Meeting with destiny (My hero academia)

"Nu oricine intervine..."

M-am trezit cu gândul la început.
Prima impresie...
Atâta timp cât voi fi eu nu cred ca mai contează altceva. Totuși mi-aș dori sa întâlnesc persoane noi, sa le cunosc, sa îmi petrec timpul cu ele, sa zâmbesc cu ele și când soarta va dori, sa plang împreuna cu ele. Acele persoane de care fiecare avem nevoie in viața. Nu e ca și când as fi disperata sa îmi fac prieteni, oricum. Doar nu îmi place sa privesc in jos ca o persoana trista fara niciun prieten. E ceva ce toată lumea ar înțelege nu? Chiar și așa, nu am nicio putere sa îmi hotărăsc destinul, deocamdată.

Uituca de mama in loc sa îmi pregătească terenul, nu mi-a dus toate actele pentru înregistrare așa ca trebuia sa merg la direcțiune de dimineața. Plănuiam sa nu intarziu la ore din prima zi dar acum nu stiu ce sa mai cred. Mersi ma'.
Era ora 7 fix când am intrat pe porțile școlii. Un fior și-a făcut apariția pe șina spinării așa ca m-am oprit câteva momente înainte sa merg mai departe.
Curtea era precum un parc natural. Erau bănci,  un pod peste un pârâiaș cu apa impresionant de curată, gazon și mulți copaci. Arată liniștitor. Simteam ca locul meu era aici de la început dar asta era doar o prima impresie.

Am pășit mai departe cu mai mult curaj. Pășeam pe hol când am dat peste un baiat care ștergea pe jos. Fără sa vreau am făcut urme..
- O-oh.. îmi pare rău! Ți-am distrus munca..
Un pic dezamagit dar cu un mic zâmbet pe fata mi-a răspuns rapid.
- Sa nu-ți para ! E ok, oricum voiam sa mai șterg o data in partea aia.
Acum e șansa mea.
- Mă numesc Sato Hikari și sunt in primul an.
- Îmi pare bine! Eu sunt Midoriya Izuku și sunt in anul doi.
Ne-am dat mâna și ne-am zambit. Părea chiar de treaba.
- Sato-chan, ce faci aici așa de dimineața?
- Am de adus niște acte pentru dosar. Dar tu?
- Sunt de serviciu..
- Oh înțeleg.. Mă grăbesc.. Ar trebui sa plec. Ne mai vedem Midoriya!
- S-a făcut! Mult succes in prima zi!
- Arigato! Spor la treaba!

Yoșș! Primul meu prieten! Cât de plăcut e sentimentul asta..

Cioc cioc. Am bătut in usa și imediat s-a auzit o voce de femeie pe partea cealaltă.
- Poți intra!
- Sumimasen..
- Ohayo! Tu trebuie sa fi Sato Hikari nu?
- Da, eu sunt. Am actele aici..
După ce le-a verificat a zambit.
- Îmi pare bine ca ai ales liceul nostru. Sper sa îți placa aici. Bun, am terminat, poți pleca.
- Arigato gozaimas!

Eram in întârziere. Mă învărteam de 30 de minute pe holuri și nu îmi găseam clasa. Se sunase de 5 minute. Sunt o aiurita, din prima zi...ai făcut-o lata. Mi-am dat o palma peste fata și am luat colțul unui coridor. Atunci am înlemnit pentru câteva secunde, urmând rapid sa o iau la fuga spre ei.
- Lasă-l in pace! Hei! HEI!! Ce naiba?!..
Midoriya era plin de sânge pe jos și un tip peste el. Am fugit și l-am prins de mâna pe agresor.
Îmi tremura corpul. Mă abțineam sa nu plang. Ce se întâmpla?! Așa de slaba sunt?! Cu glasul ușor tremurând i-am spus încet:
- Te rog..dai drumul..
Acesta m-a privit surprins. Am stat așa, holbandu-ne unul la altul ca doi prosti. Era blond cu ochii închiși la culoare, unii triști, parca fără viața. Îmi păreau atat de cunoscuți și totuși atat de străini.
Îmi era teama sa nu îmi iau și eu una de la el dar nu s-a întâmplat. I-a dat drumul urmând și eu sa fac același lucru. S-a ridicat rapid, mi-a aruncat o privire rece, și-a băgat mâinele in buzunarele hanoracului și a plecat. Fără niciun comentariu a luat colțul și nu l-am mai văzut. Aproape ca uitasem de Midoriya. L-am ajutat sa se ridice și l-am lăsat sa se sprijine pe mine pana la cabinetul medical.
- Arigato Sato-chan.. Stai linistita, sunt obișnuit.
Spunând asta mi-a zambit. Un zâmbet parca desprins dintr-un desen. Nu îmi puteam da seama dacă era adevărat sau doar o amprenta.
- Nu ai de ce sa-mi mulțumești. Am făcut ceva ce oricine ar fi făcut.
- Aici am sa te contrazic Sato-chan..

