FORBIDDEN LOVE

Chapter 29

Ascultați muzica de la media în timp ce citiți.Lectură plăcută!
După două zile...
Cole povestește...
Stau în pat,privind tavanul.
- Cole, e gata masa!o aud pe mătușa mea strigând din bucătărie.
- Nu mi-e foame!raspund la fel de tare ca să audă.
- Copile, nu ai mâncat nimic azi.Si în ultimele luni ai slăbit foarte mult!spune,apărând în fața ușii.
- Eu nu știu ce se întâmplă cu tine!spune, plecând înapoi în bucătărie.
-Numai ea știe ce se întâmplă cu mine...șoptesc.
Doamne, m-am saturat.M-am saturat sa plâng într-una.Eu să plâng?Eu nu eram așa.Eu nu plângeam după o fată. Eu nu mă consumam atât pentru nimeni.Ea m-a schimbat.Si nu sunt sigur ca îmi place schimbarea asta la mine având în vedere ca acum țin prea mult la ea și sufăr.
Trag aer adânc în piept și expir.Inchid ochii și îi văd pe ai ei.Ochii aceia de un maroniu deschis precum frunzele de toamna,completați de buzele ei rozalii și cărnoase pe care aș da orice sa le mai pot gusta o data,in tonalitate cu pielea ei fină și părul mătăsos.
Sunt trezit din gânduri de mătușa mea care mă anunțase că pachetul de la Cheryl sosise.
Îi mulțumesc mătușii și întru în camera închizând ușa cu piciorul.Asez pachetul pe pat și iau foarfeca pentru a-l deschide.
Deschid pachetul și imediat zăresc un plic care mi-a atras atenția cel mai mult.
Pe el scria ,, De la Caitlyn" și se vedea clar amprenta buzelor ei roșiatice.
Deschid plicul cu grija pentru a nu-l rupe și despăturesc scrisoarea.

