Promises

Capitolul 8

Magazinul meu preferat de papetărie nu era prea departe de complexul în care locuiam, astfel că Aydan a reușit să își păstreze curiozitatea la nivel scăzut, dar nu și Giorgio, al cărui nivel de plictiseală devenea foarte enervant. Fratele meu poate deveni extraordinar de copilăros când ceva nu este pe placul lui, iar asta nu se potrivește prea bine cu personalitatea sa dezinvoltă și cuceritoare care predomină în general. Apoi mai sunt momentele serioase ale sale, când toți cei care stau lângă el se întreabă ce Dumnezeu s-ar fi putut întâmpla de au și ei parte de câteva clipe de liniște.

Pentru Aydan, vederea imensului depozit de materiale, cu pereții acoperiți de desene graffiti prin care adolescenții au fost lăsați să se exprime, a însemnat intrarea în rai. Încercam să memorez fiecare exclamație a ei și fiecare expresie, încercând să înțeleg cu am reacționat eu când am intrat prima dată în acest depozit. Pentru artiști, acest loc este văzut ca o oază unde doar imaginația este limita, iar Aydan este un adevărat artist, față de mine care schițez exact.

Fiica proprietarului depozitului se îndreaptă spre noi, cu un zâmbet frumos, însă purtând totodată o foarte evidentă declarație de război pentru blonda de lângă mine.

Purtând o salopetă de denim care îi scoate șoldurile în evidență și un tricou polo roz pal, cu o bentiță colorată, iar in picioare o pereche de bocanci de piele întoarsă ciocolatie, Emma, o șatenă cu ochi căprui, este cu adevărat o prezență feminină demnă de luat în considerare.

Am fost întotdeauna conștient de atracția ei pentru mine, mai ales că toate relațiile ei au fost bruneți cu ochi albaștri, iar eu se întâmplă să fiu și patron, dar în niciun caz nu o acuz de materialism.

În niciun caz...

Cu același zâmbet parcă conectat la un generator electric, îl studiază pe fratele meu, iar zâmbetul ei se mărește, asta dacă mai este posibil, cu încă câțiva milimetri.

Giorgio îmi aruncă o privire peste capul superb al turcoaicei și pentru o clipă pot înțelege ce îmi transmite:

"E nebună sau face reclamă la pastă de dinți?"

Încerc cu greu să trec cu vederea peste faptul că lui Aydan nu îi adresează nici măcar o privire, de parcă aceasta pur și simplu nu ar exista, dar știu foarte bine că a văzut cu ce este îmbrăcată femeia fantastică de lângă mine.

Cu hainele mele, mirosind a mine, așa cum este firesc...

- Filipe, dragul meu, a trecut ceva timp de cât nu te-am mai văzut pe aici.

Îmi încrucișez brațele la piept, exprimându-i clar că nu vreau să mă atingă, să mă ia la brațe și nici măcar să de mâna cu mine, chiar dacă eu și tatăl ei suntem asociați. Mă încrunt, bineînțeles, la apelativul folosit, deoarece ea niciodată nu și-a permis să fie atât de familială cu mine, mai ales pentru că atitudinea mea de la birou diferă de cea cu care Aydan și Giorgio sunt obișnuiți.

- Aș vrea să iau niște vopsea, poate și tapet, o urmăresc cu privirea pe Aydan care privește fascinată în jurul ei, aprobând fiecare cuvânt al meu.

- Voi mai explora pe aici, Filipe. Poți, te rog, să cumperi niște vopsea aurie până mă întorc?

Aprob, iar ea îmi zâmbește larg, trecându-și mâna prin părul auriu, deranjându-l deși abia reușise să îl mai îmblânzească și își încheie hanoracul pe care l-am găsit în casă, din perioada în care încă nu mergeam la sală, iar corpul meu era aproape feminin. Îi observ ușorul tremur, deoarece depozitul trebuie păstrat la temperaturi joase, așa că mă îndrept spre ea, dezbrăcându-mă de geaca mea albă și mult prea mare pentru ea. O îmbrac ca pe un copil mic și aproape îmi vine să o sărut în momentul în care îmi inspiră parfumul impregnat în gulerul gecii, închizând ochii.