Înfruntând inevitabilul

《Capitolul 1》

Imi deschid ochii si observ că tot in banca asta sunt si tot la ora de matematică.
-Mmmda... Tot aici sunt , oftez disperată.
Observ ca toate privirile sunt pe mine, si profesoara se uită cu dezamăgire in ochi mei .
-Iar ai dat glas gândurilor tale ,Hana , mă anunță șoptit colega mea de banca ,Nora.
Oftez si imi pun capul pe bancă, încerc din nou sa închid ochi și să astept pentru un minut așa. Poate ca de data asta ma trezesc si eu acasă. Cum se spune a 6-a oară e cu noroc, daca bine imi amintesc. 57 ,58, 59 și 60! Deschid ochii plină de speranță, dar ca și în celelalte dăți totul e la fel ,doar o diferență este ,ambele table sunt pline cu exerciții algebrice . Oftez și mă pun să scriu scriu si eu ceva in caiet . Nu știu cum am ajuns să devin așa de indiferentă la ora de matematică. Chiar imi place matematica. In urmă cu 4 luni nu avem nimic . O voce înceată îmi șoptește " Plecarea tatălui, te-a afectat ,draga Hana. " Auzind gândul acela, mă focalizez mai mult pe rezolvarea exercițiului de pe tablă, până ce gândul cu privire la tatăl meu sunt îndepărtate .
Într-un sfârșit aud zgomotul râvnit, cel produs de clopoțel. Imi iau caietele și penarul. Mă îndrept spre ieșire, dar vocea profesoarei Mei ,mă cheamă spre dumneaei . Oftez și mă îndrept spre ea cu o privire neutră . Ajung in dreptul catedrei si dau glas întrebării:
- Da ,doamna profesoară. Aveți nevoie de ceva ?
-Mai bine spus ,draga mea, ai tu nevoie de ceva ? Hana nu mă înțelege greșit ,dar te vad atât de plictisită și abătută, după vacanță . S-a întâmplat ceva?
-Nu, doamna profesoară. Nu s-a întâmplat nimic. Și vă mulțumesc pentru că vă interesează persoana mea . Pot să spun că am avut o zi grea .
-Din prima ora ,spune profesoara cu un amuzament in voce . Hana ,vreau să știi că dacă ai nevoie să vorbești cu cineva , eu sunt oricând disponibilă, încheie aceasta cu un zâmbet gingaș pe buze.
-Desigur doamna profesoară. Și vă mulțumesc.
- Cu drag !
-Profesoară Mei, acum voi pleca, spun făcând o plecăciune.
Mă îndrept spre ușă și ies pe hol. În gând am direcția dulăpiorului meu și ce ora am in continuare. Intr-un final am ajuns am ajuns la dulăpior și imi iau caietului de istorie .Le pun într-un colț al dulapului, si încerc să fac puțină curățenie pe aici . Dintr-o dată simt pe cineva in dreptul meu, mă uit în jos și observ ,de la încălțăminte ca este un băiat, fața nu pot să o văd din cauza uși dulăpiorului. Imi iau caietul pentru istorie, și mă gândesc că restul curățeniei o las pe pauza viitoare . Închid ușa dulăpiorului și îl observ pe băiat un pic debusolat . Văd că tot se uita pe o hârtie. Așa că-l intreb :
-Hei, vrei să te ajut cu ceva?
-Ămm, desigur ! Chiar aș avea nevoie de un pic de ajutor. Te rog poți să mă îndrumi până la clasa de istorie a domnului Kim .
-Desigur! De fapt nu o sa te indrum ,ci o să mergem împreună si eu am oră cu dumnealui. Se pare ca suntem într-o clasă! Cum de nu te-am văzut la ora de matematică?
-Aaa, pai am fost acolo si chiar m-am prezentat, dar tu erai cu capul pe bancă cu ochii închiși.
-Mdaa, ăsta a fost un mod de a trece mai repede ora . Dar imi cer scuze pentru nepăsarea mea .
-Aa, nu e nimic, spune acesta cu un zâmbet sincer pe față.
-Adaa, nu am facut cunoștință, ce uitucă sunt ,imi întind mâna, Hana Park,iar tu ?
-Eu sunt Kang Jake.