L-am asezat ușor pe un pat din cabinet și l-am ajutat sa-și îngrijească rănile. Aparent asistenta era plecată.
- De ce spui asta?
- Se vede ca ești noua.. . Nu oricine intervine in bătăile lui Bakugou. De fapt nimeni nu o face.
Bakugou.. de ce îmi suna cunoscut?
- Și de ce nu?
- Ei bine..doar uitându-te in ochii lui parca împietresti. Nu stiu cum sa explic..
- E ok. Nu te forta, nu e nevoie sa îmi explici. Oricum se pare ca din prima zi am dato-n bara.
- Ohhh îmi pare rău Sato-chan! Din vina mea nu ai ajuns la prima ora..
- Nu nu! Oricum întârziasem înainte sa dau de voi. Nici acum nu stiu unde îmi este clasa. Am început sa zâmbesc fără sa vreau. Midoriya?
- Da?
- Dupa ore dacă te simți mai bine vrei sa iesim la un suc? Îți poți chema si prietenii, nu mă deranjează.. Ideea e ca nu stiu pe nimeni și as vrea sa cunosc oameni.. Nu e obligatoriu adică..
- S-a făcut!!
M-a luat prin surprindere.
- Serios..?!
- Da. Ne vedem in fata școlii.
- S-sigur!
- De abia aștept sa îmi cunosti prietenii. Sunt foarte de treaba.
- Ce bine.. .
După ce l-am bandajat acesta mi-a mulțumit și a fugit in clasa deoarece imediat se suna iar el trebuia sa-și predea tema de vacanța.

Am ieșit pe hol in căutarea clasei mele. Deja era stupid la cât de amețită puteam fi. La capătul coridorului dacă tin bine minte erau unele aparate cu sucuri și gustări. Am mers într-acolo in timp ce îmi căutam mărunțiș in geanta.
- Ce naiba..sunt sigura ca aveam și ceva mărunt..
Ajunsă acolo după ce am așteptat câteva momente sa găsesc toți banii, am ridicat capul și atunci, l-am văzut. Era sprijinit lângă automat de perete cu capul ușor lasat pe spate, ochii închiși și mâinele in buzunarele hanoracului roșu.. Avea căștile in urechi. Nu cred ca m-a observat.. Uitandu-mă atent la el nu părea atât de fioros cum spunea Midoriya. Din contra.. părea foarte pașnic iar prezenta lui îmi dădea o stare de siguranta. Foarte straniu. Mai bine plec.. .
Atunci am văzut-o.. Avea o brățara neagră cu ceva scris pe ea. Nu e treaba mea dar ... . M-am apropiat usor de el și am întins mâna spre ea.
- Ce crezi ca faci?!
Atunci am tresarit. M-a prins strâns de mâna. Eram foarte aproape de el așa ca nu știam ce sa răspund.
- E-eu.... ei bine... . Sti.. e-eu doar.. .
- Ești analfabeta sau ce?
- Cum!? Evident ca nu!
- Și de ce nu răspunzi atunci?!
- N-nu e treaba ta!
Mi-am smuls mâna din strânsoarea lui, m-am întors pe călcâi împrejur și rapid am fugit de acolo. Doar in belele te bagi... Ești o cauza pierduta Hikari.

Și totuși...
Acei ochi triști..

________________________________
Autoarea:
Îmi cer scuze pentru greșeli. Aștept opiniile voastre in comentarii, dacă exista:))..