Același tavan alb. Aceleași perdele cu flori și tablouri pe pereți. S-a obișnuit cu chestiile astea de mult timp. Se simțea de parcă se afla acolo de o veșnicie, dar defapt era doar câteva luni.
El o privea subtil și trist. Știa ce știa și ea.
Știa că va pleca într-o zi de acolo, dar fără ea.
Pe el îl durea sufletul mai mult decât o durea pe ea. L-a afectat lipsa ei lângă pieptul său, i-a fost dor de sunetul vocii ei, de ochii săi.
Se ridică ușor de pe scaun și se îndreaptă spre pat. Se așează ușor, nedorind să strice armonia cearșafurilor albe și urma mâinilor ei pe acestea. Chipul ei palid îl privea timid.