-Ce drăguț nume, cum de te numești Jake?
-Păi mama nu e de origine asiatică, e din Europa, Anglia mai exact .
-Waw, super! Înseamnă că tu știi foarte bine engleză.
- Da. Acolo m-am născut.
-Și cum de v-ați mutat în Coreea ?
-Ne-am mutat aici ,pentru că mama a decedat într-un accident ,spune acesta cu lacrimi în ochi, iar tata e de origine coreeană. Îmi fine trecând peste...
-Îmi cer scuze nu vroiam să te indispun. Doar ca înfățișarea ta nu pare a fi de o altă nationalitate , iar coreeana ta nu este deloc rea ,chiar e foarte buna ,spun cu un zanbet pe buze si el raspunde la gest . Mă gândesc să îi spun de tata ca să-l fac să se simtă mai bine. Mă gandesc mai bine și dau glas gândului meu:
-Uite daca te ajută să te simți mai bine iti spun că si tata a decedat ,pentru mine .
-Cum adică a decedat pentru tine?
-Ne-a părăsit în urmă cu 4 luni , aproximativ....
- Imi pare rau , spune aceasta .
Nu îi răspund ,deoarece încerc din răsputeri să nu imi cadă o lacrimă și se pare ca îmi iese . Asta mă mai încurajează un pic... Mă simt mai bine, acum ...
-Deci, spune Jake . Cum se ajunge la clasa de istorie .
Imi fac ochii cât cepela și ma uit speriată la ceasul de pe mâna mea stânga . Au trecut 5 minute de cand s-a sunat . Nu îi spun nimic lui Jake ci doar il trag după mine . Incepe să alergam până la clasa . Într-un final ajungem la intrarea clasei .Trag o gura de aer si îi spun lui Jake gâfâind:
-Roaga-te la toti sfinții pe care îi știi ,Jake, să se îndure de noi . Poate îl prindem in toane bune pe profesor, după vacanță. Ăsta e un fel de drăcovenie in formă de om ,spun făcându-mi cruce.
Mâna imi tremură ușor, incerc să bat la ușă, dar a sunat jalnic . Apăș clanața ușii si intru tremurând in clasă cu Jake in urma mea.
-Bună ziua, domnule profesor . Îmi cer scuze de întârziere , dar i-am arată lui Jake ,noul coleg , liceul din mare.
Nu spune nimic ,doar ne face un semn din mâna arătândune ultima banca din clasa, ca sa ne așezăm în ea . Asta nu e a-bună imi spun eu așezându-mă în bancă. Se apropie de banca noastră ne zâmbește drăcește, tipic lui, și spune :
-Bun venit Kang Jake. Mi-a fost informat ca voi avea un elev nou in clasa aceasta, dar mă gândeam că te voi găsi în sala de clasa nu la intrare ei împreună cu eleva Hana Park. Pentru asta o sa faci un eseu despre Al Doilea Război Mondial împreună cu domnișoara Park . Eseul va trebui să fie de 40 de pagini scrise de mâinile voastre, daca nu va fi anulat și după veți face o vizită directorului acompaniați de părinți voștri. Proiectul va fi predat maine....
-Dar domnule Kim ,îl întrerup eu , maine nu avem oră cu dumneavoastră.
-Stiam. De acea am vrut să spun să mi-l aduceți la sfârșitul cursurilor ,dar pentru că ai facut gestul urat de a ma întrerupe ,o să-l predați in pauza de masă și veți sta cu mine până ce îl voi corecta ,iar asta va dura, cred că, toată pauza.
-Dar...
-Nici un dar, domnișoara Park. Mai vreau să adaug un lucru , maine aveați cursurile doar până la ora 2 ,deoarece se sărbătoresc cei 56 de ani de la întemeierea liceului nostru și nu v-aș fi reținut atât.
Auzind cele spuse de profesor mi-a venit sa imi dau o palmă peste frunte . Mă uit la Jake, iar în ochii lui se văd doar flăcări care l-ar arde pe profesor de viu dacă ar fi posibil asta. O idee strălucită imi trece in minte . Aștept să se îndepărteze profesorul ca să-l liniștesc pe Jake . După câteva minute ii șoptesc:
-Am o idee Jake ,așa că fi pe pace.