Suho: DU-TE!
Atunci am intrat, dar încet. Camera era antifonată, iar Taehyung desena în patul lui, cu căștile pe urechi și cu muzica în blană. Nici nu m-a observat când am ajuns, așa că am profitat de situație și m-am așezat lângă el pe pat. Abia atunci și-a dat seama de prezența mea. Voia să își dea căștile jos, dar l-am oprit și m-am apropiat de el, punându-mi capul pe umărul lui și uitându-mă la desenele lui. L-am simțit cum, pentru câteva secunde, nici să respire nu mai putea, dar când s-a trezit la realitate, și-a dat căștile jos, și-a pus caietul și creioanele lângă pat și m-a împins jos din pat, după care s-a apropiat de mine. M-am ridicat, iar el m-a luat de mâini și m-a trântit la perete. Privirea lui parcă mi-a pătruns sufletul.
Taehyung: Cine ești și ce cauți aici? *spune pe un ton foarte jos, dându-mi fiori pe șira spinării*
Nu rupea deloc contactul vizual, și parcă nici nu mai știam să vorbesc. Am încercat să îl împing, și până la urmă am reușit, ducându-l până la balustrada balconului, pentru ca era la etaj. Taehyung a început să rânjească și, când să îl împing mă trăsese cu el, am apucat balustrada și i-am văzut pe băieți jos, fiind pregătiți să prindă pe oricare dintre noi.
Taehyung: Ți-e frică de înălțimi? *spune punându-și mâinile pe șoldurile mele. știam că îi e puțin frică de ce s-ar putea întâmpla, dar voia să mă facă să cedez*
Ale: Jocul ăsta se poate juca în doi, Kim Taehyung. *îi spun, împingându-l, el căzând și fiind prins de băieți.* FUGIȚI! *le strig, după care mă întorc la Sehun, Kai și restul*
Planul mergea bine, până când am avut parte de o surpriză imensă.
