Vag și înecat de umbra unei singure amintiri,
trăiesc în întunericul rătăcitor, reflectat
În fildeșul ce acoperă și suprimă toată suflarea din cimintir.
Doar licărul stelelor rămâne divina călăuză a mortului cantat
de milioanele de mreje verzi nuanțate de rugină.
Șoaptele anticului pământ,
se pierd în adierea vântului aspru,
Ele au existat, exista și vor exista, fiindcă sunt pecetluite de frumosul castru al benevolenței sobre.
Piatra rece din depărtare scârbește un non-sens al temniței tenebre numită viața, astfel
tot ce se-ntemnitează
e doar bătaia unei aripi de ceas, ruinată de niste crezuri prostești...
Florile, atât de comune, schițează picaturile de cleștar, lăsate de inimile diluate de durerea însingurării.
Aburul viselor mele se adâncește și apoi prăbușindu-se
într-o ceață, ce împodobește sinistra cripta, scrijelită de lumina unei năluciri, eliberează
greutatea morbidă de pe umerii mei,
amestecandu-o cu praful de stele de peste tot...
Oare asta simți când treci în neființă?
CITEȘTI
Cicatrici negre
SpiritualA simți=a trăi. Sentimentele ne deosebesc de necuvântătoare, când viața te face sa simți că nu ai nicio șansă, tu, de fapt ești mai sus decât ceilalți, deoarece ai ajuns la capătul puterilor tale și cauți să te autodepășești. Asta echivalează cu a...
