Nu aveam formă... mă simțeam aruncată peste tot, eram un gaz; priveam de undeva de sus și în adâncul sufletului știam că erau eram aia care stătea acolo, jos, în chinuri, așteptând că toate să se termine cât mai repede.
Eram într-un scaun cu rotile, iar picioarele-mi erau acoperite cu o pătură crem, moale. Lângă mine se mai aflau două persoane pe care nu le recunoșteam.
- E timpul, îmi spuse una dintre ele în timp ce mă strânse de mână.
- Știi ce ai de făcut. Nu trebuie să dai înapoi orice ar fi, adaugă celalalta.
- Avem încredere în tine! răsti la unison.
M-au împins la câțiva metri în fața lor, iar în momentul în care am vrut să îmi întorc capul către ei ceva s-a întâmplat. Acum nu mai priveam de sus, ci priveam priveam prin ochii mei. Am ridicat o mână în aer și am fluturat-o simțind cum aerul îmi trece printre degete. Am apucat roțile reci cu degetele-mi subțiri și mici și am împins cât de tare am putut. Reușisem să mă mai îndepărtez cel puțin încă doi pași.
Am privit cerul, într-un moment de tristețe, știind că ceea ce mă așteaptă nu avea să fie plăcut, așteptând parcă un semn cum că ar trebui să mă opresc din ceea ce aveam să fac.. dar nimic. Tot ceea ce puteam observa erau picioarele statuii care se afla la câțiva metri buni deasupra capului meu. Mă rugăm să cadă peste mine și să mă facă una cu pământul.
Măcar asta ar fi fost o moarte plăcută.
Mi-am dezlegat părul lung, șaten și creț, lăsându-l să-mi cadă peste umerii și sânii dezgoliți. Câteva bucle încercau să-mi acopere goliciunea.
Am ridicat mâinile în aer, iar în acel moment trei păsări s-au năpustit asupra mea și au început să îmi rupă părul cu ciocul. Luau câte un fir și trăgeau ușor de el făcându-mă să simț totul. Din când în când câte un firicel de sânge îmi curgea pe față care era și așa plină de lacrimi. Nu știu cât au stat acolo. Mă uitam la ele cum se zbăteau deasupra mea și păreau foarte înfometate. Trebuia să rezist. Greșisem și așa aveam să îmi rascupar greșelile, în speranța că toate păcatele mele aveau să fie iertate.
Iar mă aflam în aer... Eram... un gaz.
Părul meu cel frumos era pe jumătate smuls, iar forma ce mi-o lăsase păsările semăna ca o jumătate de cruce.
Persoanele de mai devreme s-au apropriat din nou de mine.
Una dintre ele a scos o batistă din buzunar cu care îmi curăță fața, iar celălaltă un cuțit, cu lamă subțire.
- Poftim, spuse întinzându-l către mine. Continuă deci...
- Ai păcătuit, zice cu scârbă.
- Așa că trebuie să plătești.
- Ai fost avertizată și totuși nu ai putut să asculți. Obrăznicătură, țipă în timp ce palma mare a lui făcu contact cu fața mea.
- Nu pot... m-am auzit spunând. Nu pot să fac asta singură. M-am ridicat din scaunul cu rotile și am căzut pe jos în fața lor. I-am prins de robele cele albe ce le purtau, murdărindu-le de sânge.
- Ia-ți mâinile murdare de pe noi!, l-am auzit strigând. Târâtură.
Invonluntar, mi-am dat mâinile jos de pe ei. Mă uitam la ei plângând, implorând din priviri să mă ajute.
Și atunci femeia luă cuțitul și se apropie de mine.
- O să fac asta doar pentru că am fost prietene cândva.
Am simțit cu lama rece îmi atinge pielea și dintr-o dată sângele-mi curgea șiroaie pe piept. Nu avusesem timp să reacționez.
Mă aflam din nou în corpul meu.
Mi-am dat gâtul ușor pe spate, iar apoi l-am aplecat în față pentru a vedea mai bine ceea ce îmi făcuse. Tăietura pornea de la mijlocul claviculei stângi, mergea pe diagonală, până la jumătatea sănului cel drept care , acum, stătea pe jumătate rupt.
- Mai ai un singur lucru de făcut și te poți considera iertată.
Mi-am privit mâinile tremurânde și unghiile lungi, roșiatice. Am scos un oftat lung, plin de disperare, iar în clipa următoare unghiile mele se aflau adânc înfipte în rană. Plângeam. Mă durea. Plângeam. Simțeam cum mă rup în două atunci când am început să-mi trag de piele. Plângeam. Urlam și trăgeam din ce în ce mai tare. Mâinile îmi erau acum prea umede. Le-am îndepărtat repede, am luat batista murdară care se afla lângă mine și mi-am șters degetele. Mi-am mai introdus o dată mâinile în rană, de data aceasta și mai adânc. Urlam cu toată ființa mea. Voiam să mă opresc, însă o forță ce era mai presus de mine nu îmi permitea acest lucru. Am căzut pe spate obosită, plină de sânge. Cele trei păsări s-au strâns din nou lângă mine.
- În viața următoare, poate o să ai mai multă grijă, prietena mea, îmi spuse femeie în timp ce se îndepărta de mine.
Le-am văzut ciocurile aproape de fața mea
- Haide, am țipat, mâncați! Mâncați acum, cât este încă cald.
Următorul lucru pe care l-am simțit a fost o înțepătură puternică...
Eram din nou...
gaz!
