Iubesc marea,iubesc natura,iubesc animalele,iubesc sentimentele,iubesc scrisorile,iubesc ceaiul,iubesc frigul,iubesc tot ce este legat de natură şi tot ce este legat de tine.
Te-am văzut,nu voiam să te văd,dar te-am văzut.
Tu ce crezi? Am fost fericită?
Probabil inima da,şi-a văzut părticica ruptă din ea.Dar eu nu,nu am fost. Nu doream să te văd pentru că lacrimile niciodată nu se pot stăpâni şi devin puternice chiar şi pentru mine . Ţi-am văzut faţa pătată cu mii de pistrui portocalii,ţi-am simţit mirosul de parfum care se potriveşte bine pe pielea ta,ţi-am simţit mâna atunci când m-a lovit din greşeală.Ţi-ai cerut scuze,dar nu te-ai întors.Ţi-am văzut tristeţea cum ţi-o ascunzi,dar eu am putut observa pentru că sentimentele mele pentru tine nu au plecat,au râmas aici în sufletul meu şi crede-mă nu pleacă ele aşa de repede.Un gând m-a străbătut,am vrut să îţi aud glasul,să-ţi văd ochii de o culoare mirifică,un verde deschis,ochii verzi iubesc natură,ştii nu? Dar m-am blocat,o parte din mine voia să se ducă,însă cealaltă parte din mine se opunea. Probabil nu sunt pregătită să vorbesc cu tine,probabil nici tu nu eşti pregătit să-mi spui versuri din poeziile pe care le citeşti,nimeni nu e pregătit încă să-şi arate sentimentele chiar dacă între noi a fost doar o prietenie şi s-a destrămat.Mă simt groaznic,mă simt folosită,mă simt deprimată,mă simt tristă,mă simt ca o copilă lăsată singură să meargă la şcoală,o copilă care nu este suficient de mare,o copilă care s-ar pierde.Am ales să mă duc,să vorbesc cu tine,am fugit spre tine,m-am pus în faţa ta,ţi-ai ridicat ochii,mai împins şi mi-ai spus "viaţa fără tine e mult mai frumoasă". În momentele acelea mii de fluturi din stomacul meu,mureau.Lacrimile fugeau pe obrajii mei roşii,încă te iubeam.
