărtează.

- Mergem?

-Da. Spun eu.

- Larra, eşti în regulă? Pari derutată. Şi confuză.

Îmi dau subtil ochii peste cap şi mă holbez la tavan. Fără să răspund.
În timp ce ne îndreptam spre sala de dans, am reuşit să disting, pe lângă vocile agitate ale elevilor, nişte țipete.

- Te-aş ruga să părăseşti această instituție de elită imediat. Eşti lipsit de bunele maniere, iar eu nu îți permit să îmi dintrugi într-o secundă munca mea de o viață întreagă. Mâine dimineață să te prezinți chiar aici cu părinții tăi. Ce ruşine!

Băiatul îşi dă ochii peste cap şi rânjeşte la profesoară.

- Calmează-te, femeie! Mai ai puțin şi o iei razna complet.

Femeia îi aruncă o privire de dejá vù şi se apropie de el.

- Auzi, muncă de o viață. Continuă băiatul. Nu ştiu ce cauți aici, stai toata ziua şi țipi. Locul tău nu era la o , îşi îngroaşa glasul făcând ghilimele în aer, instituție de elită, ci la spitalul de nebuni!

Aceasta îi dă imediat o palmă elevului. Îmi duc mâna la gură şocată, holbându-mă la profesoara nervoasă şi la băiatul ce râdea încontinuu. Ironia sorții face ca fix în acel moment să treacă pe coridor domnul director, care se pare că asistase la această şcenă.

- Ce se întâmplă aici? Katrina, cum îți permiți să loveşti în acest fel un elev? Vreau să vi imediat în biroul meu. Iar tu, tinere, la cursuri! Bărbatul îşi îndreaptă privirea către mine şi Sarah. Şi voi ce vă uitați aşa? Nu aveți ore? Hai, repede!

Eu şi prietena mea facem cale întoarsă, îndreptându-ne spre sala de dans.

- Doamne, cine o fi fost băiatul ăla?
Mă întreabă Sarah gânditoare.

Deschid uşa să intru în clasă. Şi îl văd.

- Nu ştiu, dar o să aflăm. Îi fac semn către tipul nepoliticos de mai devreme, care făcea întinderi.

Tot aici se afla şi Rihanna.

Mă îndrept către ea , aceasta intorcand capul, iar cand ne vede, pe fața ei apare un zâmbet frumos.

- Mm, bună! Spun şi zâmbesc timid la rândul meu.

- Hei fetelor! Se pare că suntem împreună ora asta. Spune veselă Rihanna.

- Um, cred că... Adică, da, suntem. Rostesc, iar Sarah mă înghionteşte în umăr.

- Scuz-o pe prietena mea, e mai timidă de fel. Reina parcă, nu? Se bagă şi Sarah în discuție.

- Rihhana.

- Pe-aproape. Chicoteşte prietena mea.

Cand doamna profesoară intră în clasă toată lumea face linişte. Aceasta se îndreapta cu paşi repezi spre centrul încăperii. Ne priveşte de parcă ar trebui să executăm acum o comandă foarte importantă şi spune:

- Bună ziua!

Repetăm gestul, răspunzându-i.