                                * * *
Câteva minute mai târziu,stăteam și plângeam,ținând scrisoarea ei în locul unde îmi e inima...defapt în locul în care ar fi trebuit să îmi fie inima, pentru că inima mea a rămas în Londra la fata cu ochii căprui și cu sufletul bun,pe care nu pot sa mi-o scot din inimă.
E doar vina mea atât pentru suferința mea cât și a ei.Cum poate crede ca e vina ei?E doar vina mea.E vina mea pentru ca am plecat.Nu am știut sa o prețuiesc când am avut-o.Trebuia sa lupt pentru iubirea ei.Nu sa las totul balta și sa plec.Dar acum,nici dacă m-aș întoarce, nimic nu va mai fi la fel ca înainte.Nici ea, nici eu și nici iubirea noastră.Nu ma mai vrea lângă ea.Nici nu vrea sa ma vadă.Si asta din vina cui?Doar din vina mea.Am mințit-o de prea multe ori așa că și-a pierdut încrederea în mine.Probabil ca nu am sa o uit vreodată.Nu voi înceta sa o iubesc,așa cum nici ea nu va înceta sa ma iubească.Dar mă urăsc.Mă urăsc ca i-am provocat atâta suferință când ar fi trebuit sa ii ofer dragoste și fericire.Viața mea nu mai contează.O sa îmi continui studiile pana ce termin clasa a 12-a și apoi o sa vad ce fac cu viata mea.Dar singurul lucru pe  care îl știu e că nu mă voi întoarce niciodată acasă.Nu am nici un motiv sa ma întorc.Cheryl va veni aici de Crăciun și o voi vedea.Pe mama și pe tata nici nu vreau sa îi văd.Iar pe ea vreau sa o vad cel mai mult pe lume.In schimb,ea vrea doar sa ma uite și sa uite de iubirea pe care mi-o poarta.Nu va putea sa uite la fel cum nici eu nu pot.
Caitlyn povestește...
Stăteam liniștită în banca mea și ma uitam pe geam cum ploaia uda totul în jur.
Sunt trezita din gândurile mele de profesoara de franceză care țipa la mine.
- Domnișoară, ce e mai important decât ora mea de franceza?întreabă profesoara vizibil deranjata.
" Totul e mai important decât ora ta de franceza. " spun în gândul meu.
-Domnișoară,te-am întrebat ceva.insistă profesoara văzând că nu îi răspund.
- Puteți sa nu mai țipați?Aud destul de bine!spun enervată.
- Cum îți permiți?întreabă profesoara.
- Credeți că celor din încăperea asta le pasă de ora dumneavoastră de franceza?Vreți sa știți adevărul?Nimănui nu-i pasă.Si eu sunt în frunte.spun iar profesoara rămâne gura casca.
- Nu ți-e rușine să îmi vorbești asa?Te duci direct la director.O sa cer exmatricularea ta!țipă profesoara.
- Repet,nu mai țipați.Vi se pare ca nu mai sunt școli unde sa ma duc?Sunt multe școli.Si unele nu au scorpii ca dumneavoastră.spun și ies din clasa.
Ce-a fost asta?Nici eu nu știu.
Nici prin gând nu îmi trecea sa merg la director.Ies din școală și merg pana la chioșc de unde îmi cumpăr o cafea.Ma așez pe scările de beton ce duc la intrarea în școală și sorb o gura din paharul cu cafea.Lichidul fierbinte cu gustul dulce amărui îmi încălzește gâtul.
Priveam cum picurii de ploaie cădeau zdravăn pe pământ,contopindu-se cu acesta exact cum buzele mele se contopeau cu ale lui formând sărutul perfect.Voiam sa plâng dar nu era nici locul și nici momentul potrivit.Imediat ce s-a sunat de ieșire,Cheryl a apărut lângă mine.
- Ce.Mama.Naibii.A.Fost.Aia?spune făcând pauza după fiecare cuvânt.
- Nu știu.spun.
- Cum nu știi?întreabă.
- Nu am dispoziția necesara sa vorbesc acum.spun.
- Hei!spune o voce masculina care mi se pare vag familiară.
- Pot sa o răpesc puțin?o întreabă Jason pe Cheryl.
- Desigur.spune Cheryl și pleacă,făcându-mi cu ochiul.
- Te simți bine?întreabă.
- Da.mint.
- Poți minți pe cine vrei dar nu pe mine.
- Nu vreau sa vorbesc despre asta.spun.
- Nu-i nimic.Vom vorbi când vei vrea.
- În legătură cu ce s-a întâmplat,îmi pare rău că te-am lăsat balta.Am trecut printr-o perioadă grea.Stii și tu ce s-a întâmplat...
- A plecat Cole.Am auzit.Imi pare foarte rău.Mi-e așa dor de el.Cred ca trebuie să fi fost cumplit pentru tine având în vedere ca îți e ca un frate.spune.
"Mi-a fost foarte greu pentru că îl iubeam enorm,nu pentru că îmi era ca un frate.Cuvantul "frate" nici nu încape în discuție" mă gândesc.
- Da.Mi-a fost foarte greu.M-am atașat foarte repede de el și îl consideram ca pe fratele meu de sânge.
"Iar tu ești o mare mincinoasă!" îmi spune conștiința.
- Îmi pare rău pentru tine!spune îmbrățișându-mă.
Aveam nevoie de asta.Era îmbrățișarea aia calda și sinceră de care nu am avut parte de mult timp.
- Dacă vrei,putem vorbi.
- Nu.Sunt bine.
Mă simt vinovată că trebuie să îl mint dar nu am de ales.
- Deci...ca să te iert ca m-ai lăsat ca pe un cățeluș în ploaie,trebuie să îmi faci o favoare.
Îl aud rostind "ca pe un cățeluș în ploaie" și nu mă pot abține să nu chicotesc.
- Ce fel de favoare?
- Îmi faci onoarea de a te scoate în seara asta la cină,domniță?spune imediat ce îmi i-a mâna și se așează într-un genunchi în fața mea.
- Ridică-te!spun chicotind.O sa te vadă cineva și o sa spună că mă ceri în căsătorie.
- Nu mai e mult nici până la asta.spune plin de încredere.
Am rămas puțin uimită de spusele lui dar m-am prefăcut că nu am auzit.
- Ridică-te, Jason!spun râzând.
- Nu mă ridic până nu accepți!strigă în gura mare,zâmbind.
- Da!Da, ies cu tine!spun iar sufletul îmi e fericit după mult timp.
Acesta a scos un sunet de învingător și m-a luat în brațe.
Simt cu picioarele mi se dezlipesc de pământ și picurii reci de ploaie îmi uda corpul.
Abia atunci realizasem.Ne învârteam prin ploaie.
- Jason,ești nebun?O să alunecăm!spun fericita dar și panicată în același timp.
- Atât timp cât sunt cu tine, nu îmi pasă de nimic!
După câteva clipe simt cum revin cu picioarele pe pământ.Mă uit la Jason dar nu îl vedeam pentru ca parul îmi era împrăștiat peste toată fața.Imi ferește parul și îmi prinde fața în palme.Pentru o secunda am crezut ca vrea sa ma sărute și eram cât pe ce sa ma feresc.
In următorul moment simt cu buzele lui calde...