Return of the Ancient Legion

Capitolul VI

Stiu ca sunteti nerabdatori sa aflati ce se va intampla cu Justin....si totus v-am pregatit o SURPRIZAAAA!!!

Am facut un capitol special pentru voi, cu scopul de a detensiona putin atmosfera...

Sper sa va placa!

Multumesc ca imi cititi povestea si va rog sa-mi scuzati greselile! :)

VI

-Mi-ai spus de atâtea ori că nu mă placi... Oare nu am nici o şansă să aud cum îmi rosteşti cu plăcere numele, sau să îmi cauţi cu nerăbdare privirea, ca apoi să mă priveşti cu adorare în ochi, sau să îmi urmăreşti cu interes fiecare mişcare şi să te preocupi de cele mai ascunse gânduri ale mele şi să îmi împlineşti dorinţele sufletului meu?

În loc de răspuns ea îl privi lung, având sclipiri întunecate şi ameninţătoare în ochii înguşti albaştri, înconjuraţi de o perdea groasă de gene lungi şi negre.

De o jumătate de oră ieşiseră să se plimbe. Amândoi călăriseră în tăcere prin câmpia înverzită, oftând periodic când unul când altul, neştiind ce să zică sau cum să înceapă. De când se întorsese acasă, tatăl ei nici nu o băgase în seamă, iar mama ei îi vorbise puţin. Erau încă supăraţi că îi părăsise fără a le spune vreun cuvânt şi că îndrăznise să se revolte statutului ei. Crezuse că face bine, că în acest fel se va salva pe ea şi pe familia ei, dar... se înşelase! În loc să iasă din mrejele întunecate şi dominante ale răului intrase mai adânc. Sângele care îi pulsa în vene era intoxicat cu ură, răutate şi sadism. Acum sufletul ei era complet negru, nici o rază de lumină şi de bunătate nu-i pătrundea în inimă. Până la urmă ascultase sfatul tatălui său şi-şi dedicase viaţa Răului, îşi luase numele şi puterile predestinate încă de la naştere. Crezuse că poate fugi de acest destin, că îşi poate nega numele şi părinţi, că se poate rupe de blestemul familiei, dar totul fusese zadarnic. După doi ani de răzvrătire şi luptă împotriva întregi lumi şi împotriva ei însăşi... renunţase. Îşi accesptase identitatea.

-Claire! De ce nu îmi răspunzi? Începu tânărul apropiându-şi murgul negru de iapa roşiaică a fetei.

-Nu mă mai numi aşa! Veni răspunsul ei rece.

-Dar... ai spus că tu nu vrei să-ţi accepţi adevărata identitate, că vrei să rămâi bună, să iubeşti, să trăieşti să fi un om normal care...

-Shimell! Îl întrerupse ea brusc, ştiu că aşa am spus, dar acum nu mai este valabil. Acum sunt Fhaid Welmella Zul! Spuse ea plină de mândrie, ridicându-şi sus bărbia şi arcuindu-şi spatele.

La auzul acestor cuvinte Shimell făcu ochii mari, nu se aşteptase ca Claire, sau mai bine zis Welmella, să-şi fi acceptat soarta.

Totuşi aceste cuvinte nu îl speriară, ci din contră îl făcură să tânjească şi mai mult după dragostea ei. Dorea să spere că înlăuntrul ei încă există o fărâmă de umanitate, pe care el o va descoperi.

-Welmella, te-ai întors de o săptămână... şi...