Ganduri

Pastrez amintirile frumoase, sunt singurele lucruri care imi apartin

De fapt, nici nu stiu cum e mai bine, sa iti scriu un mesaj din asta lung sau sa vorbim fata in fata. As alege sa vorbim fata in fata dar pare ca te deranjez...

Asa ca o sa scriu la ce concluzie am ajuns. In primul rand, as vrea sa imi cer scuze pentru comportamentul meu din ultimul timp, dar toate astea au fost faze prin care trece o femeie devenita vaduva, anumite etape pana sa privesc situatia cu alti ochi.

Zic ca sunt vaduva pentru ca sotul meu, persoana pe care o iubesc si de care m-am indragostit, nu mai exista. Imi pare rau pentru asta, dar am ajuns sa realizez ca desi a plecat de langa mine si m-a lasat singura, o sa pretuiesc momentele cu el,si toate amintirile. Iar toata iubirea mea o sa fie pastrata pentru el, fiind primul meu husband, primul iubit, primul om langa care am zis ca o sa construiesc ceva si am inceput sa construiesc ceva.

Dupa momente in care esti singur ai timp sa gandesti si sa analizezi tot, timp in care dupa disparitia lui, chiar am avut multe de analizaz. Am ajuns la concluzia ca nu mai are rost sa ma supar, ca pana la urma pentru orice faci o sa fie un raspuns din partea karmei. Si am ales dupa disparitia celui la care tineam sa pastrez de la el doar amintirile, momentele si sentimentele frumoase. Nu ma plang, dar a fost nevoie de multe video-uri despre subiectul asta, multe discutii cu alte persoana, mult timp de singuratate si de gandit ca sa ajung la concluzia ca ma straduiesc degeaba sa schimb ceva ce deja nu mai poate fi schimbat. E degeaba daca toata situatia actuala nu depinde de mine si depinde de cel in mainile caruia mi-am pus viata, inima, sentimentele.

Ma intreb oare la ce s-a gandit cand a decis sa isi petreaca mai mult timp cu alta. Si singurul raspuns pe care il gasesc e faptul ca omul care e acum, nu e iubirea mea, e pur si simplu altcineva, sufletul meu pereche doar a disparut si altcineva i-a luat locul. Ma consolez cu gandul ca desi am devenit o vaduva, am amintiti pe care le pot pretui de acum incolo.

Locuri in care am fost impreuna, care pe langa un zambet tamp adus pe fata mea, provoaca si cateva lacrimi. Azi de exemplu, am stat sa  ma legan usor in parcul in care l-am asteptat in primul an de facultate cand se consolida relatia noastra. Absorbeam lumina soarelui si imi stergeam usor lacrimile ce apareau pe obraji. Ma miscam usor in fata si in spate si ma intrebam, el oare ce face? Se gandeste la mine? Isi mai aduce oare aminte de discutia din parcul de langa facultate? Stiu sigur ca aici am auzit prima poveste despre daruirea unui mar si din instinc, in incercarea de a face aceasta amintire si mai reala am inceput sa mestec o guma, era frumos acum un an, era frumoasa iubirea lui sincera .

Cumva, din sirul de ganduri ma scoate o fetita micuta care ma intreaba daca poate sa imi ia locul pe leagan. Morocanoasa din cauza ca mai voiam cateva minute cu acele amintiri doar zic un "oricum voiam sa plec". Si asa, pentru cateva secunde, moment in care mi-am pus castile in urechi, am zis sa pastrez amintirile frumoase, poate o sa ma mai intorc in parc si maine..

Am atatea amintiti prin care sa trec din nou, acum fara cel cu care le facusem si totusi nu cred ca am destule lacrimi pentru toate. Mi-a inselat increderea, dar cel care a facut asta, vreau sa cred ca nu e cel langa care voiam o viata impreuna, ceva s-a schimbat, el, nu mai e el, e un el mai stricat, e un el fara mine, e un el cu o gandire ciudata, unu pentru care eu nu mai insemn nimic, un alt el care nu considera ce aveam ca ceva bun. Am atatea de scris, si lui i-am scris mesaje lungi,dar e degeaba, pentru el nu conteaza, pentru el nu conteaza ca eu ma simt rau si ranita cand il vad cu altele, cand il vad cu "ea". Ma simt distrusa in interior, dar mintea si inima mea au cazut de acord sa zicem ca cel care ma facea fericita pana acum , nu ma exista pe lumea asta. Poate n-ai fost tu. Poate după cel mai urat sfarstit vine cea mai frumoasa viața. Se pare ca prima iubire nu e menită sa reziste.