Prietenă cu singurătatea//Luke Hemmings

48.

Dragă Luke,

Aş putea să scriu pagini întregi, cărţi, romane, rânduri care să îţi i-a o viaţă să le citeşti,...dar ce rost are când tu numai eşti lângă mine?...cât de mult aş vrea să te am lângă mine şi să îţi spun, privindu-ţi ochii cum se luminează cât de mult te iubesc.Acum spun aceste cuvinte unei fotografii, care îmi zâmbeşte şi care îmi aduce aminte de tine.O fotografie aşezată în spatele unei coperţi, o fotografie care este tot ce mai am.Când simt că dorul de tine devine de nesuportat deschid acea copertă rece, şi dau de chipul tău, pe care...îl priveam, îl adoram îl iubeam.Am pierdut orice speranţă pe care o mai aveam, singurul lucru pentru care trăiesc este că vreau ca într-un final să fii mândru de mine. Ţi-am promis că te voi face să fii mândru de realizările mele, şi voi încerca asta cu ultima mea putere. Păcat că nu vom putea împărtăşii bucuria împlinirii mele împreună. Cât de mult aş vrea să îţi pot auzi glasul seara când adorm, să îţi pot mângâia chipul,....cât de mult îmi doresc să te pot săruta. Ce dor îmi e de clipele pe care le-am petrecut împreună. Cât de mult m-ai ajutat, cât de frumos îmi vorbeai şi câte lucruri m-ai învăţat. Ai fost alături de mine când mi-a fost cel mai greu.Ţin minte când ai plecat de lângă mine. Nu am să uit acele momente niciodată. Nu pot trăi cu ideea că o altă persoană se bucură de atingerea şi iubirea ta. După fabuloasă despărţire pe care o avusesem, ai fost exact ceea ce aveam nevoie. M-ai împiedicat să plec, mă rugai chiar să nu plec , te-am ascultat şi am rămas, crezând că aşa te voi face să fii al meu. Dar se pare că nu a fost cum am vrut. Toate cuvintele tale au murit în clipa în care am hotărât să ne despărţim. Au rămas doar amintirile, care acum mai mult ca niciodată revin şi mai dureroase în mintea şi inima mea...