Coltii Lui [vol 1]

Consiliul

       Daca pe exterior clădirea era mișto, pe interior era de a dreptul scoasă din rai, totul era auriu și negru, lumină și întuneric, dar nu în război cum ar fi normal, ci intr o iubire armonioasa. Murphy pășea cu o încredere in sine furtunoasă, era frumos și o știa, se mândrea cu asta, știa ca nu era niciunul mai frumos decat el, si asta ma enerva la culme, priceperea cu care facea fiecare pas, gratia si fermitatea la care o impiedicata ca mine nici n ar putea spera, dar privirea lui, era atat de indescifrabila, nu puteai sa citesti nimic in ochii lui, era incredibil cum isi ascundea cu atata precizie sentimentele sub fațada plina de incredere in sine si aroganta, dar de ce imi dau eu cu parerea? Nici nu l cunosc, poate chiar nu are niciun fel de sentiment pentru nimic si nu exista nicio fațada.
  - Știu ca sunt o bucurie pentru ochii tai, dar in momentul actual trebuie sa te vezi cu consiliul si sa nu te mai holbezi la mine. a spus acesta trezindu ma din visare.
     Am simțit imediat nevoia sa i trag una si fara sa mi dau seama palma mea a zburat spre fata lui, dar acesta a prins o fara niciun fel de expresie, cu o lejeritate ingâmfată, totul la el era doar sarcasm, vorbe usturătoare si incredere de sine, pe langă chipul sau enervant de perfect, bineînțeles.
    Un bărbat înalt care părea sa aiba vreo 21 de ani a venit spre mine si m a condus spre o ușă mare, apoi m a lasat sa intru fara sa mi adreseze un singur cuvant.
  - Sophia Nerisa McCaren. Ia un loc în fața Consiliului. mi s a adresat bărbatul din mijloc, era de un blond amenințator undeva pe la 40 de ani, în dreapta sa, era o femeie roșcată de o frumusete izbitoare, insa privirea sa te baga in sperieți rau de tot, iar in stânga se afla o alta femeie cu parul brun si piele ciocolatie, care ma privea cu o blandete infricoșătoare. M am asezat pe scaun si am fost surprinsa cand acesta a strălucit cu o aura verzuie. Fetele oamenilor din consiliu au luat o aura intunecata brusc, iar femeia a scos un tipat asa slab incat de abia l am auzit, dar apoi si a revenit instant ca si cum nimic nu s ar fii intamplat.
  - Am fost anunțați de faptul ca nu stii nimic despre natura ta asa ca pentru inceput iti vom explica ce esti. Crezi in vampiri domnișoara?
  - Nu domnule.
  - Pai ar trebui sa crezi pentru că esti una dintre ei, a spus acesta si parca pentru a mi dovedi ca nu e simintit, a deschis gura si niste colti ascutiti i s au prelins deasupra gurii smulgandu mi un tipat îngrozit.
  - Nu te teme copila,a spus femeia cu parul brun, si tu o sa ai asemenea coltii pe 29 iunie cand vei implini 17 ani.
  - Tatal tau, Dylan McCaren, a fost vampir, unul renumit ba chiar, asta iti vor explica tinerii vampiri in grija cărora te am lasat.
   - Dar pentru asta trebuie sa fii de acord sa duci la capat misiunea tatălui tău, si anume de a ridica blestemul abatut asupra vampirilor, de a l ajuta sa si indrepte greseala. Si pentru ca vrem sa ti dovedim ca nu ti vrem răul iti vom răspunde la o intrebare.
      Ezitantă, dar totuși curioasă am întrebat:
  - De ce când m am așezat pe scaun acesta a strălucit și a prins culoarea verde?
  - Bună întrebare, acesta este scaunul sacru al vampirilor din Clanul Luminii, poate prinde trei culori, negru pentru un simplu vampir, galben pentru un viitor membru de consiliu si verde pentru urmatorul conducator al vampirilor, scaunul nu a mai prins culoarea verde niciodata inainte de tatăl tau, tatăl tau fiind primul vampir care s a nascut, eu ii tin locul pana cand va fii salvat. Numele meu este Raimond Rainhart.
    La aceasta am ramas cu gura căscată smulgându le fiecăruia câte un zâmbet.
  - Poți pleca.