Mai e puțin și nu o să mă mai vezi niciodată. Asta ți-ai dorit, nu-i așa? Se va sfârși, precum a început. Într-un nor negru de fum de țigară.
<-«-·~·-««
Aproape că îmi srăpungea țeasta, din care se auzeau bătăile suspendate ale inimii. Păcat că aveau să se oprească pentru totdeauna.
Sângele ce-mi murdărea palmele continua să-mi păteze încheieturile. Rănile de pe genunchi nu aveau să se mai închidă niciodată. La fel ca cele din inimă, nu-i așa, Yoongs?
M-am gândit la noi. M-am gândit la mine. O lacrimă, încă una, mi-a zgâriat obrazul. Cuțitul mi se înfingea în mâini până ce mi-a străpuns arterele.
Fumul se ridica ușor de pe ochii mei, ca un nor al lacrimilor mele ce se evaporă.
Aproape că am uitat că acel "noi" nu mai există.
Mint, nu am uitat vreodată.
Pe de o parte, se auzea zgomotul inimii mele ce umplea golul dintre noi, liniștea nopții, dincolo de ușa închisă. Se auzeau bătăi insistente în ușă, dar eram prea distrasă de propria suferință transformată într-o sinceră și dorită eliberare.
Implor moartea să ajungă mai repede la inima mea.
De ce?
Ca să te uit, Yoongi.
Altfel nu pot.
Am încercat.
Dar...
Nu m-am ales decât cu niște zgârieturi firave.
Cu niște oglinzi sparte.
Cu o inimă frântă.
Și fără tine.
Mereu am vrut să evadez din strânsoarea "iubirii" ce ne-a legat.
Însă acum cred...
că m-a legat doar pe mine
Și nu am reușit niciodată
Dar niciodată
Să te uit
.
În locul mâinilor mele era doar sânge.
În locul obrajilor erau doar lacrimi.
În locul inimii...nu era nimic.
"Nimicul erai tu"
Se aude ceva. Ca și cum s-a spart. Nu-i dau importanță. Mai e puțin și te voi uita.
..
Două brațe puternice mă înconjoară, îndepărtându-mi mâinile, lovindu-le de ale sale.
Pot să jur că e el, însă nu-l priveam.
Respirația sa sacadată îmi invadează complet suflul adânc, trist.
Nu o să te pot uita niciodată.
Șuvițele sale negre îmi intră în ochi, însă, de abia vedeam ceva.
Dar știam că e el.
~Ce vrei, Yoongi?
~Pe tine. Să nu mai faci asta niciodată, ai înțeles? Puteai muri.
-Nu înțelegi. Asta intenționam să fac.
Tresare ușor, în brațele mele.
E atât de cald. Nu e rece ca de obicei. Poate că visez...poate e doar o revelație de-a mea. Însă e cât se poate de real.
Doar inima sa e ireală.
Mă îmbrățișează strâns, promițând că n-o să îmi dea drumul vreodată.
minciuni, Yoongi.
Îmi alungă lacrimile, dar nu și sentimentele. Sentimentele pentru el.
te iubesc, Yoongi.
te iubesc din nou.
Nu că m-aș fi oprit vreodată.
...
Îmi iei măinile în ale tale, cu grijă, îngropându-le ușor în pieptul tău. Mă stingi când faci asta. Și mă reaprinzi când vrei.
....
Fumul deja se află deasupra noastră. Se îndepărtează de noi.
.....
Acum de abia îl mai văd. Îți simt privirea arzându-mă, făcându-mă să mă întorc la tine. La noi.
Te iubesc. Și sunt sigură acum că și tu o faci.
Peisajul în care ne cufundăm e fantastic. Orizontul ce îmbrățișa ultimele gene de întuneric, cioburile împrăștiate pe jos, suprafețe și amintiri aruncate peste tot, dar pe care n-o să le strâng vreodată, imaginea ta, zâmbetul vag, lacrimile, dorința, mâinile tale peste ale mele, buzele crăpate, răsuflul infim din cameră. Sângele. Ce ne pătează palmele. Ochii tăi negri ce îl alungă.
Te iubesc.
până la sfârșit.
