Ganduri

Intrebari, raspunsuri, indiferenta

Stau sa ma gandesc daca mai are rost.

Oare privesc situatia cum trebuie?

Ce se schimba daca raman aici?

Poti oare sa treci peste momentele in care increderea ti-a fost tradata si inselata?

Nu mai stiu ce sa fac, nu mai stiu cum sa ma comport.. ramand cateodata blocata in ganduri. Ceva ma face sa cred ca totusi sper deja prea mult ca se va schimba si o sa mai pot simti ceva, exceptand o amortire.

Ma simt amortita, nici nu mai indraznesc sa cred tot ce imi zice.

Oare.. oare zice adevarul cand vorbeste asa frumos? Oare chiar face ce zici sau iese iar in oras, iese iar cu ea?

Toata amorteala asta mancanca si se hraneste cu emotiile mele. Ma gandesc ca intr-o masura e bine, stiu asa ca nimic nu ma mai poate rani, dar imi e teama , teama sa nu raman de tot fara sentimente.

Sa fiu un vas frumos in care sentimentele sa nu isi mai gaseasca loc? Ma tem atat de mult sa ma mai avant in iubire, imi e teama sa nu fiu iar ranita, imi e teama ca o sa iubesc degeaba si nu o sa primesc nimic in schimb.

Vreau sa devin indiferenta, inima mea e rupta in atatea bucatele inca totusi tot ce poate arata e... nimic, nu mai poate arata nimic. O simt goala, simt un imens gol in suflet, fluturasi, dar nu fluturasi de iubire, fluturasi care apar atunci cand faci iar ceva gresit. De ce o faci? De ce fluturasi mei nu reprezinta iubire?

Stii prin ce sentimente trece cineva care isi vede iubirea langa alta persoana?

Imi amintesc si acum starea, nu pentru ca nu as vrea sa o uit ci pentru ca a fost prea recenta si prea plina de minciuni ca sa o uit.

Inima iti bate tare ca si cum vrea sa iti iasa din piept, fara sa vrei ochii se inrosesc pregatiti sa planga, dar tii lacrimile in tine, nu ii poti lasa pe ceilalti sa le vada, poti face asta cand esti singur si nu te vede nimeni, corpul tau bate la fel de rapid ca si inima si incepe un tremurat usor, pe care, la fel il tii sub control cat poti de mult, incerci sa iti distragi atentia cu alte lucruri dar nu poti, ramai pentru cateva minute blocat. Inca iti plesneste inima in piept. Probabil e doar imaginatia mea, dar puteam sa jur ca imi aud inima cum se sparge, ca o farfurie scapata pe jos.

S-a facut tandari.

O lipesc eu cumva, trebuie, pare oricum ca doar eu pot face asta, nimeni altcineva dispus sa ajute.

Deja am primit o promisiune ca pot lua o pauza de la a lupta si nu mai e nevoie sa ma astept sa fiu ranita cu mult inainte de primul episode de genul. Dar cum crezi ca am ajuns in situatia asta din nou? Am avut, iar, incredere in promisiunea asta.

Am simtit de atat de multe ori dezgustul si inima batand rapid incat pot zice ca indifferent de cate ori trec prin starile aste se simte la fel. O dezamagire care ma convinge ca ar trebui sa devin indiferenta, sa las pe altii care se descuca mai bine decat mine la ce inseamna iubire sa se bucure de ea.

Ma simt lasata in urma. Dar oare, chiar daca am sta impreuna, as trece oare peste momentele mele de ramas pe ganduri? Ar rezolva asta ceva?

Tot ce pot face acum e doar sa ma asez si sa respire, usor, calm stiind ca macar asta nu ma poate rani.

Sunt atat de multe lucruri care ne pot rani si atat de multi oameni care fie ca vor, fie ca nu, ajung sa te ranesca. Ce te raneste si mai mult e faptul ca nu lucreaza sa sa isi stearga greselile, iti cer doar sa treci tu peste ele. Rationalul poate face asta dar crezi ca inima poate trece peste o ranire?

Incerci sa repair farfuria mai sus sparta cu lipici, dar se vad clar ranile pe ea. Dar cum ar fi sa inveti o tehnica noua de a o repara, cu aur, comparam acum aurul cu lupta ta de a indrepta lucrurile, valoreza mai mult noua farfurie reparata printr-o tehnica ce, desi ranile sunt acolo, ceva mai bun le ia locul.

Raman pe ganduri din nou.

Nu are cine sa iti raspunda la intrebari, cu atat mai putin cine sa iti demonstreze ceva, sa iti demonstreze tot ce zice prin fapte. Oare, imaginatia ta a inventat relatia asta iar acum te-ai trezit la realitate?

E mult de gandit, ganduri care te strapung, care nu te lasa sa adormi dar dupa cateva zile de acest tip ajungi sa amortesti. Ma intreb, oare ce o sa reuseaca sa starneasca din nou dorinta de a iubi? Oare, daca dispar acum din viata ta, ma cauti? Si oare, ma cauti pana ma gasesti sau o sa renunti dupa cateva incercari esuate?

Imi plac atat de mult imbratisarile tale toate momentele de tandrete, dar e degeaba daca toate emotiile tale sunt false. As vrea sa încerc sa fac atât de multe cu tine, lângă tine, dar, indiferenta ta distruge totul. A distrus tot. După un timp o sa fiu sigura ca nu îmi pare rău. Durerea e putere, o noua putere pentru cei care o sa învețe cum merita sa le fie tratat sufletul și inima. Nu orcine merita sa intre acolo, nu orcine merita un loc atât de important, nu e pentru oricine astfel de fericire. De aia se și strica lucrurile, intr-un final cei ce nu merita, se șterg singur. Cu siguranța după cea mai mare greseala vine și cea mai mare iubire.