ALEX
-Cum se simte? Ce are?
-Imi pare rau sa te anunt dar..mama ta are cancer,si e in faza terminala.
-Cum?! Nu se poate! Mama mea e o femeie puterenica,sanataoasa,mereu a fost asa.
-Linisteste-te!!
Totul in jurul meu se invartea,iar prin minte imi treceau doar cuvintele " cancer..faza terminala". Nu se poate ca mama sa moara.Nu vreau sa raman singur din nou,nu vreau sa o pierd si pe ea asa cum l-am pierdut pe tata.Nu..Trebuie sa se poata face ceva ca ea sa traiasca.Am iesit afara din spital,unde se pare ca o furtuna puternica incepuse,m-am urcat pe motor si am pornit cu viteza.In fata ochilor nu vedeam nimic,iar prin minte imi treceau doar cuvintele doctorului si imaginii cu tata mort ,acolo jos plin de sange si acum mama..De ce? De ce toata lumea ma paraseste? De ce imi faci asta? Mergeam de nebun fara vreo locatie anume,pur si simplu voiam sa simt adrenalina prin vene,ploaia care ma lovea ca un bici peste fata,aveam nevoie de ceva care sa ma trezeasca la realitate..ceva,cineva care sa ma faca sa inteleg de ce toti cei dragi mie dispar. Mergeam necontenit cu viteza mare,in timp ce alergam cu motorul pe strada in spatele meu se auzeau clacxoane si injuraturi care pentru mine erau ca un tiuit in ureche.Nu mai auzeam si nu mai vedeam absolut nimic clar,totul era in ceata.Aveam nevoie de un loc unde sa ma simt ca acasa si totusi sa nu fie acasa.Kevin..el e cel mai bun prieten al meu,sunt sigur ca el ma poate ajuta.Am pornit spre casa lui ca si cum as fi fost un naufragiat de pe mare care vedea pamant dupa 5 ani de apa si care avea mare nevoie de a vedea un chip de om,un chip cunoscut si familiar.Intru in casa fara sa mai bat la usa,casa lui e mica ca si a mea,el mai are o sora mai mica ,Sara,care acum se joaca cu papusile in sufragerie.O stiu de cand s-a nascut,o iau in brate si o strang cu putere ,apoi o intreb unde e Kevin.Imi raspunde ca e la el in camera,intru ca un vartej la el in camera si il gasesc acolo jucand un joc video.Tresare si isi introarce privirea spre mine,apoi se ridica iar pe mine ma podisesc lacrimile..Kevin ma ia in brate asa cum o facea cand eram copii
-bro..Ce s-a intamplat? ma intreaba in timp ce ne asezam pe pat si eu reusesc sa-mi recapat cumpatul.
-Mama,Kevin..Mama are cancer.
-Poftim? se uita la mine cu acea privire uimita si el ca si mine stie ca mama a fost intotdeauna o femeie sanatoasa.
-Si e in faza terminala.. spun apoi oftez si ma duc la fereastra.
-Alex,imi pare rau! Nu stiu ce sa zic..Mama ta mereu a fost o femeie puternica.
-Cum de s-a imbonlavit?Poate daca aveam mai multa grija de ea.Poate daca imi mai luam un job si ea nu mai era nevoita sa munceasca nu se intampla asa ceva.
-Nu e adevarat.Alex,nu e vina ta,nu e vina nimanui.Asta e viata,se putea intampla oricui.
-Daca se putea intampla oricui de ce i se intampla fix mamei mele.
-Nu stiu..
-Se pare ca toti cei dragi mie dispar,si eu nu pot face nimic sa-i readuc inapoi.Poate ca ar fi mai bine ca nici tu sa nu mai stai pe langa mine.
-Nu vorbi prostii,mereu o sa fiu langa tie si o sa te ajut asa cum pot.Stii bine ca esti mereu bine venit si ai mei tin la tine ca la un fiu.
-Stiu!
-Si ai fost la mama ta la spital?
-Nu m-au lasat sa o vad.
-Hai! Mergem impreuna.
-Ma duc singur.
-Mergem impreuna!Hai!
Cand intram in spital,ma intanlesc exact cu doctorul mamei,caruia nu ii stiu numele.
-Cum se simte mama mea?
-La fel.
-Pot sa o vad?
-Sigur!
Intru intr-o camera intunecata,unde se afla un singur pat,alaturi de o noptiera si scaunul.Mama e acolo,dreapta,tacuta,cu multe perfuzii pe ea,iar singurul lucru care se aude este ticaitul aparatelor.Mama..ma apropii de ea si o vad,are ochii inchisi dar aceeasi fata frumoasa ca intotdeauna,aceleasi buze rosii cu care ma saruta inainte de culcare,aceeasi obraji usor rosii,aceeasi alunita pe care o pupam mereu..e tot ea,dar ca acum doarme si poate pentru totdeauna.Ii iau mana in a mea si o simt slaba si calduta,o sarut si imi asez capul langa ea.
-Te iubesc! soptesc apoi o lacrima mi se scurge pe obraz.Imi ridic privirea si o vad cum incearca sa deschida ochiii.Ii deschide!Acei ochi albastri care ma linisteau intotdeauna cand plangeam si imi era teama de ceva.O lacrima ii apare in coltul ochiului si nu ii dau voie sa se scurga o sterg incet apoi raman cu mana pe obrazul mamei mangaind-o necontenit.
-Alex...
-Mama..shh nu vorbi.Nu vreau sa te obosesti.
-Te iubesc,scumpule!
-Si eu te iubesc mama!
-Ai grija de tine!
-Mama odihneste-te..
Deodata toate aparatele din incapere au inceput sa sune si o multime de asistente si doctori au intrat in salon.Stiam ce inseamna,ca mama nu mai e! Ca nu a avut puterea necesara sa lupte cu boala care o urmarea.Acum o sa se odihneasca..pentru totdeauna.
-Pentru totdeauna..spun eu in timp ce ies afara din camera dupa ce doctorul imi spune ca mama a decedat.Parca nu ar fi fost evident.Ies din salon paralizat,nu mai simt nimic.Pe hol e Kevin alaturi de familia lui care ma intreaba ce s-a intamplat.
-A murit..spun apoi ies afara si ma asez pe o banca asteptand ca urmatoarea persoana draga mie sa dispara subit.
O sa pun continuarea atunci cand voi avea macar 3 pareri.Nu am cerut niciodata dar vreau si eu sa vad ce parere aveti despre ceea ce scriu si daca merita sa mai continui. :)
