Prietenă cu singurătatea//Luke Hemmings

51.

Dragă Amaris,

De când ai murit viaţa mea este un chin.În acea zi când te-am găsit întinsă pe podeaua din baie înconjurată de sânge credeam că o să mor...

Te-am sunat ca disperatul şi nu mi-ai răspuns.Atunci mi-am dat seama că s-a întamplat ceva.Am alergat la tine acasă,intrând fără să mai bat la uşă.Am intrat la tine în cameră şi nu erai aşa că m-am dus direct spre baie.

Te-am văzut stând în mijlocul băi într-o baltă de sânge.Când te-am zărit am rămas fără aer căzând în genunchi lângă tine ţipând şi urlând.Nu îmi venea să cred ce văd în faţa ochilor.M-am apropiat de tine şi nu mai respirai.Erai albă ca varul,buzele tale erau uscate și vineţi.Am pus mâna pe faţa ta,fiind rece ca gheaţa fiind uscată şi palidă fiind cândva roşie ca focul...Am început să plâng şi să ţip până a venit mama ta care mai avea umpic şi leşina.A început să plângă venind lângă tine îmbrăţişându-te şi spunându-ţi:

-De ce ai făcut asta Amaris?De ce?Îmi pare rău că nu ai avut o familie şi o viaţă cum ţi-ai dorit-o.Îmi pare rău că am fost o mamă groaznică,că nu te-am iubit destul,că te-am ignorat...Te iubesc scumpo!Asta să nu uiţi niciodată!