Just Love I - The Angel

Chapter 7

Se aud câteva foşnete, semn că Harry încă este în cameră. Deschid puțin ochiul drept, închizându-l imediat când văd că încerca să îşi înlăture boxerii şi mă înroşesc considerabil. Nu pot să cred că se dezbracă în aceeaşi încăpere cu mine. Se mai aud câteva sunete, după care se aşază lângă mine, punând o pătură pufoasă peste corpurile noastre. Strâng din ochi, trăgându-mă spre marginea patului. Mă cuprinde în brațe, aplicându-mi un sărut scurt şi apăsat pe gât. Mă foiesc stânjenită şi îl aud chicotind. De ce este aşa de cald aici dintr-odată? Oare de la pătură? Îmi amintesc de lipsa boxerilor săi şi tresar, ridicându-mă speriată din pat.

- Lasă-mă! Ştiu ce vrei să faci! Îi spun astupându-mi privirea în caz că văd ceva neortodox.

- Hei, eşti în regulă?Se ridică, venind spre mine, îi aud paşii. Ce tot spui? Ajunde în dreptul meu şi încearcă să mă prindă de mână, însă îl opresc.

- Te rog, pleacă de lângă mine! Rostesc apăsat, suspinând la sfârşit.

- Iubito, ce ai? Dacă nu îmi spui nu te pot ajuta.

- Ş-ştiu c-că... Adică, t-tu vrei s-să... Nu ai boxerii pe t-tine şi... Mă bâlbâi, înghițând de nenumărate ori în sec.

- Ce? Mă întreabă derutat.

- Te-am vazut când... Şti tu, te dezbrăcai şi-

- Sunt îmbrăcat. Îmi înlătură mâna de la ochi, iar eu îi închid strâns. Deschide-i, iubito! Ezit câteva secunde înainte să fac ceea ce îmi cere şi îmi îndrept privirea în jos, remarcând că are dreptate. Vezi? Aprob din cap şi răsuflu uşurată.

- Am crezut că vrei să-

- Nu o să-ți fac rău niciodată. Îți promit. Mă ia în brațe, sărutându-mi fruntea, făcându-mă să mă simt cu adevărat protejată pentru prima oară de când l-am cunoscut. Mă speriasem enorm de tare când ai leşinat, Larra. Mă sărută pe frunte apăsat.

- Ei bine, acum totul e în regulă. Ce a spus doctorul? Îl întreb, puțin dezinteresată, deoarece asistasem pe ascuns la discuția celor doi.

- Nu contează! Mă ia de mână, îndreptându-ne împreună spre pat. O să mă prefac, totuşi, ca nu am văzut când trăgeai cu ochiul în timp ce mă schimbam. Ştiu că sunt irezistibil, domnişoară, însă vreau să-mi respecți spațiul personal dacă nu dispui de aprobarea mea. Îmi spune chicotind, încruntându-mă ofensată.

- Nu-i adevărat! Nu mă holbam la tine. Rostesc revoltată. Nici măcar nu eşti chiar atât de chipeş pe cât te crezi. Şi, din câte văd, nu eşti nici foarte inteligent. Aşa că nu ai dreptul să mă acuzi de ceva ce nu am făcut. Îl privesc victorioasă.

- Da, sigur. Mi se adresează sarcastic. Mă cuprinde cu brațele sale puternice, suflând aer cald în creştetul capului meu. Ți-e frig? Nu aşteaptă un răspuns căci ne acoperă din nou cu acea pătură, strângându-mă şi mai tare în brațe. Care e numele tău complet? Mă întreabă dintr-odată.

- Mm... Larra Garcia. De ce? Mă încrunt, confuză.

- Ai un nume frumos. Spune, evitându-mi întrebarea. E de origine spaniolă, aşa-i? Constată gânditor.

- Da. Mama s-a născut în Barcelona şi mi-a dat numele ei.

- Şi tatăl tău? Îmi pune întrebarea de care mă temeam.

- Ce-i cu el? Îmi îndrept privirea spre tavan, înghițind în sec.

- De ce nu ai numele lui? Spune curios.

- Pentru că... De ce te interesează, oricum? Este confidențial.

Îşi dă ochii peste cap, continuând interogatoriul.

- Ai frați?

- Nu! Mă răstesc. Şi chiar dacă aş avea nu ți-aş spune.

- Deci ai. Concluzionează hotărât.

- Nu! Spun tare şi clar, dându-mi ochii peste cap, exasperată.

- Ba da!

- Nu mă mai contrazice! Îmi muşc limba, încercând să nu răbufnesc.

