Return of the Ancient Legion

I

Printre trunchiurile înalte şi coroanele verzui cu nuanţe de portocaliu, acompaniat de strigatele ameninţătoare ale păsărilor negre de pradă,care zburau ameninţător în cerc deasupra, învaluit în umbrele fumurii şi trosnindu-i sub picioare, lemne putedre şi mâncate de viermii lungi şi maroni, care-şi croiau flamânzi drum prin textura lemnoasă. Picioarele îi erau obosite, sudoarea îi curgea şiroaie, iar şuviţele negre de pe frunte erau scăldate în transpiraţe, tot trupul îi ardea, simţea că în curând va cădea, va pierde. Dar alerga. Continua să alerge, chiar dacă nu înţelegea de ce. Ochii mari şi de un albastru închis începau să i se umezească, privirea i se înceţoşa. Îi venea să pânga. De ce, oare? Deşi nu ştia motivul lacrimile au început să i se rostogolească pe obrajii fierbinţi. În spatele său auzi nişte paşi, era urmărit. Trebuia să alerge mai repede, să scape. O durere nemiloasă i-a cuprins tot pieptul, simţea că o parte din el se rupe, că pierde ceva drag, ceva important. Un strigat sfâşietor îi scăpă din gâtlej. Se opri. Ştia că trebuie să alerge, să se salveze, să trăiască şi totuşi se opri. Se lăsă ostenit pe genunchi în nămolul gros şi frunzele uscate de la baza unui copac gros şi noduros. Renunta! Nu mai putea continua. Durerea a început să îi cuprindă întreaga fiintă, să îl consume... A început să urle deznădajduit, lăsându-se pe pământul ud, parcă cerând ca viaţa să îi fie luată. Ca suferinţa să îi fie curmata, iar clipele de agonie scurtate.

Dintr-o dată totul în jurul său a început să se lumineze, noroiul în care zăcea s-a transformat într-o iarba fragedă de un verde crud, iar frunzele ruginii s-au schimbat în covorale moi de muşchi. Strigătele înspăimântătoare ale părilor şi foşnetul sinistru al aripilor negre au devenit triluri vesele ca de privighetori acompaniate cu glasurile dulci ca ale ciocârliilor, un susur blând şi jucăuş se distingea în fundalul melodiei zglobi. Razele calde şi luminoase ale soarelui îi încălzeau înterg corpul, topind lacrimile grele, iar suferinţa neîndurată îl părăsi. Întorcându-şi încet capul a putut distinge printre plantele tinere un trup suav şi plăpând, având faţa plecată şi privirea aţintită spre râu. Era o fată.

Justin tresări. Simţi un impuls neaşteptat, o dorinţă de nestăpânit de a se apropia de această arătare misterioasă. S-a ridicat încet şi cu paşi uşori a ajuns în spatele fetei. Acum o vedea mai bine, purta o rochie largă şi albă, de un alb strălucitor, cu nuanţe argintii, câzând ispititor pe umerii dezgoliţi, iar faţa întoarsă îi era ascunsă în cascada de păr blond deschis, care se apropia de un alb argintat. Pe măsură ce se apropia, o mireasmă dulce, de flori de liliac amestecată cu trandafiri, emanată de trupul ei, îi izbi nările, cuprinzându-i tot corpul ostenit.

Fără să îşi dea seama se afla chiar în spatele ei, era aşa de aproape încât o putea atinge, îşi putea rătăci mâinile în părul ei moale şi-i putea cuprinde umărul rotund şi pal. O crenguţă îi trosneşte sub picioare. Fata se întoarce violent! Este nedumerită. Nişte ochi alungiţi şi mari îi încadrează faţa palidă şi tristă, iar buzele pline şi conturate erau fără culoare. Primul lucru care l-a observat Justin au fost ochii, aceşti ochi verzi şi gri în acelaşi timp, cum nu mai vazuse până atunci. Aceştia erau, însă, roşii şi umflaţi, iar obrajii îi avea umezi. Plângea! Oare de ce? Era posibil ca o fiinţă atât de plăpândă să aibă parte de o viaţă grea? Oare necazurile lumii nu o ocoleau?

Fără să realizeze ce face Justin se apleacă uşor şi se aşează pe iarbă lângă ea. I se părea că o mai văzuse undeva, că o mai întâlnise înainte. Dar unde? Simţea cum inima începe să îi bată cu putere, iar sufletul îi tresălta nebuneşte. Un sentiment necunoscut îi cuprinse întreaga fiinţă... simţea că zboară, că se pierde în ochii ei mari verzi- gri, că pluteşte. Era oare dragoste? Tocmai se îndrăgostise de ea? Apoi fata îşi deschide încet gura dorind să spună ceva, dar este întreruptă de gestul neaşteptat al băiatului. Justin se apleacă brusc spre ea şi îi cuprinde tandru buzele palide, cu ale sale, gustând, inspectând, savurând, trăind... Începe să îi dezmiardă tandru buza de jos, apropiându-şi mai mult trupul său de al ei, cu mâna lui mare îi cuprinse umărul drept, iar pe cealaltă o afundă în bogăţia argintie . Încet corpurile celor doi se atingeau, iar distanţa dintre ei se micşora. Fata a început să-i răspumdă timidă la sărut, unduindu-şi buzele catifelate şi deschizîndu-şi mai mult gura, invitându-l să exploreze tărâmuri noi. Fără să