E ceva rece și totuși fascinant la el.
E rece, într-adevăr. Dar nu și cu mine.
Cu ochii săi m-a făcut să am încredere în el. Să pătrund în trăsăturile infime ce-i conturează trecutul, ce îi definesc obrajii plini, buzele, ochii negri, detalii ce trag cu putere de miezul pieptului meu, făcându-i vibrațiile să se audă cu ecou.
Cu ochii săi mi-a demonstrat atâtea lucruri fără ca vorbele să mai aibă sens să fie rostite.
Cu ochii săi m-a făcut să-l plac. Ochii săi m-au ars dintr-o singură privire, de când ne cunoaștem.
Nuanța sa aurie de deasupra pomeților îi dezvăluie o latură sensibilă, puțin vizibilă.
Poate doar noi o vedeam. Noi doi.
Ce frumos sună.
La naiba cu el, nu mi-l mai pot scoate din suflet.
Te urăsc, Yoongi, pentru toate stările provocate. Pentru că aș fi putut să renunț la tot ce am într-o secundă, însă ceva, mai corect, cineva, m-a făcut să mă gândesc mai bine la ce eram pe cale să fac.
Iartă-mă, dar mi-e imposibil să nu te urăsc.
Știu că ai grijă de mine, dar, pe bune, oprește-te.
Yoongi, ești singurul motiv pentru care trăiesc.
Știu cât de absurd este asta scris pe hârtie.
Știu, Yoongs, dar nu mai vreau să trăiesc. Nu știu cum o să-ți spun asta...dar o voi face.
M-ai făcut să râd, să plâng, să tremur, să tresar, să am tot ce mi-am putut dori vreodată. Chiar și acel urs de pluș albastru pe care l-ai câștigat acum 3 săptămâni și care, în mod ironic, îți decorează ție camera, când tu mi-ai spus că mi-l vei da mie.
Îmi pare rău pentru ceea ce ți-am ascuns până acum, dar nu aș fi rezistat să te văd ascultându-mi povestea.
Mama mea nu e plecată, Yoongi, e moartă.
A murit în aceeași zi în care m-a adus pe lume. A murit din vina mea, Yoongs. S-a sacrificat pentru a mă naște pe mine.
Câteva picături pătrund prin materialul subțire al hârtiei, înconjurând-o cu slaba strălucire a întunericului ce ascunde chipul său prăfuit. Ea își trece o mână peste obraz, pentru a le șterge. I se pare deodată imposibil să realizeze acest lucru, deoarece din moment ce a început să plângă auzindu-și propiile amintiri vagi, repovestite, îi va fi greu să se oprească. Îi scrie lui. Tot ce nu i-a spus niciodată.
Știe că merită să afle.
Mai ales că va muri în curând.
Iartă-mă Yoongi că ți-am ascuns asta.
Iartă-mă pentru tot.
Nu voi mai trăi mult.
Simt asta, fără să-mi spună doctorul.
Simt că mai am puțin, dar măcar m-am bucurat din plin de viață. Am gustat din ea din plin. Te am pe tine, cel ce m-ai făcut fericită. Îți mulțumesc și te implor să mă ierți.
Mi se pare prea mult să îți cer să nu mă uiți. Să găsești o fată care să te facă să zâmbești, așa cum tu m-ai făcut pe mine.
Te iubesc, Yoongs.
Am cancer.
Se așează ușor pe pat, făcându-se covrig. Nu îi este frig, nu o doare pieptul sau inima, e doar același sentiment straniu cu care se obișnuise de când i se dăduse încă o lună de trăit.
O lună.
...
Privește obiectele din jurul ei ca și cum ar fi ultima dată când le vede. Strânge la piept fotografia cu ei doi și adoarme, simțind o descătușare în zona inimii.
