Noi din nou

Capitolul 3

Ma uit fix in ochii lui Nate și, când clipește, îmi retrag capul, zâmbindu-i satisfăcut, poate arogant și îmi sprijin capul intr-o mâna.
-Nu te mai da așa mare, Pistruiato, îmi spune Nate și ma ia prin surprindere. Strâng din dinti și ii spun:
-Nu folosești absolut nicio porecla.
-Nici Abby? ma întreabă, zambind ironic.
-De ce am ales sa stau cu tine la prânz?! spun exasperata.
-Hai sa vorbim despre proiect, îmi spune și ia in gura un cartof prăjit.
-Mda. Scoți tu pozele de când eram mici?
-Am o idee.
-Nu mai spune, ma prefac eu entuziasmata.
Nici nu cred, de fapt, ca trebuie sa ma străduiesc prea mult sa ma entuziasmez. Eu ma entuziasmez din orice lucru, oricât de micut ar fi. In clasa a opta, doamna de romană m-a pus sa fac o compunere despre o întâmplare de bucurie simpla. Am adorat compunerea aia! Aveam atâtea de povestit, încât am scris mai multe. Cred ca mi se luminează ochii, pentru ca Nate pocnește din degete in fata ochilor mei.
-Scuze, ii zic, dar decid sa nu revin cu totul in momentul de acum, ci sa mai zăbovesc un pic in trecut. M-am bucurat atât de mult când un coleg, David, mi-a spus ca sunt făcută din praf de stele și cand Jacob, un alt coleg din gimnaziu, mi-a spus ca Ștrumfița ar fi descrierea mea intr-un cuvânt. M-am bucurat când am vãzut baloane la petrecerea unei prietene din clasa a opta și când a nins pentru prima datã acum aproape patru ani, în 2019. A fost minunatã ninsoarea aceea, din cerul alb cãdeau bucãți de zãpadã și m-am umplut de nea pe geaca, pantaloni, ghiozdan, în pãr. Charlie a râs mult de mine în dimineața aceea, dar așa era: ador zãpada și ador sã privesc cum ninge.
Sunt destul de prezenta, însă, ca sa îl observ pe Nate cum strânge din ochi și chicotesc.
-Hai sa scriem sub forma de poveste, spune el și inlemnesc.
-Pentru ca..., încerc sa ma arat nelamurita, nu surprinsă.
-Pentru ca îți place sa scrii și știi sa te joci cu cuvintele.
-Ah, ce dulce, ma strâmb eu doar ca sa ascund focul ce mi s-a aprins și mai tare in ochi la auzul complimentelor.
-De ce ești atât de răutăcioasă cu mine? Ce ți-am făcut sa fii atât de... irascibila? întreabă el exasperat, dar își muta privirea in farfurie când îl privesc cu subînțeles.
-Am crezut ca am trecut peste, îmi spune oarecum supărat, dar dezamăgit.
-M-am schimbat mult. Îmi pare rău. Probabil o sa fiu arțăgoasa, sau chiar afurisita, încep eu predica, dar Nate deja zâmbește.
-Ce e atât de amuzant?
-Tu! Încetează sa pretinzi ca te-ai schimbat! Ești exact aceeași de opt ani! îmi spune și îmi zâmbește larg.
Ma enervez. Foarte, foarte tare. Dacă el considera că am rămas aceeași după ce m-a înșelat, după ce tatăl lui Charlie a intrat in închisoare, după ce toată lumea mea s-a dărâmat din cauza faptului că Charlie e acum singurul băiat in care știu ca pot avea încredere, și după ce mi-am pierdut încrederea in mine și am risipit toată iubirea nu numai pe el, ci pe întreaga planeta, atunci se înșală amarnic.
-Nu, nu mai sunt. Dar, bineînțeles, nu ai cum sa știi asta. Va trebui doar sa te conformezi.
Sunt prea răutăcioasă.
Imi cer scuze in minte, dar sunt foarte conștientă de faptul ca nu pot sa îmi las inima nebuna sa se îndrăgostească din nou de Nate.
Am menționat "din nou"? Nici nu m-am oprit vreodată din a-l iubi.
Doamne, cât sunt puternica.
La gândul asta zâmbesc și sorb din sucul de portocale.
-Abbs? De ce zâmbești? face Nate și ma privește cu subînțeles, pe sub gene.
-Nebunule! Ma gandeam ca sunt... puternica.
Oftează și murmura un "Da."
-Deci, scriem sub forma de poveste?
-Da.
-Povestea Prințesei Speranța și a Printului Cântător.
-Nu sunt o prințesa. Iar tu nu îmi ești print, ii spun ca și când e cel mai evident lucru de pe Pământ. O văd pe Scarlett venind spre noi și îmi mulțumesc in gând ca nu trebuie sa mai continui discuția.
-Salutare, porumbeilor. Pot sa stau?
-Sigur, spune Nate, iar eu ii șoptesc lui Scar ca nu suntem porumbei.
-Cum zici tu, ridica din umeri și se aseaza mai bine pe banca pe care sta și Nate.
Ii las pe cei doi sa vorbeasca, in timp ce ma gândesc la ce a spus Nate. Ador felul in care cânta. Deși nu a compus nimic pana acum, solo-urile la chitara ii ies foarte bine. De fapt, obișnuia sa cânte "A milion dreams", din filmul "The greatest showman" la chitara, pentru ca ma ajuta sa ma liniștesc și sa uit de tot și toate. Aveam o înregistrare cu cântecul și mi-o puneam când nu puteam sa adorm, chiar și după ce m-am despărțit de el. Dar cânta mult mai multe. Le învățase pe toate pentru mine. "Back to life", de la Zayn. "Through the dark", de la One Direction. "Hit the lights", de la Selena Gomez. "There's nothing holding me back" de la Shawn Mendes. "Castle over the hill" de la Ed Sheeran și "Wolves" de la Selena Gomez.
Dar s-a dus acum.
-Hai, avem algebra, îmi spune Scarlett și se ridica de la masa, luând și tava mea. Iau ultima gura din sucul de portocale, geanta pe umar, și ii spun lui Nate:
-Povestea Fetei Speranța, iar el îmi ia vorba din gura:
-Și a Băiatului Cântător.
Ne zâmbim și ii fac cu mana. Îmi raspunde la fel.
Aflata afara din sala de mese, Scarlett îmi spune:
-Ești convinsă ca nu mai ai nicio treaba cu Cooper?
-Da, ii răspund cât de sigura pot doar ca sa nu se observe confuzia din raționament și, surprinzător, sufletul meu.
-Cum zici tu. Doar ai grija la ochi, îmi spune.
-Ma tem ca e singurul lucru pe care nu l-am realizat. Adică pe care nu l-am făcut până acum-sa reușesc sa mint și prin ochi, ii spun oftând cu toată dezamăgirea și roșcata îmi arunca o privire jucăușa.
-Cred ca ar mai fi un lucru.
-Te gândești doar la prostii, concluzionez eu și râdem amândouă.