- E târziu! Ar trebui să dormi! Se întoarce cu spatele la mine, enervat.

Nu pot să cred cât de nepoliticos este. Închid ochii, încercând să intru în lumea viselor, ceea ce reuşesc într-un timp destul de scurt.

*
Razele soarelui pătrund destul de greu în încăpere din pricina draperiilor de culoare închisă, însă destul cât să mă trezească. Surprinzător, dormind cu un bărbat in acelaşi pat, a fost chiar liniştitor în comparație cu şcenariile pe care mi le făcusem noaptea trecută, înainte să adorm. Totuşi, sunt bucuroasă că am dormit îmbrăcată şi că Harry nu a insistat să îmi scot o parte din haine aseară, cred că tensiunea dintre noi s-ar fi amplificat destul de mult. Insă doar ideea că el a dormit doar într-o pereche de boxeri nu mi-a dat pace noaptea trecută. Îl priveac fără să vreau, rămânând uimită de frumusețea şi masculinitatea pe care le deține. Buclele maronii ce cădeau în valuri pe umerii lui masivi, buzele de culoare roz, ce tot timpul păreau umede, forma feței apdoape perfectă, pe care mulți bărbați şi-ar dori-o, gropițele ce îi apăreau în obraji atunci când vorbea şi se adânceau în timp ce zâmbea şi ochii lui, acei ochii profunzi de jad ce îți opreşte respirația şi îți face inima s-o i-a din loc, toate aceste detalii erau atuurile lui în cucerirea fetelor. Îmi este foarte clar ca are multe persoane de gen feminin ce roiesc în jurul lui, însă nu îmi pasă, nu e ca şi cum mi-ar plăcea de el.

- O faci din nou! Tresar când aud acea voce răguşită, atât de profundă.

- C-ce? Îl întreb nesigură.

- Te holbezi la mine, din nou! Chicoteşte, ce sunet Dumnezeiesc.

- Ba nu fac asta! Mă revolt.

- Oh, ba da! Râde de mine.

- Cred că îți dai prea multă importanță. Îi spun sigură pe mine.

- Chiar crezi asta? Mă întreabă uşor amuzat.

- Doar am vrut să îmi exprim părerea. Ştiu, totuşi, că adevărul doare! Mă răstesc supărată.

Zâmbeşte şi se ridică, nespunând nimic altceva. Se întreaptă către birou, luându-şi pachetul de țigări, aprinzându-şi una înainte să iasa pe balcon. Oftez, ducându-mă la el. Odată ajunsă, mă aşez pe podea, vântul fluturându-mi uşor părul. Tremur scurt când simt frigul, însă nu spun nimic.

- Ar trebui să intri înăuntru. Eşti răcită, Larra. Îmi spune, vrând să pară autoritar, însă îmi pot da seama din vocea lui că nu îşi doreşte să plec.

- De fapt numele meu e Clara. Tata m-a numit prima data Larra, este doar un derivat al numelui meu, dar nici măcar asta nu cred ca e. Îmi pun cotul pe genunchi, aşezându-mi capul în palmă. Nu mi-a plăcut niciodată numele meu. Îi spun cât de sinceră posibil.

Se apropie de mine, întinzându-mi mâna. I-o prind nesigură, ridicându-mă de jos.

- Eu cred că numele tău e special. Îmi şopteşte în ureche, transmițându-mi fiori prin tot corpul. Tu eşti specială. Îmi sărută maxilarul, ajungând aproape de buzele mele. Degetul său mare îmi mângâie uşor obrazul stâng, cu mişcări atente şi plăcute. Îmi închid ochii, apropiindu-mă uşor de chipul său, ceea ce face şi el, căci între buzele noatre se află o distanță milimetrică. Dacă te-aş săruta acum, ce ai face? Tremur scurt, înghițând în sec. Decid să îi evit întrebarea, apropiindu-mă cât mai mult de buzele lui, astfel atingându-le aproape insesizabil. Mi-ai răspunde sărutului? Mă intreabă, cutremurându-mă din nou. Nu aşteaptă un răspuns, căci îşi lipeşte buzele de ale mele, formând un întreg. Ni le mişcăm în tandem, creând un dans indestructibil. Cere permisiunea de a intra în lăcaşul meu, permisiune pe care i-o aprob fără dar şi poate. Ne dezlipim din cauza lipsei de aer şi ne privim în ochi. El zâmbeşte uşor, mângâindu-mi obrazul. Specială! Chicotesc, închizându-mi ochii, încercând să rămând în această bulă de fericire c ştiu că nu va dura prea mult. Căci imediat ce voi pleca acasă, probabil că nu ne vom mai întâlni vreodată.