Kayla

Capitolul IV

      Bipăitul aparatului care îmi măsura bătăile inimii și cele două voci din încăpere erau singurele lucruri pe care le auzeam, nu conștientizam unde sunt sau ce s-a întâmplat, probabil din pricina medicamentelor administrate cu ajutorul perfuziei care mă incomoda. Tot ce puteam face era să aștept să îmi revin ascultând conversația celor două persoane.

      — Credeam că nu mai pleacă! De când s-a născut micuțul a stat constant în preajma lui și a mea! Începe să mă calce pe nervi, acum două zile mă facea vacă și azi parcă s-a reprofilat pe regina mea sau tot felul de porecle stupide! Bărbații sunt niște persoane imposibile! spune o voce cunoscută. Cu excepția ta bineînțeles! continuă după o pauză scurtă.

      — Am înțeles la ce făceai referire, Iza, nu sunt atât de prost pe cât par! se auzi o voce joasă și răgușită, o voce care semăna cu cea pe care am auzit-o acum ceva timp. Nu ar fi mai bine pentru tine să te odihnești? Rămân eu aici.

      — Îți mulțumesc, Aiden! Dacă nu erai tu acolo nu știu ce s-ar fi întâmplat, dar știi ce nu înțeleg, de ce a leșinat? 

      — Medici nu au fost deloc concreți în ceea ce au spus. Se pretinde că ar fi vorba de o substanță, mai precis un drog apărut nou, iar în urma luptei dintre organism și acea substanță a fost secată de puteri.

      — Ce tot îndrugi acolo? sări aceasta ca arsă. Kayla nu a luat niciodată droguri, o cunosc foarte bine, nu ar fi în stare să facă așa ceva!

      — Nu am spus că prietena ta ar fi consumat aceste substanțe, ele se dizolvă foarte ușor în apă, oricine care ar fi vrut să îi facă rău ar fi putut face asta. Iar tu trebuie să aflii cât mai repede, deoarece acest lucru se poate repeta.

      În mintea mea se învârteau tot felul de imagini încercând să îmi dau seama cine ar fi putut face asta, dar singurele două persoane care îmi oferiseră băuturi erau mama și Josh atunci când am fost la el pentru a discuta despre fratele lui mai mic și situația lui la școală. Dar dacă stau bine și mă gândesc dacă Josh este prins la mijloc și altcineva din casa lui ar fi putut face asta.

       — Cum se simte? se aude vocea blândă a mamei în timp ce ușa se deschide.

      — Mamă! reușesc să spun cu greu în timp ce îmi deschid ușor ochii.

      — Kayla! Ești bine? exclamă Iza alături de mama în timp ce se năpustesc de o parte și de alta a patului în care mă aflam.

      — Nu vreau să vă supăr, doamnă Hale, dar ar trebui să îi lăsăm puțin spațiu și să chemăm un doctor. Știu ce veți spune că nu sunt student la medicină, dar sunt familiarizat cu aceste situații, spune calm un băiat care se ridicase dintr-un fotoliu.

      — Ai dreptate, Aiden, mă duc să chem un doctor! Rămâneți voi cu ea până revin?

      — Eu aș rămâne cu mare drag, dar este timpul să mă întorc în salonul meu, sunt de ceva timp aici și nu doresc să se supere vreo asistentă pe mine s-au să fiu dispărută când copilul meu are nevoie de mine.

     — Rămân eu cu ea, nu vă faceți griji! spune acesta calm, iar mai apoi în câteva secunde amândouă dispar din salonul meu.

     — Stai așa! exclam ridicându-mă brusc din pat.

      — Stai întinsă, nu vreau să pățești ceva pe tura mea, mă săgetează cu privirea.

      În ochii lui parcă ardea un foc albastru, culoarea lor era atât de intensă încât ai fi putut spune că nu sunt reali. Chipul său era senin de parcă o rază de soare îl lumina de undeva, în timp ce vestimentația îi dădea un aer de băiat educat, proaspăt ieșit din dulapul cu haine elegante.

      Nu îl cunoșteam, dar statutul său impunător și vorbele schimbate cu Izabella în urmă cu câteva minute mă făcuseră să înțeleg că este un fost coleg de al ei și un foarte bun prieten. Cine știe poate între ei era ceva mai mult decât o prietenie, dar cine sunt eu să mă intereseze de ei? Pe mine mă interesează ce s-a întâmplat cu starea mea de sănătate și unde era burtica Izei.

      — Bine, mă întind la loc, dar vreau să știu ce s-a întâmplat cu Izabella, este bine? Iar bebelușul din burtica ei unde este?

      — Prea multe întrebări nu crezi? Izabella este bine, impactul puternic cu solul și medicamentele administrate de doctori i-au declanșat travaliul, iar acum bebelușul pe nume Nikolas se odihnește în pătuțul lui albastru din sala plimă cu pătuțuri de culoare albă.

      — De cât timp sunt aici?  Din discuția voastră nu am înțeles prea multe! îl privesc în timp ce mă întind după telefon.

      — Ce parte din stai întinsă nu întelegi, spuse acesta ușor nervos în timp ce îmi dă telefonul. Ești aici de aproape două zile, iar în prima noapte am crezut că vei muri, nu ai idee prin câte ai trecut!

      — Iar tu de unde știi? Ce cauți tu aici? Nici măcar nu am idee cine ești!

      — Mă numesc Aiden, sunt un fost coleg de al Izabellei și un bun prieten de-al bunicului tău! își trece ușor nervos mâna prin părul lui nu atât de lung.

      — Bun prieten de-al bunicului meu spui? Dar ce ori ai optzeci de ani? Poate că pe mama o aburești ușor cu minciunile tale gogonate, dar cu mine nu îți merge!

      Ce era cu mine? Niciodată de când mă știu nu m-am certat cu o persoană abia întâlnită, era ceva la băiatul acesta care mă neliniștea și nu îmi dădeam seama ce. Chiar dacă înfățișarea îi dădea un aer ușor de tocilar care nu știe să se descurce în viață, careacterul lui era identic cu al unui luptător.

     — Ai de gând să purtâm o discuție civilizată și să mă lași să îți povestesc cum ți-am salvat viața în market sau ne certăm?

      — Dă-mi o dovadă că îl cunoşti pe bunicul meu!

      Acesta nu mai spune nimic, dar din rucsacul lui scoate jurnalul bunicului meu înmânându-mi-l.
 
      — Când a aflat că vin aici m-a rugat să te caut şi să ți-l dau. Acum mă crezi, domnişoara pliscu' mare?

      — Ai de dat multe explicații despre această situație!