FORBIDDEN LOVE

Chapter 23

Stăteam pe scaun,așteptând să iasă doctorul din salon.Aud ușa deschizându-se și îmi ridic privirea din pământ.
- Domnule doctor,cum se simte?întreb ridicându-mă de pe scaun.
- Se simte bine.Nu aveți de ce să vă îngrijorați.A avut o cădere de calciu.De aceea a leșinat.I-am făcut o perfuzie și trebuie să ia timp de trei săptămâni niște pastile pe care i le voi prescrie.Iar după trei săptămâni,veți veni împreună cu ea la un control.spune doctorul.
Îmi trec mâna prin păr și oftez ușurat.
- Pot intra la ea?întreb.
- Puteți intra dar să știți că doarme.raspunde.
- Mulțumesc!spun deschizând ușa salonului.
Pășesc ușor spre patul ei și o privesc.Era palidă și zăcea acolo fără să se miște.
Mă apropii de ea,luându-i mâna într-a mea.Mâna ei micuță o completa perfect pe a mea.
Îi sărut mâna și o simt mișcându-se.Mă uit la ea,în timp ce își deschidea ochii obosită.Se uită la mine,mă privește uimită și îşi trage mâna dintr-a mea,gest ce m-a făcut să mă uit ciudat la ea.
- Pleacă.spune ușor.
"Pleacă"...Un cuvânt mic dar cu  un impact puternic.Cuvântul acesta a fost ca un cuțit în inimă.A fost ceva la care nu mă așteptam.
- Vreau să îți zic ceva!Îmi pare rău pentru tot ce am făcut.Abia acum am realizat cât...spun luându-i mâna într-a mea.
- Nu mă interesează ce ai realizat!Nu ma interesează scuzele tale.Vreau doar să pleci și să mă lași singură.Pleacă!spune.
- Dar...
- Nu vreau să mai aud nici un cuvânt din gura ta.Tot ce ai spus pana acum,au fost minciuni.Nu mai vreau altele.Te rog să pleci!spune îndreptând mâna spre ușă.
Mă ridic de pe scaun și ies din salon.
Fără să realizez dau un pumn în ușă și mă las ușor în jos până când corpul meu atinge gresia.
Simt o usturime în ochi și încep să plâng ca un copil mic ce și-a julit genunchiul.Plâng.Chiar plâng pentru ea.Plang pentru că am fost un prost.Am fost un prost și mi-am dat seama prea târziu ca o iubesc.Îmi iau fața în palme și acum nu îmi mai pasă de toată lumea de pe salon care se uita la mine.Nu îmi pasă decât de ea.Dar e prea târziu să îmi pese.Ce rost mai au scuzele acum?
Caitlyn povestește...
Îl vedeam cum iese pe ușa salonului și atunci lacrimile au început să curgă pe fața mea.
Mă ridic în șezut iar ochii mei rămân ațintiți pe ușa salonului,pe care,el a ieșit adineauri.Probabil a plecat cu vreo fufă.De ce se preface că îi pasă?Poate sta liniștit unde are treaba decât să vină și să se prefacă.Trebuia să mă lase singură.Nu îl suport.Vreau să dispară din viața mea.Vreau să nici nu îl fi cunoscut.Îl urăsc atât de mult!
- Ba îl iubești!spune conștiința mea.
Off,îl iubesc.Dar cu toate astea,vreau să nu se fi născut.
Mă întind în pat și încerc să îmi opresc lacrimile.Am plâns prea mult pentru el și acum am realizat ca nu are rost.
Fără să îmi dau seama,am căzut într-un somn profund.
.

.

.
Mă trezesc la atingerea pe față a unei mâini calde și catifelate.Mama.
Deschid leneș ochii și o privesc pe femeia care mi-a devenit mama și prietena într-un timp foarte scurt si pe care nu as putea-o înlocui cu absolut nimeni.
- Cum te simți scumpa mea?întreabă îngrijorată mama,sărutându-mă pe frunte.
- Sunt bine,mama!răspund.
- Cole unde este?L-am trimis sa stea cu tine și nici nu i-a păsat.Nu-i pe nicăieri.spune nervoasa și îngrijorată în același timp.
-Niciodată nu i-a păsat.De ce i-ar păsa acum?gândesc.
- Mă duc să îl sun.Îi trimit pe Cheryl și pe tatăl tău la tine.spune sărutându-mă pe obraz.
O vad cum iese din camera și parca mi s-a luat o piatra de pe inima.Nu voiam sa plâng în fața ei când îmi vorbea de Cole.
Aud ușa deschizându-se și pe ea intrând cea care îmi e soră și în același timp,cea mai bună prietenă,alături de ea fiind bărbatul care mi-a devenit tata și pe care îl iubesc nespus de mult.
- Oh,Caitlyn!Ce ma bucur că ești bine.spune Cheryl îmbrățișându-mă.
- Cum te simți,scumpo?întreabă tata.
- Sunt bine.Am avut doar o cădere de calciu.Acum mi-am revenit.spun încă gândindu-mă la Cole.
- Cheryl,pot vorbi puțin cu tine?întreb iar tata se uita la noi.
- Eu o sa ies.Ma chemați dacă aveți nevoie de ceva.spune tata,ieșind pe ușa salonului.
În acel moment,lacrimile au ieșit din ochii mei speriind-o puțin pe Cheryl.
- Ce ai pățit?De ce plângi?întreabă Cheryl,luându-mă în brațe.
- A plecat.M-a lăsat singură.spun printre suspine.
- Cine a plecat?întreabă curioasă Cheryl.
- Cole...răspund încă plângând.
- Ce tot vrei de la el fato?Spui ca îl iubești iar apoi spui ca îl urăști.Nu te mai înțeleg!spune Cheryl.
- Îl iubesc și îl urăsc în același timp.Il iubesc pentru cum mă face să mă simt.Il iubesc pentru ca e el.Il iubesc pentru tot.Dar în același timp îl urăsc.Il urăsc că nu mă iubește iar eu îl iubesc ca proasta atât de mult.A stat cu mine pana m-am trezit apoi l-am alungat și a plecat.Iar acum nimeni nu știe nimic de el.Il urăsc pentru tot.Si pe mine ma urăsc și mai mult.spun dând cu pumnii în pat.
- Gata.Linişteşte-te!Trebuie sa îl uiți pentru ca nu îți face bine.Uita-l.Lasa-l în trecut și mergi mai departe cu cineva care te iubește.spune Cheryl luându-mă în brațe și pupându-mă pe creștetul capului.
- Ai dreptate.Trebuie să îl uit.Trebuie să îl las în trecut pentru că mi-a făcut numai rău.Iubirea e frumoasă.Dar îți oferă cea mai mare durere pe care nici o alta durere nu o poate întrece!