Noi din nou

Capitolul 5

-Abby? Nu ai scos niciun cuvânt de când am intrat in camera, îmi spune Cami îngrijorată.
-Scuze.
Se uita la mine ciudat.
-E un cuvânt! ma apar eu, dar cu Ronnie nu merge așa.
-Nu... sunt foarte obosita.
Ma duc sa schimb in pijama, dar nu îmi iau la mine periuța de dinti, pentru ca eu și Ronnie avem o tradiție de a ne spala împreuna pe dinti când suntem intr-o tabăra sau ceva de genul asta. Pai, sunt intr-o mini-excursie, nu?
Prietena mea se aseaza in pat și îmi face loc sa stau și eu. Îmi spune ca e posibil ca Bex sa nu vina in seara asta, așa ca pot sa dorm in patul ei, dar, sincer, chiar mi-ar plăcea sa dorm cu Cami. Ma linisteste și ma simt mai bine in preajma ei.
Ma cuibăresc, deci, lângă ea, iar ea începe sa vorbeasca despre Aaden. Aflu ca e cu un an mai mare, ca au același gusturi in muzica, ca nu ii place sa citească texte literare, ci doar articole și știri, apoi ca a jucat fotbal de performanța, dar ca acum practica înot-aici ma opresc și mi-l imaginez doar in sort de baie, dar îmi e foarte greu, in special după ce Cami își da seama ce fac și ma zgâlțâie bine, de aproape cad din pat.
-Ești atât de previzibila! face ea.
-Da, mulțumesc, ma strâmb eu, dar o ascult in continuare.
-Abigail! ma trezește ea dintr-o contemplare asupra defectelor lui Carter. Încerc sa ma conving ca nu e perfect și ca nu are nimic special și ca nu e singurul care m-a văzut și ca nu...
-Ești îndrăgostită de Carter?! Nici nu mi-as fi închipuit! Adică da!!! Uf, ce bine ca ai uitat de Nate!
Au.
-Nu am uitat! Sa nu mai spui asta niciodată! ma aprind eu și chiar ma ridic in șezut.
-Ușoooor, exclama Cami și se uita iar pătrunzător.
Dacă as putea, m-as supăra pe ea.
Dar, in loc sa îmi consum energia pe așa ceva, ma întind la loc și ma apropii și mai mult de ea. Se uita in jos la mine și oftează.
-Tu chiar nu vrei sa înțelegi ca primul iubit nu înseamnă ca e și ultimul, spune, vrând sa fie întrebare, dar iese afirmație.
-Dar dacă eu tot pe primul îl iubesc! protestez trista, cu un nod in gât și o mulțime de lacrimi in ochi.
-Nu e nimic greșit in a iubi mai multe persoane deodată. Nu ești cu Nate nici in imaginația ta, dar cu Carter poți fi și acolo, și aici, pe Pământ! Se vede ca îi place de tine și se vede ca și tu îl placi.
-Dacă îl plac pe Aaden? o provoc, deși știu ca nu o sa muste momeala.
Oricum, amândouă avem caracter tolerant când vine vorba de băieți. Chiar am vorbit odata despre asta, eu i-am zis ca as renunța sa îmi placa un băiat, dacă i-ar place și ei, iar ea mi-a spus la fel.
In concluzie, băiatul iese cel mai necâștigat.
-Nu ai obosit sa te chinui atâta?! șoptește Cami împăciuitoare.
-Nu știu.
Ma întorc cu fata către fereastra și admir luna. Cami ia telefonul și aud notificarea unui mesaj, apoi o simt zambind subtil.
-Imi faci publicitate sau avansezi cu relația?
Sper sa fie a doua varianta. Din tot sufletul îmi doresc asta.
-Ambele, de fapt.
Poc! A căzut cerul pe mine.
-Da-mi sa văd! ma întorc eu in secunda următoare și ma întind după telefon, dar Cami îl trage la timp și îl tine sus. Când ma ridic pe pat, se ridica și ea, dar se duce spre patul lui Bex.
-Ronnie!
-E telefonul meu!
-Dar vorbești despre mine!
Aud sunetul de la notificări și la telefonul meu. Ma mir cum de nu era pe silențios.
"Sunt Carter. Voiam sa îți urez Noapte buna!"
-CAMERON!
-Uuuups!
Trimit un "Mersi! Noapte buna!" rapid și ma duc către ea, luându-mi mutra imbufnata.
Cami începe sa rada. Bineînțeles.
-De ce ai făcut asta? Vreau sa zic... Nu vreau sa îmi placa de Carter! Dacă o sa fiu împreuna cu el? Dar el e aici, eu sunt acolo! Relațiile la distanță abia merg! Ce am zis? Nici nu ma gândesc sa ajungem la "relație la distanță". Sunt atâtea fete frumoase aici! Eu sunt... eu.
-Abby, îl știu pe Carter. Nu te-ar răni cum a făcut-o ghâm, tușește ea dramatic, iar datul numărului de telefon nu e așa o catastrofa! Linisteste-te.
-In niciun caz! Eu nu ma mai îndrăgostesc de nimeni. Punct.
Cameron râde din nou, iar eu as zâmbi, dacă nu as fi prea pierdută in visele mele melodramatice și complet ireale. Îmi imaginez doar pentru o clipa cum ar fi sa stau in brațe la Carter, cum ar fi sa ma țină de mâna fie și o data la doua săptămâni, cum ar fi sa ii vorbesc și sa ma asculte, sa îmi pună degetul pe nas, lucru pe care îl ador, sa ma sărute și sa adorm la el in brațe. O clipa e prea puțin, dar ma conving ca sunt doar o visătoare incurabila, menită sa își frângă inima in mii de bucăți doar pentru ca ii e frica sa nu i-o frângă altcineva.
Și așa îmi vine o idee:
-Cameroooon! Sunt a doispea!
-Așa... nu știai? se preface ea surprinsă, dar cred ca înțelege unde bat.
-Nu am timp de iubit! ii zic eu triumfătoare.
-Ha! Nu ai timp de acest iubit, ca de Nate...
Știu ca Ronnie nu îl suportă pe Nate, deci de ce ma mai chinui sa o conving ca Nate nu e, de fapt, așa un monstru, cum l-am numit eu. Cami nu se lasa atât de ușor convinsă, nu cum ma las eu. Uneori e mult mai bine așa.
-Ma dau bătută, zic, înainte sa mai spună ceva. Ma așez la loc in pat și ma învelesc cu plapuma ei, clipind către luna ce se vede pe fereastra.
-Haide, nu te supăra pe mine, ma mângâie Cami pe brat și ii șoptesc:
-Nu sunt supărată pe tine, nici nu ma obosesc să fac așa ceva. Sunt doar... confuza.
-Doamne, ce ma fac eu cu tine?!
-Absolut nimic, murmur trist. Povestește-mi ceva, ca sa adorm.
-Cred ca glumești. Adorm mai repede decât tine, dintotdeauna.
-Te rog, ii spun cu glas frânt și Cami se conformează, începând sa îmi povestească din cartea pe care o citește acum, dată de profesoara de literatură.
Iar eu alunec in somnul meu, simțind o durere molcoma in piept, noduri prin creier și multe, dar multe întrebări atârnate prin tot corpul.
De ce?