Ce e cu mine?
De ce mă simt atât de grea?
De ce mă simt de parcă viaţa mea se află pe un fir de aţă?
De ce am slăbit aşa de mult?
De ce nu eşti lângă mine când am nevoie de tine?
Degeaba încerc,niciodată nu te vei întoarce la mine pentru că te-am rănit,sau poate tu mai rănit,poate tu eşti de vină iar eu stau în colţul camerei crezând că numai eu te-am făcut să suferi.De ce nu pot accepta că ai plecat şi ţi-ai luat inima cu tine? Probabil pentru că,nu ştii un lucru,verifică-ţi inima,nu este aşa că o părticică din ea lipseşte?E la mine.Mereu o voi preţui pentru că asta mi-a mai rămas de când ai plecat.Te rog,întoarce-te,nu suport să nu te văd aproape,nu suport să nu mai primesc o înbrăţişare de la tine.Te rog am nevoie de săruturile tale pe obraz şi de complimentele tale drăgălaşe. Prietene,întoarce-te la raza ta de soare. Raza ta de soare vrea să-ţi dea strălucire,nu suportă când zaci în întuneric,ea e tristă fără tine.
Când te-am văzut,erai palid,cu ochii roşi,iar parfumul tău nu se mai simţea chiar aşa de bine cum îmi imagineam eu.Te-ai schimbat,nu trebuia să faci asta.Tu eşti tot tu,tu eşti colţul din inima mea palidă.Tu eşti natura zgomotoasă pe care o auzi dimineaţa.
Plâng când mă gândesc că nu mai eşti cu mine.Vreau să te văd iar,să-mi atingi iar mâna şi să mă împingi cum ai făcut-o ieri.
