Just Love I - The Angel

Chapter 8

Când curiozitatea te cuprinde nu mai ai cum să dai înapoi. Atunci când intri în ghiarele lupului cu ochi verzi, eşti ca şi mort. Asta am facut eu, i-am permis să mă sărute, fără să îmi dau seama că, probabil, am semnat un pact cu diavolul. Poate e doar teama ce m-a cuprins, sau poate instinctul ce nu m-a parasit niciodata, însă, ce-i drept, mă simt vinovată. Şi nu e ca atunci când superi pe cineva, sau faci rău cuiva, e doar dezamăgirea că m-am lăsat în fața lui şi am fost, practic, inconştientă de ce făceam. Însă intensitatea cu care mă privea, scânteile din jurul nostru şi zâmbetul lui, acel zâmbet perfect, au făcut ca inevitabilul să se producă. Aici am greşit, m-am lăsat purtată de val şi am cedat. Singura problemă era că nu îl cunoşteam nici măcat puțin, iar acest lucru putea fi în dezavantajul meu... Sau, în alte circumstanțe, al lui. Merg în linişte pe stradă, fiind aproape de casa mea. Nu vreau să ştiu ce-mi va face mama când mă va vedea, deoarece am lipsit o noapte întreagă de acasă. Harry nu a putut să mă aducă, pentru că primise un telefon important şi a trebuit să plece, astfel am ajuns aşa, singură şi dezamăgită de mine. Oricum e mai bine. Am decis împreună cu el, defapt singură, că dacă ne vom mai întâlni vreodată întâmplător să ne prefacem că nu ne cunoaştem şi că între noi nu a existat nimic niciodată. Voi da uitării sărutul de dimineață, în acest fel nu voi rămâne cu mustrări de conştiință.

- Hey! Cineva mă salută prinzâmdu-mă de umăr. Mă întorc pe vârfuri şi sunt întâmpinată de un zâmbet minunat. Sunt Christa. Iar tu eşti? Mă întreabă cu un ton linguşitor.

- Larra! Îmi întinde mâna zâmbitoare, iar eu i-o accept. Mi-o scutură, murmurând încet că e încântată de cunoştință.

- Unde locuieşti? Eu stau prin zonă! Dar tu? Mi-ar face plăcere dacă am fi prietene. Eu nu prea am aşa ceva şi mă gândeam că... Lasă, nimic. Deci, pe unde stai? Rosteşte cu o voce pițigăiată, continuând să zâmbească. Oare e tristă vreodată?

- Mm... Privesc în spate, fără intenție şi îmi observ imediat casa, nici măcar nu observasem că ajunsesem, probabil, dacă nu mă întâlneam cu fata aceasta, mergeam mai departe, fără să ştiu că déja eram acasă, sunt aşa o idioată. Chiar aici, îmi reîntorc privirea către ea, indicându-i cu degetul arătător locuința mea, încercând să nu râd singură de mine şi neatenția mea.

- Ooo! Ce casă mare. Deschide gura, formând un cerc perfect, făcându-mă pe mine să îmi dau ochii peste cap, regretând imediat, deoarece îmi observase gestul nepoliticos, însă am o scuză, niciodată nu mi-a plăcut ca oamenii să îmi vorbească uimiți despre bunurile mele şi ale familiei mele. Poate că este o casă puțin mai mare față de celelalte din cartier, dar nu e vina mea, nici măcar nu îmi place prea mult luxul, e vina mamei mele, care întotdeauna şi-a dorit un castel, în care să fie regină şi să aibă supuşii ei, ştiu că pare ciudat, însă chiar ea a spus-o. E clişeic, acum, că are destui bani, pe care îi câştigă din make-ap şi job-ul de avocat, investeşte tot în obiecte nefolositoare, cum ar fi telefoane performante, bijuterii scumpe şi , de ce nu, chiar o casă uriaşă. Ai câini? Sau pisicuțe? Christa continuă să întrebe, de parcă aş fi la un interogatoriu. Iubesc pisicile. Cu cine locuieşti?

- D-da, e puțin cam mare. Nu am animale de companie. Decid să îi evit ultima întrebare, oricum i-am dat deja prea multe detalii şi începe să mă enerveze cu atâtea curiozități legate de viața mea, poate sunt răutăcioasă, însă nu vreau să îi spun lucruri importante străinilor. Eu trebuie să plec acum, face ochii mari, punându-şi mâna la gură în semn de uimire.

- Nu mă inviți înăuntru? Am putea să mai povestim puțin, îmi propune bucuroasă, scuturându-mi din nou mâna, se pare că nu ni le-am desprins până acum. Mi-o retrag uşor, fără să dau de bănuit şi constat că e uşor umedă, probabil din pricina transpirației.