Momentul în care am auzit clopoțelul sunând m-a calmat. În sfârșit s-a terminat și ziua asta. Abia aștept să ajung acasă și să dorm.
-Și..mergi acasă? a întrebat Max.
Iarăși el...M-am oprit din mers.
-Ar trebui să merg altundeva?
-Dacă nu ai ceva de făcut, am putea merge la o cafea, zice zâmbind.
-Max...nu.
-Pot să te conduc acasă atunci?
-Nu te mai ține după mine! Mă enervezi. Nu pot face nimic, că ești și tu. Mereu. Nu știu ce vrei de la mine, dar lasă-mă te rog în pace.
M-am uitat urât la el și am plecat. Mă enervează atât de tare!
Când am ajuns acasă, am urcat în camera mea și m-am trântit pe pat. A trecut abia o zi și deja m-am săturat. O bătaie în ușă m-a speriat.
-Intră! am spus.
Mă așteptam să fie mama, dar în locul ei era Andrei. Am sărit ca arsă și m-am dus să îl îmbrățișez. El mi-a oferit un scurt sărut pe buze
-Andreeeeei. Mi-a fost așa dor de tine!
-Și mie!
-Ce..ce cauți aici? Nu mă așteptam!
-Am venit să te văd..trebuie..trebuie să vorbim.
-Sigur...s-a..s-a întâmplat ceva? am spus bâlbâindu-mă.
Nu e a bună. Probabil urmează ceva foarte rău.
